Vadit lucru, ascensiunea lui Novak Djokovic nu poate fi oprita, pentru a face o trimitere, cam la fel de fortata, recunosc, si la cultura, nu numai, ca in titlu, la o enervanta reclama televizata. Dar, zau asa, modul in care cel mai bun jucator de tenis din ultimii 2 ani domina aceasta elita te lasa fara replica, asa cum l-a lasat si pe Andy Murray (totusi, numarul 2 in lume) in finala de duminica, de la Australian Open: 6-1, 7-5, 7-6 (3).

Ambitios cat cuprinde (la 7 ani a declarat la televiziunea sarba ca vrea sa ajunga numarul 1 mondial, nici mai mult, nici mai putin), si calit prin experientele dure din preadolescenta (a stat, practic, ascuns timp de 2 luni si jumatate in adaposturi antiaeriene noaptea, iar ziua si-o petrecea pe un teren de tenis, scoala fiind inchisa, din cauza razboiului pentru Kosovo si bombardamentelor NATO), Nole a fost descoperit la 5 ani si jumatate de Jelena Gencic, care a stat si la originea carierei Monicai Seles, in statiunea de schi Kopaonik, unde tatal, Srdjan, avea o pizerrie in apropierea unui teren de tenis, unde obisnuia sa se joace.

O antrenoare care i-a deschis calea spre tenis, dar si spre cultura, recitandu-i poeziile lui Puskin sau ascultand impreuna muzica buna. Acum, la 28 de ani, Nole este un om implinit. Casatorit in 2014 cu prietena sa de 10 ani, tata al unui baiat de 15 luni, cultivat, poliglot, atent cu toata lumea si amabil in afara terenului, pe cat este de “rau” pe court, Novak Djokovic marcheaza in continuare selectul clasament ATP cu personalitatea sa covarsitoare. Asta este, se pare ca vom mai avea mult timp de admirat ispravile sarbului acolo sus, in alte sfere.

* In proba de dublu mixt, singurul roman inca prezent cu treaba la Melbourne, Horia Tecau, a pierdut, alaturi de Coco Vandeweghe finala, pierzand cu 6-4, 4-6, 10-5 in fata cuplului Bruno Soares/Elena Vesnina. Brazilianul Soares a reusit, astfel, sa cucereasca 2 trofee la actuala editie, dupa ce sambata a castigat dublul masculin, impreuna cu fratele lui Andy Murray, Jamie.

* Femke Van den Driessche, ciclista belgiana acuzata de dopaj tehnologic, dupa ce i s-a gasit in cadrul bicicletei un motoras la Mondialele de ciclocros, a gasit o scuza amuzanta chiar pentru a se disculpa: “Nu este bicicleta mea, ea a unei prietene, care, dupa ce a facut o recunoastere a traseului pentru cursa U23, a pus-o in camionul echipei noastre”, a declarat ea pentru canalul de televiziune Sporza. “Un mecanic, crezand ca e bicicleta mea, ca sunt aceeasi marca, a curatat-o si mi-a pregatit-o pentru cursa”.

Asa o fi, dar mai trebuie sa si dovedeasca. In aceasta greu de imaginat perspectiva, a recunoscut, totusi, ca se afla intr-un moment in care “cariera mea s-ar putea incheia”.