* Turneul campioanelor de la Singapore si-a desemnat semifinalistele, 3 est-europene (Agnieszka Radwanska, Svetlana Kuznetova si Dominika Cibulkova) si o germana, Angelique Kerber, care are si cetatenie poloneza, stand mai mult in… Polonia, la bunica!

Asta este, asa arata tenisul feminin actual, mai ales daca ne gandim ca dintre cele 4 care au fost nevoite sa paraseasca intrecerea dupa faza grupelor, 2 erau tot din Est, romanca Simona Halep si Karolina Pliskova, din Cehia. Trebuie sa aiba o semnificatie aceasta situatie, probabil in zona noastra lipsurile le fac pe fete sa munceasca mai mult, sa se sacrifice mai abitir.

Ma rog, vineri, in ultima zi a meciurilor din grupe, in Grupa Alba, Garbine Muguruza a obtinut o vicorie de palmares, cu 3-6, 6-0, 6-1, intr-un meci fara miza cu Kuznetova, dar Agnieszka Radwanska si-a castigat calificarea, fiind obligata sa o invinga (ceea ce a si facut, cu 7-5, 6-3) pe Pliskova.

In semifinale, sambata Svetlana Kuznetova va disputa calificarea in finala de duminica impotriva Dominikai Cibulkova, iar Angelique Kerber o va intalni pe Agnieszka Radwanska.

* De anul viitor, ciclismul romanesc pierde unul din cele doua prezente intr-o echipa Pro-continentala, adica din esalonul 2 valoric, Serghei Tvetcov plecand de la Androni-Sidermec pentru a se intoarce la Jelly Belly p/b Kenda, formatie americana de divizia a treia, continentala, sponsorizata de cunoscutul producatorul de bomboane, pentru care, de altfel, Tvetcov a mai alergat in 2013-2014.

Din noua-vechea echipa a romanului naturalizat mai fac parte Sean Bennett, Jacob Rathe, Taylor Shelden, Angus Morton, Jordan Cheyne, Michael Sheehan, Josh Berry, Ben Wolfe si Ulises Castillo.

Aceste schimbari, retrogradari, de fapt, sunt previzibile, daca nu ai rezultate deosebite intr-un an, intrucat, pe de o parte, plutonul profesionist al competitiilor de rasunet (deci si de expunere publicitara care sa intereseze sponsorii) este cam ocupat de trupele din WorldTour, plus ca se vorbeste din ce in ce mai apasat ca organizatorii de curse vor sa impuna reducerea numarului componentilor in diversele competitii.

* In acest moment, singurul roman aflat intr-o echipa Pro-continentala este Eduard Grosu, la Nippo-Vini Fantini, iar despre el nu exista nici o veste in sens negativ. Si nici nu cred ca va fi, de vreme ce japonezii, principalul sponsor, sunt interesati sa intareasca echipa si sa creasca in Europa tineri rutieri, in perspectiva Jocurilor Olimpice de peste 4 ani, care se vor disputa la Tokio, preluand modelul chinezesc din alte sporturi pentru Beijing-2008, sau britanicii pentru sporturile mai putin tari in Insula (va amintiti ca aveau, de pilda, poloisti pana si in Romania, sa invete!), in vederea Londra-2012.

* O stire excelenta, din tara, de data aceasta: Ministerul Educatiei Nationale a anuntat, vineri, pe pagina sa de FB, ca elevii au obligatia sa fie prezenti la orele de educatie fizica si sport, chiar si cei care au scutire de efort fizic. Excelenta gaselnita, pentru ca nu te apuci sa interzici sau sa faci anchete sau doar procese de intentie medicilor care dau aiurea (ca asa fac, ce s-o mai gadilam, pardon de expresie) scutiri, pentru ca “odorul mamitichii sa repete la mate, sa se ocupe de lucruri serioase”.

Ia uitati mandrete de desteptaciune ministeriala, o spun cu admiratie sincera: “Absentele la aceste ore se trec in catalog. Profesorul de educatie fizica si sport consemneaza in catalog, la rubrica respectiva, ‘scutit medical in semestrul’ sau ‘scutit medical în anul scolar’, specificand totodatã documentul medical, numarul si data eliberarii acestuia”. Elevilor scutiti medical nu li se acorda calificative/note si nu li se incheie media la aceasta disciplina in semestrul sau în anul in care sunt scutiti medical.

Corolar: “Pentru integrarea in colectiv a elevilor scutiti medical, cadrul didactic le poate atribui sarcini organizatorice: arbitraj, cronometrare, masurare, inregistrarea unor elemente tehnice, tinerea scorului etc”.

Mi-a mers la suflet, sa mai vedem acum copii care sa nu stea pe capul parintilor sa-i lase sa faca sport!

FOTO: http://www.beactiveromania.eu