Ultima luna a sezonului feminin de tenis la inalt nivel a debutat, practic, de o saptamana, dar o data cu turneul de la Wuhan, un Premier 5, s-a intrat in confruntarile adevarate, pe puncte si bani multi, totalul premiilor fiind, cu ospitalitate, de peste 2,5 milioane de dolari, astfel ca isprava Soranei Cirstea de duminica, de a se califica in turul secund, este deja o performanta.

Programata in vedeta primei zile, in acest turneu gazduit de un oras cu o populatie de peste 10 milioane de locuitori, capitala provinciei Hubei, Sorana Cirstea, care, din cate am putut afla, de luni intra in primele 50 de jucatoare ale lumii, a avut o adversara incomoda prin postura reprezentanta a gazdelor, Yafan Wang, posesoare a unui wild-card.

Nu-s usoare asemenea advesare, dar Sorana, sfatuita de Adrian Cruciat exact cand a avut nevoie, a castigat destul de clar, cu 6-3, 6-3, intr-o ora si 27 de minute, in conditii destul de dificile, mai ales umiditate, cel mai mare oras din centrul Chinei aflandu-se la confluenta imenselor fluvii Yangtze si Han.

Astfel, Cirstea, care va juca in turul secund impotriva castigatoarei dintre o alta chinezoaica, Qiang Wang, si americanca Sloane Stephens (favorita 14), a caror confruntare este programata luni in prima reuniune, are ca si in buzunar 14.265 dolari si 60 puncte WTA. La mai mare.

Apropo de programul de luni, cand sunt programate celelalte meciuri din primul tur (Simona Halep, favorita nr. 2, este scutita, fiind tablou de 56 de jucatoare), va intra in arena si Monica Niculescu, al carei meci cu olandeza Kiki Bertens, este pe arena secunda, nu inainte de ora 14,00, ora Bucurestiului.

De asemenea, luni isi va afla adversara din turul 2 si Simona Halep, dintre rusoaica Daria Kasatkina si americanca Alison Riske.

In proba de dublu, bine garnisita cu romance (3 vor juca intre ele luni, perechea Halep/Niculescu impotriva cuplului Sorana Cirstea/Jelena Ostapenko!), Raluca Olaru, care a ales sa joace aici alaturi de ucraineanca Liudmila Kicenok, s-a oprit duminica in primul tur, cele doua fiind eliminate de Raquel Atawo (SUA)/Darija Jurak (Croatia), cu 6-2, 6-7 (5), 10-7.