“Dupa anul in care a reusit aceste trei victorii in Marele Slem, problema este de a sti care este nivelul ei de motivare. Nu cred ca ar trebui sa joace daca motivarea nu este foarte sus”, a subliniat Mouratoglou, care lucreaza cu Serena din 2012. Sa vedem ce va fi la Beijing si, mai ales, la Turneul campioanelor de la Singapore. Poate obligatiile contractuale vor tine locul de motivare, poate nu…”

Asta scriam ieri dupa-amiaza, iar astazi dimineata, joi, a venit confirmarea, la 10,30 L’Equipe deschizand rubrica de tenis cu “Serena Williams déclare forfait pour le tournoi de Pékin et le Masters de Singapour”.

Astfel, Simona Halep devine cap de serie nr. 1 si la Beijing, si la Singapore, la Turneul Campioanelor (de la primul va lipsi, sigur, si Maria Sarapova, s-ar putea ca si de la al doilea. Este un mic avantaj, dar sa nu va luati dupa tiribombele care vor aparea acum peste tot, prin care sansele Simonei devin galactice, iar un eventual (puschea pe limba…) o tragedie nationala.

Sportul e imprevizibil, tocmai de aceea il iubim, iar la confruntarile dintre primele 10 orice rezultat este posibil. Ba chiar si intre primele 100 poti sa ai indoieli oricare ar fi diferenta dintre jucatoarele de tenis la un moment dat. Asadar, spun si eu, sa luam totul ca pe o informatie seaca: Serena Williams nu mai joaca deloc anul acesta. Punct.