Pentru a scrie ceva despre “Doamna Ioli” cel mai greu este sa faci o selectie. Iar pentru cineva care a deschis ochii pe lumea mare a sportulu vazand, ca mine, pentru prima oara, la televizor JO din 1964, de la Tokio, dar care a avut si privilegiul sa o intalneasca, direct, ca gazetar, de multe ori pe eroina acestor randuri blocajul este greu de depasit.

Si totusi, trebuie sa incep cu ceva, iar in timp ce copiez mecanic datele de palmares poate rasar si frazele cu descrierea sentimentelor pe care le ai cand scrii despre Domnia Sa.

– a stabilit 14 recorduri mondiale la saritura in inaltime, 12 fiind consecutive
– are 2 titluri de campioana olimpica, 3 europene (si o medalie de argint), 3 titluri mondiale universitare, 9 titluri balcanice, 19 titluri nationale, a detinut, simultan, recordul a cel putin 100 de stadioane din intreaga lume in proba atletica pe care a dus-o dincolo de limitele timpului sau (sarea cu dubla foarfeca, intre timp “s-au inventat” sariturile numite ‘rostogolire ventrala’ si ‘fosbury’, in gropi de nisip, cazand de la 1,91 m, cea mai inalta stacheta pe care a depasit-o si cu care si astazi, dupa o jumatate de secol se castiga titluri nationale in vreo 100 de tari ale lumii!)
– 19 titluri si 63 de recorduri nationale (s-a pastrat in arhive si primul record personal, probabil cel mai important, 1,28 m!, la 12 ani)
– ocupa primul loc in Hall of Fame al atletismului, de la Barcelona, infiintat in 2012 (adica, nu stiu daca intelegeti, cand intri in sala legendelor, unde sunt cei mai mari campioni din istoria atletismului, ei bine, aceasta istorie incepe cu Domnia Sa)
– a obtinut cele mai detasate victorii olimpice din istorie in proba de saritura in inaltime, de 14 cm la Roma si 10 cm la Tokio
– a fost neinvinsa timp de 10 ani
– la un moment dat, in clasamentul celor mai bune performante ale momentului (atletismul are aceasta rigoare, de cand se stie, totul este fisat) a detinut primele 64 de rezultate! Nu stiu daca intelegeti! Luati situatia la zi a probei feminine de saritura in inaltime in data de… si cititi de 64 de ori Iolanda Balas-Soter, dupa care apare si un alt nume, la nr.crt. 65…
– din 1990 este presedinta si presedinta de onoare a Federatiei Romane de Atletism; de asemenea, este presedinta Fundatiei Atletismului Romanesc, iar in acest timp a fost prima conducatoare de federatie care a construit un sediu modern al forului pe care il carmuieste, cu un proiect de aici, cu un constructor mai milos de colo; tot astfel, la un moment dat numarasem 12 piste sintetice nou-noute, obtinerea stadionului de la Sosea, leaganul atletismului si, alaturi, al rugby-ului romanesc, o activitate greu de cuprins chiar si in cel mai succint bilant.

Ei bine, de o asemenea neistovita munca, de public-relations, am zice acum, captatio benevolentiae, ziceau cei vechi, se leaga si o amintire a mea, din 2005, prin februarie, cred. Fusese numit presedinte al Agentiei nationale pentru tineret si sport regretatul Florian Gheorghe, fost hocheist si antrenor. Il stiam bine, din frigul de la actualul mausoleu al neputintei numit, nu se stie de ce, Patinoarul artificial “Mihai Flamaropol”, si m-am dus sa-l salut si sa-l felicit. Ne-am luat cu vorba, iar cand am iesit din birou am intepenit. Pe un scaun statea insasi Doamna Ioli, asteptand sa intre. Cu o rabdare ingereasca, “domnul ministru este ocupat”. M-am simtit groaznic, cu limbarita mea de vreo 10 minute tinusem in anticamera o asemenea personalitate.

Dar am primit si o lectie de modestie, de ordine a lucrurilor, indiferent daca ea este vremelnica, de respect al ierarhiei, de respect fata de celalalt, fata de munca oricui. Si astfel, cu o asemenea educatie si acribie, cu un mod de a fi de o incredibila delicatete, a ajuns Doamna Ioli la cei 79 de ani (pe care ii va implini pe 12 decembrie, La multi ani de pe acum!) si la o asemenea biografie, impecabila!

In episodul urmator voi da cuvantul, cum am promis in materialul de deschidere pentru aceasta rubrica de istorie a personalitatilor sportului romanesc, cronicarilor, cei care au fost de fata la cele mai mari victorii, cele olimpice, ale Iolandei Balas-Soter. Veti avea surprize!

Sa nu uit sa subliniez ceva, pentru a vedea in adevarata lumina cifrele de mai sus: toate acele performante au fost realizate intr-o singura proba, intr-o epoca in care concursurile erau de 10 ori mai putine decat in zilele noastre, practic aveai 5-6 ocazii pe an mai importante (la titlurile nationale, o data pe an, la cele mari, o data la 4 ani). Pe piste de zgura, in gropi cu nisip, adesea ud, intr-o tehnica schimbata de atunci de 2 ori, pentru ca, neputandu-se macar spera la atingerea unor performante similare a trebuit inventat ceva nou!