* Simona Halep s-a calificat in optimile de finala ale turneului Premier de la Wuhan, de 2.212.250 dolari, debutand direct in turul 2 cu o victorie detasata, intr-o ora de joc, obtinuta cu 6-2, 6-1 in fata rusoaicei Anastasia Pavliucenkova. Daca vi se pare putin lucru pentru favorita numarul 1, sa reamintim ca Pavliucenkova o eliminase in primul tur pe compatrioata ei, cunoscuta Svetlana Kuznetova, cu un scor si mai dur, 6-0, 6-1.

In schimb, celelalte 2 jucatoare romance de tenis aflate inca marti in cursa in orasul chinez au fost eliminate: Irina Begu cu 6-4, 6-3 de italianca Roberta Vinci, iar Monica Niculescu de a 7-a favorita, Carla Suarez Navarro (Spania), cu 5-7, 6-3, 6-4.

* La Wuhan, oras cu 8,3 milioane de locuitori (capitala provinciei Hubei), aflat in centrul unei tari cu 1,5 miliarde de locuitori, in splendidul complex de tenis, cu arena principala de 15.000 de locuri, monumentala, nu functioneaza sistemul Hawk-eye, din cauza ca specialistul englez care trebuia sa-l puna in functiune a decedat subit, sambata, in conditii neelucidate.

Informatia ne-a fost furnizata de unul dintre comentatorii de la Digi Sport, fostul jucator si actual antrenor Adrian Cruciat, foarte bun si in aceasta postura. Iar un coleg al lui ne-a facut gelosi, rostind: “Se pare ca ar avea dificultati din punct de vedere al componentei de efort, fizic vorbind”. Mie nu-mi ies astea deloc, fir-ar sa fie!

* Miercuri avem din nou zi fara rugby, tocmai bine ca la Cupa Mondiala din Anglia si Tara Galilor jucatorii sa-si linga ranile,  primele 2 runde de jocuri rasand urme adanci. Sa se oblojeasca rugbystii care au mai ramas, pentru ca nu mai putin de 15 dintre cei veniti cu 2 saptamani in urma la competitie au fost nevoiti sa plece acasa, accidentati.

Iata o trista trecere in revista: Africa de Sud – Jean de Villiers, maxilar rupt, Anglia – Billy Vunipola, genunchi, Australia – Will Skelton, muschii pectorali, Wycliff Palu, coapsa, Canada – Liam Underwood, genunchi, Connor Braid, maxilar, Scotia – Grant Gilchrist, coapsa, Fiji – Waisea Nayacalevu, Isei Colati, ambii accidentati la genunchi, Franta – Yoann Huget, genunchi, Georgia – David Kuriashvili, genunchi, Italia, Andrea Masi (prima victima), tendonul lui Ahile, Tara Galilor, cea mai afectata, cu 3 accidentati – Cory Allen, coapsa, Scott Williams, genunchi, Hallam Amos, umar.

* Romania a trebuit sa se multumeasca doar cu medaliile de argint la Campionatele europene de tenis de masa, in proba feminina pe echipe, de la Ekaterinburg (Rusia), unde, in finala, Germania a castigat cu scorul de 3-0. Rezultat meritoriu, acest loc 2 intr-un continent in care ping-pong-ul devine din ce mai mult un soi de campionat al Asiei, prin naturalizari.

* Campioana nationala la polo pe apa, CSM Digi Oradea, a debutat cu intarziere (din cauza participarii la Liga campionilor, unde a ajuns departe, in turul 3) in noul campionat, invingand marti, in primul joc din prima etapa, acasa, pe Rapid Bucuresti, cu scorul de 13-10 (3-3, 5-4, 2-2, 1-1). Oradenii au luat-o incet, dupa cum se vede, diferenta de valoare dintre cele doua formatii fiind ceva mai mare, totusi.

* Nu-i zi de la Dumnezeu in care FR de fotbal sa nu se faca, vorba aia, ca lucreaza, marti lansand al 11-lea program national, “Impreuna suntem fotbal”, dedicat, aflam, practicarii acestui sport la nivel de masa. Pe vremea mea, ii zicea “fotbal pe scoala”, iar la noi, in Floreasca se mai rataceau un Balaci, un Ticleanu, un Daniel Sava, ca sa nu mai vorbim de toata Automatica, fosti jucatori de divizia B.

Celelalte 10 programe, ni se spune pe sleau, includ competitii si actiuni de depistare a talentelor, la nivelul copiilor si tinerilor. Deocamdata, in campionatul nostru de, cum sa-i spun, elita, nu?, Liga I adica, auzim de internationali din Curacao, Haiti si alte izvoare nesecate de talente…