Intr-o pauza de publicitate, dai cu plimbatul pe alte posturi si nimeresc la o foarte buna discutie despre fotbal, alta decat ce mai face Steaua si ce a mai spus Gigi la Palat, una de la TVR Timisoara (pe programul 3, dar in reluare la toate statiile locale), cu Iosif Rotariu si Ionut Popa, antrenori, subiectul fiind masurile aiurea luate de Federatia romana de fotbal privind obligativitatea introducerii unor jucatori mai tineri in echipele divizionare.

Cu bun simt si, vorba lui Cornel Dinu, “venind din iarba”, atat Roti, cat si Popa au facut tandari ideea, absolut tampita, iertati-ma de vorba proasta. Roti scotea in evidenta faptul ca daca are valoare un jucator este bagat in teren la orice varsta, iar Ionut Popa l-a aprobat imediat: “Uite, eu l-am bagat pe Keseru la 16 ani in echipa, fara sa-mi spuna nimeni, ca niciun antrenor din lume nu-i atat de nebun incat sa nu foloseasca tot ce are mai bun”.

Apoi, un fotbalist cu varsta cel mult de 21 de ani la Liga 1, pe care nu ai voie sa-l schimbi decat cu unul ca el sau mai tanar, inseamna ca trebuie sa ai in lot 3-4 astfel de jucatori, ca se mai accidenteaza, mai iau cartonase, asa ca tii degeaba un sfert din lot, din obligatie, nu pentru ca ar avea vreo valoare.

“In plus, spunea unul dintre cei amintiti, cand depaseste 21 de ani il dai afara daca nu are valoare, asa ca ne chinuim degeaba, si el si noi”.

A doua zi, meci de divizia a doua, Clinceni-Rapid, ma uit si vad o scena de care m-am saturat pana peste cap: un jucator, cu numar de titular, ba chiar invidiat, nr. 10, este  schimbat dupa doar vreun sfert de ora de joc. S-o fi accidentat, imi zic din reflex, dar asa de devreme? Apoi imi dau seama ca e “juniorul”, jucatorul sub 19 ani, care este musai sa fie titular.

Toata tevatura asta imi aduce aminte de un stat tihnit la povesti cu Fanus Neagu, la Telese Terme, in lungile nopti ale Mondialului italian. Imi povestea nea Fane cum a fost cu Scoala de literatura “Mihai Eminescu”, unde partidul, prin anii ’50, strinsese oameni din popor, cu oarece talent, oricum ceva mai scoliti, dar si cu dosar beton, sa-si fabrice scriitori pentru noua epoca!

“Actiunea” era bine sprijinita, iar printre cei care vizitau scoala sa dea sfaturi tinerilor viitori scriitori s-a aflat si Mihail Sadoveanu (“Ceahlaul” literaturii romane se daduse pe fata cu puterea, era presedintele prezidiului Marii Adunari Nationale, scrisese o carte sinistra de elogiere a URSS-ului, se spune ca doar a semnat “Mitrea Cocor”, carte nedemna pentru autorul Fratilor Jderi).

Ei bine, la o discutie libera cu tinerii scolii de literatura, Sadoveanu a fost intrebat: “Spuneti-ne, ce credeti, cati scriitori vor iesi din aceasta scoala?” Lucid, romancierul a raspuns scurt: “Cati au intrat!”

V-am reprodus istorisirea lui Fanus Neagu pentru a spune un lucru de evidenta alternantei zilei cu noaptea: nu poti impune cu masuri administrative, daca nu exista in ele insele, talentul, valoarea, mai ales in profesii extrem de competitive! Plus ca te bagi, aiurea, intr-o afacere. Ca sa nu mai vorbim cum te privesc ceilalti, “eu imi rup oasele ca sa prind echipa si vine asta si ia credit cu buletinul!”

A, poti de pilda, pentru a avea un anumit nivel, sa impui oricarui club sa aiba un centru solid de copii si juniori, cu un anumit numar de antrenori si de echipe, poti sa nu inscrii in campionat echipe care nu indeplinesc masuri de crestere a valorilor. Dar sa impui o asemenea bazaconie… Asta, da,sa te oblig, in schimbul organizarii competitiilor, a publicitatii pe care o face alor tai prezenta in nationala, cresti tineri tine de tine si, la urma-urmei, este si in avantajul investitorului. Daca nu e pus pe dat tunuri si atat.

In fine, Nicolae Dobrin a debutat in prima divizie la 14 ani, Ilie Balaci, la 15, Ianis Hagi ca si tatal lui la 16-17, imi amintesc usor, iar daca stau putin va mai dau exemple din astea, cu duiumul. Dar nu-mi amintesc de niciun jucator care sa fi jucat impus (de sefi, de departamente, de politic, de interesele impresarilor) la 21 de ani si sa se fi ales ceva de cariera lui.