* Inca o atleta romanca a indeplinit baremul pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, marsaluitoarea Andreea Arsine, care a reusit un timp sub cele 1h36′ impuse de IAAF, terminand sambata, la Podebrady (in Cehia) proba de 20 km in 1h35’45”, pe locul 19. In diverse declaratii, pe un ton destul de vindicativ, atleta insista pe reusita ei, facand, probabil din entuziasmul reusitei, si o afirmatie eronata (si preluata nonsalant): cum ca ea ar fi a doua marsaluitoare din tara noastra care a indeplinit baremul olimpic.

Nu este asa, sunt doua sportive romance cu rezultate mai bune chiar decat rangul 97 mondial ocupat de galateanca in acest moment in ierarhia publicata miercuri de IAAF: Claudia Stef, care are un timp anul acesta, pe 19 martie (deci confirmare a unui rezultat sub barem de anul trecut), 1h32’54”, locul 47 mondial, si Ana Veronica Rodean – 1h34’07”.

* In plus, la probele de sosea, mars si maraton, in cazul JO, esentiala este omologarea oficiala a traseului, care trebuie sa aiba o anumita configuratie, iar din Cehia nu a venit, din cate am inteles, un asemenea document la FRA. Felicitari pentru indeplinirea baremului, putintica rabdare…

* Miercuri, la Cluj-Napoca, echipele de tenis ale Romaniei si Germaniei au sustinut conferinte de presa in preajma meciului de Fed Cup din 16 si 17 aprilie, ambele tabere fiind optimiste, cu un bemol parca la oaspete, care au spus ca aceasta intalnire poate fi considerata o veritabila finala. Seamana a asigurare in perspectiva unui rezultat nedorit, dar ar putea fi si un semnal de mobilizare din partea capitanului nejucator.

Concret, Barbara Rittner a spus ca Romania este adversarul cel mai dificil pe care il puteau intalni jucatoarele ei, in clasicul stil teuton, mai ponderat.

In schimb, la conferinta de presa a romancelor, voie buna: “Pe fete le simt foarte bine, atmosfera este foarte buna”, a spus capitanul nejucator Alina Tecsor, in timp ce racheta noastra numarul 1, Simona Halep, a subliniat ca se simte mult mai bine psihic si fizic fata de meciul cu Cehia (pierdut, va amintiti, la mustata, in partida de dublu abia, in fata detinatoarelor trofeului din ultimii doi ani).

* Cel mai popular ciclist al tuturor timpurilor, se poate spune, Raymond Poulidor, idolul anilor 1960-1970, fara sa castige niciodata Turul Frantei, isi pastreaza cota de admiratie in randul iubitorilor acestui sport, cu 2 zile inainte de aniversarea de 80 de ani. Demonstratia a fost facuta si la ultima editie a Monumentului Paris-Roubaix, sambata, la start, unde in calitate de ambasador al cursei a fost tinta principala a amatorilor de autografe si selfie-uri, chiar in timpul in care erau prezentati publicului Peter Sagan, Fabian Cancellara si Tom Boonen!

“Este inexplicabil, m-am lasat de ciclism de 50 de ani!”, a exclamat “Poupou”. Legenda vesnicului invins, alergatorul cu cele mai multe locuri 2 dintre marii rutieri ai lumii, circula ca o balada, din generatie in generatie. Pentru ca Poulidor prezinta particularitatea extraordinara de a nu fi purtat niciodata tricoul galben in cele 14 participari in Marea Bucla, desi are cele mai multe prezente, as zice posibile, in Paris-Roubaix, 18, un record imbatabil!

“Aceasta popularitate este magica”, cauta explicatii o reprezentanta a sponsorilor cursei din Nord, dar expresia cea mai potrivita a avut-o scriitorul, dar si cronicar al Turului, Antoine Blondin: “Vox populidor”. Iar lipsa victoriei in Turul Frantei este vazuta de fosta mare glorie ca o mare sansa: “Asta mi-a facut gloria. Daca as fi castigat 2-3 Tururi nu s-ar mai fi vorbit de mine”. Bon aniversaire, Poupou!

* Am spus mereu ca modelul american in sport este de nepreluat in restul lumii, vorbim de cu totul altceva. Judecati si dvs: holdingurile de presa Turner si CBS vor plati 8,8 miliarde de dolari pentru a putea difuza, pana in 2032, turneul final al Campionatului Universitar de baschet (NCAA), asa numitul “March Madness”. Este de fapt, o prelungire a exclusivitatii cu 8 ani, suma totala ajungand la 10,8 miliarde de dolari.

Cele doua gigantice retele difuzeaza alternativ Final Four, iar peste 90 la suta din suma este folosita pentru sprijinirea studentilor-sportivi, fie prin contributii directe date universitatilor, fie prin programe. Audienta medie din 2016 a fost de 17,8 milioane de telespectatori (scadere dramatica fata de 2015, cand a fost de 28,3 milioane, dar pentru prima oara a fost si difuzare pe cablu), dar televiziunile au plusat! Se gandeste pe termen lung, iata. Cat despre comparatii, va incumetati?