Irlanda ne-a invins, cum era de asteptat, duminica, in Templul fotbalului, Wembley, in fata a 89.200 spectatori, record absolut al Cupei Mondiale (precedentul, 89.019 la Noua Zeelanda-Argentina), scorul fiind, s-o spunem din capul locului, acceptabil: 44-10 (18-3), mai ales ca tabela de marcaj a fost inchisa de noi, printr-un eseu al lui Ovidiu Tonita (acum devenit linia a II-a, indrazneata miscare), transformat de Florin Vlaicu.

Gratie celor 6 eseuri, Irlanda a obtinut si punctul bonus ofensiv, dovedind din nou o stiinta a jocului fara cusur, siguranta si pregatire fizica exemplara.

Iar Romania poate incepe, pornind de la exemplul lui Tonita, la a 5-a participare, record si el, la Cupa Mondiala, sa joace mai avantat la Cupa Mondiala, avand si avantajul unei pauze binevenite, pana pe 6 octombrie, cand este programat meciul cu Canada.

Cum se explica, totusi, un paradox evident al primei reprize, daca citesti statisticile? Asadar, cu 2 eseuri si o dominare teritoriala (adica prezenta in terenul nostru) de 91 la suta, scorul a fost, totusi, strans, desi te-ai fi asteptat, citind astfel de cifre, sa fie un dezastru! Nu poti, in rugby, sa stai tot timpul, practic, la adversar acasa si sa nu marchezi minute in sir, iar cel care se apara exemplar sa constate ca a facut fata minute in sir degeaba, intrucat, chiar daca au gresit, tot adversarii au balonul.

Ei bine, eu cred ca arbitrul Craig Joubert, un sud-african de valoare amestecata, oricum nu top, are o apucatura cu totul exagerata: tine avantajul, asa-numitul profit, aproape fara nicio limita (ma feresc sa spun, ca la fotbal, ca e un pic gazdar, adica tine cu favoritul, in cazul rugby-ului).

Explicatia o stiti, nu vreau sa devin pedant ca aproape toti comentatorii de rugby, care despica firul in patru la fiecare faza, cum si ce fel. Daca o echipa se afla in atac, iar impotriva ei se face o infractiune, dar ramane in posesia balonului, se anunta “profit” si jocul continua.

Aici, insa, vine o intrebare: cat timp? Pentru ca daca tu nu-ti realizezi avantajul intr-o perioada rezonabila inseamna ca formatia adversa si-a spalat pacatul, greseala fiind, de multe ori, una minora (un ofsaid la limita, in cazul dat). Or, musiu Joubert se pare ca a inventat avantajul sine die, asa ca daca ai acest beneficiu poti sa te plimbi la nesfarsit cu balonul in mana, neputincios la urma-urmei, ca ti-l da el inapoi oricum, chit ca tu gresesti, intorcandu-te la faza in care ti-a gresit adversarul.

Asa a fost la preluarea conducerii, din minutul 18, lovitura de penalitate transformata pentru 6-3 de Madigan a fost intoarsa dupa cam 3 minute, 3 minute si. Daca va reamintiti, Madigan a inscris de la 40 m putin lateral stanga, in sensul atacului lor, iar intreruperea dupa care a revenit arbitrul la profit a fost, haaat, pe dreapta, in apropierea terenului nostru de tinta. Unde se ajunsese metru cu metru, nu din vreo sarja.

Este doar un exemplu, dar acordarea unui avantaj practic fara sfarsit este o metoda foarte subtila de a ajuta echipele mai procopsite. Sa ne intelegem, asta nu inseamna ca aveam vreo fericire ca ai nostri tineau posesia maximum 30 de secunde, dupa care bateau cu piciorul, cel mai adesea neprinzand a suivre-ul sau marginea. Si nu scuza nici jocul ticait, prudent pana la lipsa de reactie, resemnat. Asta-i alta poveste, trista.

Dar mai ales nu misca niciun milimetru din meritele victoriei clare a Irlandei, care a facut din nou un meci perfect din punctul lor de vedere. Inteligent, in primul rand. Observati ca irlandezii au marcat primele 4 eseuri, cele necesare punctului bonus ofensiv, exclusiv la colt, desfasurarea lor pe aripi evitand punctul cel mai solid al romanilor, puternicul pachet de inaintare. Ne-au intins pe toata latimea terenului, devenind decisivi pe flancuri, ca sa vorbim in termeni militari. Dupa ce ne-au tocat, au incercat si au reusit si moluri de margine si alte patrunderi. Franta va avea de tras cu ei…

Cele 6 eseuri ale Irlandei au fost marcate de Tommy Bowe (min. 19, 62), Keith Earls (29, 44),Rob Kearney (65),Chris Henry (74), iar Ian Madigan a completat scorul cu 4 transformari si 2 lovituri de penalitate. Pentru noi, pe langa cei amintiti la inceput, Ovidiu Tonita, cu eseu in minutul 79, si Florin Vlaicu, transformare un minut mai tarziu, a mai inscris Valentin Calafeteanu, in minutul 11.

PS. Un ziar de sport imprastie pe net o gluma de zile mari: “Fabulos! Stejarii au umplut Wembley-ul cu 90.000 de spectatori”. Nu stiam de ce si-au rupt englezii berea neagra de la gura, sa aiba bani de bilet, sa-i vada pe rugbystii romani!? Nu inteleg, totusi, ce sunt chestiile astea?