* Se mai intampla si lucruri bune in sportul nostru, anume chiar acolo unde nu poti sa minti si sa pacalesti, in sporturile de barbati adevarati, dar si in care masura nu este intoarcerea vinovata din condei, ci punctele realizate si, respectiv, cat iti arata ruleta sau cronometrul. Asa ca sambata am avut o victorie detasata la rugby, la Iasi, unde Romania a invins Germania cu 61-7 (27-0), 8 eseuri la 1, evident si punct bonus ofensiv, precum si o medalie de argint la intrecerea pentru tineret (U23) la Cupa Europei de aruncari lungi de la Arad, unde marele talent Alin Firfirica s-a clasat pe locul secund, cu 59,28 m.

In meciul de rugby, penultimul din actuala editie a Cupei Europei (ultimul va fi peste o saptamana la Tbilisi, cu Georgia), rugbystii romani si-au facut treaba temeinic, fara sincope sau odihna, pastrandu-si invincibilitatea la Iasi, unde joaca destul de rar, dar, iata, cu succes total.

Totodata, au avut un moment festiv pe care l-au onorat cum se cuvine, Ovidiu Tonita retragandu-se cu un eseu la a 73-a selectie in nationala.

Eseurile noastre au fost reusite de Adrian Apostol (min.8), Ovidiu Tonita (31), Viorel Lucaci (37), Stelian Burcea (45), Paula Kinikinilau (51, 71, 78), Stephen Shannan (63).Florin Vlaicu a transformat cinci, inscriind si din trei lovituri de pedeapsa (14, 23, 56). Tudorel Bratu a marcat si el 2 puncte printr-o transformare (71).

Pentru oaspeţi, Mathias Schoser a marcat o incercare (65), transformata de Parkinson.

Intr-un alt meci disputat sambata, Rusia a pierdut pe teren propriu, cum era de asteptat, in fata Georgiei, care a castigat cu 24-7 (10-0), cu 3 incercari reusite de Michedidze, Peikrishivili si Nemsadze, transformate de Kirikashvili, marcator si al unei lovituri de pedeapsa. Pentru rusi Gusin a avut un eseu, transformt de Kusarniov, dar spre finalul partidei, in minutul 74.

* La Arad, pe o vreme mohorata, care parca plangea marea pierdere pe care a suferit-o sportul romanesc, la Cupa Europei de atletism pentru aruncari lungi, am avut, totusi, si o raza de soare, argintul lui Alin Alexandru Firfirica, la aruncarea discului, tineret, cu o performanta buna, 59,28 m. Aurul a fost castigat de suedezul Simon Petterson, cu exact un metru mai mult, 60,28 m, iar bronzul – lituanianului Domantas Poska, 58,08 m.

Am remarcat din transmisia televizata in direct de TVR 2 (care si duminica va avea emisiune, pe acelasi program, de la ora 15,55), atat prefata cu imaginile Iolandei Balas-Soter, cat si sobrietatea, tristetea profunda a celor prezenti.

Competitia continentala o are drept supervizoare pe Gabriela Szabo, membra a Comitetului Executiv al Asociatiei europene de atletism (EAA), vadit marcata de durere, ferindu-se, parca, sa fie vazuta, iar Federatia internationala de atletism (IAAF) l-a avut reprezentant pe vicepresedintele Serghei Bubka.