Asa cum am promis, in cele ce urmeaza vom avea de-a face cu doi campioni olimpici, eroina noastra, in primul rand, si campionul gazetariei sportive romanesti, Ilie Goga, cel care a relatat de la fata locului si a nemurit, apoi, in carti de referinta, Jocurile Olimpice, de la Helsinki la Beijing, mari campioni ai altor sporturi, poate in primul rand ciclistul Fausto Coppi, pe care l-a cunoscut personal, la Triest, luandu-i un interviu, inserat apoi intr-o carte care a facut multi romani sa se indragosteasca de acest nobil sport.

Sa nu o lungesc, desi tentatia este foarte mare, si sa-i dau cuvantul mentorului, dintr-o nedreapta penumbra, al atator gazetari romani:

“Tlaloc, zeul aztec al ploilor, se retrasese spre muntii inalti ai Anahuacului si cerul era senin prin vai, iar orasul era napadit de papaia, de tortillas si de o lume frenetica ce se indrepta spre stadion, unde se disputau intrecerile din ziua a doua a concursului de atletism. Viorica aparuse in partea stinga a stadionului, la sectorul de sarituri; schiopata putin, iar cind si-a scos treningul am vazut ca piciorul sting era prins intr-o genunchera. Am lasat-o la incalzire si cu inima strinsa ne-am dus la sala presei sa transmitem un text. Cind ne-am intors am mai prins, stind in capul tribunelor, clipa cind Viorica sarea. Era prima ei incercare si parca se inaltase sus de tot si aveai senzatia ca nu mai coboara. Apoi s-a ridicat un nor de nisip si dupa citeva momente pe tabla electronica au aparut cifrele 6,82 m.

Era uluitor, si de-abia dupa un timp ne-am dezmeticit si impreuna cu citiva sportivi am alergat spre satul olimpic sa le ducem vestea celor de acolo. Viorica a doborit recordul mondial, a sarit 6,82 m, spusese cineva cu rasuflarea intretaiata. Erau adunati in sala, in jurul unei mese, multi sportivi, dar nu spuneau nimic, vrind parca sa nu destrame farmecul acestei vestiri. Apoi a navalit un altul, care venea de la stadion, a scos in fata cladirii doua steaguri romanesti, drapele tricolore, a acoperit o masa cu o scoarta olteneasca si a pus in mijlocul ei un vas cu flori.

Cind s-a innoptat bine a venit si Viorica Viscopoleanu, impreuna cu Mihaela Penes, care in aceeasi zi castigase medalia de argint la aruncarea sulitei. S-a cintat o urare, campioana a baut vin de Cotnari dintr-o cana de pamint si a inchinat pentru tara, pentru sportul romanesc. Antrenorii Soeter si Zimbresteanu aveau ochii inrositi si se trageau spre colturi. Viorica radia de fericire, dar pastra cumintenia si aerul sau modest, mindria retinuta, marca marilor campioni”.

Povestea, vazuta mai departe prin ochii Vioricai si ai antrenorilor este cat se poate de simpla, cum sunt toate marile momente, fara efuziuni exagerate, analize pur si simplu, ca si cum cei implicati se gandesc ce vor face mai departe. Asa aflam ca noua campioana olimpica, a treia din istoria atletismului romanesc (dupa Doamna Ioli, la Roma si Tokio, si Mihaela Penes, la Tokio, va urma o alta figura emblematica a sportului nostru, Lia Manoliu, la Munchen, peste 4 ani), a avut o saritura de “totul sau nimic”. Se accidentase la un antrenament, in proba era a sasea, stabilise cu antrenorul Soter sa faca o prima saritura de control, apoi la a doua sa dea totul, pentru un 6,60 m, care i-ar fi adus, oricum, o medalie.

Iat-o povestind, in transcrierea lui Ilie Goga: “Mi-am luat elan, pasii s-au sincronizat perfect, nu mai aveam durerea din genunchi, am simtit ca am prins un prag bun, ca zbor departe, dar nici dupa aterizare nu am intuit, nu mi-am dat seama ca sunt peste recordul mondial, m-am ridicat din groapa cu nisip si cind am privit tabla electronica am vazut ca un fulger 6,82 m. Nu-mi venea sa cred. Mi s-au inmuiat picioarele si am ingenuncheat pe iarba stadionului.. Aveam ca o ceata pe ochi. Cind mi-am revenit, cifrele disparusera. L-am vazut pe Soeter care-mi facea semne si am inteles a batusem recordul lumii la saritura in lungime”.

Practic, cele 49 de kilograme ale trestiei tari ca otelul, arcuita, s-au teleportat pur si simplu. Si, din relatarile de la fata locului, am aflat ca a mai avut noroc si cu faptul ca a avut vint din fata! Da, da, pentru ca o asemenea opozitie a ajutat-o la prinderea pragului, dovada fiind ca, la a doua saritura, cu vint din spate (cum a avut Beamon, dar de doua ori mai greu, fizic, cu fantasticul lui record), a depasit!

Dupa 2 ani, avea sa devina si campioana europeana indoor (pe atunci nu existau campionate mondiale), medalia de argint cu un an inainte, in aer liber, 8 titluri balcanice, 1 mondial universitar, 16 titluri nationale, toate intregind un palmares cu adevarat exceptional, o bogatie!