Se apropie sfarsitul de an, vremea anchetelor, cum se spunea, momentul in care se organizeaza galele pentru premierea celor mai buni sportivi romani sau pentru fotbalisti, ca ei intotdeauna au fost mai cu mot,  au avut anchete separate. Normal, sunt cei mai populari, iar cum anchetele sunt facute in special de gazetari si de media, in general, criteriul interesului publicului este pe primul loc.

Eu insumi am participat, in peste 40 de ani de meserie, la zeci si sute de anchete, acasa, dar multe si in strainatate, chiar daca in vremuri mai vechi se coresponda mai greu. Ei bine, de fapt ei, rau, de mai bine de un deceniu un soi de concurenta idioata, de neinteles, ne duce la anomalia: daca nu esti “cel mai bun sportiv roman” desemnat de ancheta mea, nu existi, la fel sau mai ales la fotbalisti, dovada cea mai buna fiind Gala fotbalului romanesc de vineri sera, in care Budescu a fost desemnat cel mai bun jucator, Galca, antrenorul anului 2015, iar Hategan, cel mai bun arbitru, dar care nu si-a gasit loc in majoritatea celorlalte media, in primul rand pe site-urile cotidianelor de sport. Desi au fost mai multe premii, iar impresia de ansamblu a fost una de decenta in optiuni.

De fapt, toata aceasta concurenta absurda afecteaza in cel mai evident mod chiar sportivii. Inainte de 1989 si mult timp dupa aceea, pana la aparitia Prosportului-Ioanitoaia-Tolontan, ancheta pentru cel mai bun sportiv roman al anului era organizata de Asociatia presei sportive din Romania, care dadea si o anumita tenta obiectiva, dar si nationala demersului. Era organizata cu fast, de cele mai multe ori la Sala Polivalenta.

In 1990, de pilda, eram membru in Consiliul APS, a trebuit sa facem 2 anchete, una Miss Fotbal-Romania, primul concurs national de Miss dupa vreo 50 de ani (daca nu punem parodiile uteciste, nici nu mai stiu cum se numeau), o competitie dupa standardele Miss Univers, trimise de Italia 90, castigatoarele din cele 24 de tari participante la Mondialele italiene fiind invitate la turneul final.  (Mi-e jena sa-mi amintesc ce susanele au urmat, Miss Otelul Galati, Miss Unirea Urziceni…)

Apoi obisnuita Gala a sportului romanesc, cu cei mai buni sportivi ai anului. Mi-amintesc, iar acest remember are si o semnificatie actuala, eu l-am premiat pe Francisc Vastag, pentru ca fusesem martor, in 1 octombrie 1989, la cucerirea titlului la Mondialele de la Moscova, iar campionul mondial de box, primul din istoria sportului romanesc, se clasase abia pe locul 5! Asta ca sa ne dam seama ce rezultate erau si cat de greu era sa alegi primii 10, in timp ce astazi nu stiu daca am aduna un top 10 cat de cat semnificativ.

Totul pe baza de voluntariat, nu ne detasa nimeni sa facem asta, cu eforturi mari, pentru ca mijloacele de astazi, in primul rand in comunicatii, erau inexistente. Plus ca mai aveam de facut si propria treaba la redactiile unde lucram, presa se diversifica, solicitarile erau multe, vorba aia, lume multa, oameni putini! Imi aduc aminte, eu am luat-o de prin februarie, cu Mondialele de handbal, alte turnee, Mondialele de fotbal, conduceam si o redactie si am terminat anul in Italia, la un turneu al noii nationale, conduse de Riciu Radulescu, cu secund Gino Iorgulescu, am mancat de Craciun scoici… Inchid paranteza.

Tot astfel, la fotbal ierarhiile erau facute de Sportul, viitoarea Gazeta Sporturilor (dar si, o vreme, de revista Flacara, rupeam mii de scrisori, pentru ca voturile veneau prin posta si erau mai multe decat click-urile comode de astazi, semn ca interesul publicului scade, si din cauza imprastierii anchetelor), lucrurile au mers, paralel si la extra-fotbal si la fotbal, vreo 10-12 ani dupa revolutie, apoi a intrat dihonia, iar nou-infiintatul Prosport a tinut sa fie mai cu mot, organizand de capul lui anchetele, cu largul sprijin al delasarii Asociatiei presei sportive. Asa s-a inteles concurenta, ar fi ca si cum World Soccer din Japonia (exista, am scris si eu pe acolo), care are si un nume adecvat, ar face un Balon de Aur paralel cu cel initiat de France-Football.

Trecuta in corpore de la Prosport la Gazeta Sportului, echipa condusa de Ioanitoaia si Tolontan avea sa sape total prapastia, mergand pe o asa-zisa “exclusivitate”, astfel ca distinctiile de sfarsit de ani isi pierd, se vede clar, aproape orice semnificatie. Cutare nu este cel mai bun sportiv roman al anului, ci “cel mai… in ancheta lui cutarica”, cu un fotbal cu totul pricajit vom avea atatia “fotbalisti ai anului” cate anchete vor fi incropite si tot asa.

Ca sa nu mai vorbim la ceilalti sportivi, premiati, in general, de propriile federatii sau judete ori chiar orase, dupa cum face fiecare rost de bani pentru un pliculet si un buchet de flori. Asa ca vom avea o puzderie de “cei mai…” fara un ecou pe masura valorii rezultatului obtinut in anul respectiv, o diluare pana la lipsa de semnificatie a oricarei premieri.

Toata aceasta invalmaseala, amestec al valorilor, dupa tifna si interesul fiecaruia, nascute din micimea care ne domina, din mediocritatea programata (cand nu scoti in fata elitele adevarate dai impresia unei ciulamale atotstapanitoare), totul este stapanit de un egoism galopant, de un spirit de casta marunta, de fapt de gasca.

Daca intr-un domeniu atat de clar definit, prin rezultatele concrete, masurabile, cum este sportul nu ne putem aduna pentru o alegere cat de cat obiectiva (cu cat mai multe si din parti mai diverse sunt voturile, cu atat de ferit de subiectivitate este votul), chiar ca am devenit o societate pulverizata, cu un viitor pus sub semnul improvizatiei.