Intr-un moment de mare sarbatoare pentru sportul romanesc in general, pentru gimnastica in special, Campionatele mondiale de gimnastica de la Montreal, a iesit la iveala, de fapt ne-a lovit din plin in fata un adevar: prin efortul “conjugat” al federatiei lipsite de solutii si replica, al presei, al felului nostru nenorocit de a fi, carcotasi, pusi pe distrus, fara respect pentru valori, gimnastica romaneasca a ajuns sa traiasca din amintiri, iata, acum vechi de peste 4 decenii.

Datele esentiale le stiti, dezastru total: la Montreal, un singur sportiv roman, Marian Dragulescu, a prins o finala, cea de la sarituri, adica avem o singura sansa la o ipotetica medalie din cele 36 ce vor fi decernate (7 seturi la baieti, 5 la fete), restul ratari peste tot, Larisa Iordache si-a rupt tendonul lui Ahile, la incalzire, prapadul este total!

Iar ceea ce s-a intamplat la Montreal era previzibil, ba as spune ca si prevazut, de vreme ce la feminin am avut doar 3 fete, orice ezitare, ca sa nu mai zic de duiumul de ratari, scotandu-ne din cursa la modul dramatic, adica in partea cea mai de jos a ierarhiei! Cu Marian Dragulescu intr-un picior, cu o glezna zdrentuita de atatea eforturi, dar de care admirabilul sportiv lupta sa uite (cand ma gandesc ca si Dragulescu a fost contestat, ca ia renta viagera cu ghiotura si mai vrea si premii, incredibil, imi vine sa vomit si acum!), vom avea doar de 2 bani speranta.

Aceasta, dupa cum vedeti si din poza de mai sus, in conditiile in care, in cadrul unei ceremonii, “La Place des Vainqueurs” din Parcul Olimpic, adica “piata invingatorilor” a primit cel mai potrivit nume, Nadia Comaneci. Atunci, in 1976, Nadia, acum ambasadoare a CM, a salvat, prin extraordinarul impact al evolutiei sale, pur si simplu Jocurile, pentru prima oara boicotate, iata ca nici nu se mai stie, iar dupa 41 de ani noi venim sa ne facem de ras.

De ce am ajuns atat de jos? Pai ne-am straduit din rasputeri sa ajungem aici, de 20 de ani o tinem in branciuri. O sefime a federatiei autosatisfacuta de functiile importante si lucrative pe plan international, sapata la greu de fitilisti si oameni lipsiti de personalitate proprie, dar gata sa faca orice pentru a parveni, lasarea unor statui, parca cu oarecare satisfactie murdara, in bataia scuipatilor unor bagabonti si bagaboante, nicio grija pentru asigurarea unor conditii decente pentru antrenori (un fost coordonator de lot ajunsese sa antreneze prin Bangladesh, pe bani mai multi decat la ditamai lotul romanesc!, au fugit toti care-ncotro), lasarea de izbeliste a cluburilor sportive scolare si cate si mai cate.

Plus contributia incomensurabila a presei “de specialitate”, mereu gazda primitoare pentru toate toapele si grobienii, pravalita la picioarele neamurilor proaste, fericita sa contribuie la scandaluri gen poale in cap. Plus indepartarea fara intoarcere a omului de rand de la gimnastica, prin “comentatori” care vorbesc o pasareasca fara sens pentru multimea suporterilor, tinand-o in tehnicalitati si fite obosite, o dorinta bolnava de a epata “ia uite ce stiu eu la flick-flacuri, daniloave si iurcenko cu treisaizeci?”.

Cand stai prost cu limba, cu frazele potrivite, pe intelesul tuturor, sa le mearga direct la suflet si in minte, cand nu gasesti tonul potrivit, ca nu ai cuvintele la tine, te arunci in conservaraia vorbelor gata servite!

Nu-i vorba, toata lumea de pe aici a fost “ajutata” si de o federatie internationala inepta, care, pentru a acoperi furaciunile la drumul mare, vizibile din stratosfera, a facut regulamente de punctaj fara sens. Adica, in loc sa dea afara hotii, otrepele dedate la ciordeala de la nastere, o cloaca, au facut un soi de cotabilitate, de s-a ajuns la mai multi arbitri decat sportivi la majoritatea competitiilor.

Un soi de “scapa cine poate”, cat o mai tine si gimnastica asta ajunsa mai degraba un soi de pretext pentru imbuibarea suprastructurii, decat o intrecere sportiva. Sa nu ne miram ca intr-un deceniu sa avem la Jocuri doar concurs pe aparate, cu calificari la sange, cu o mana de sportivi calificati.

In fine, ma inclin in fata Catalinei Ponor, care a anuntat ca se retrage, si astept sa fac o reverenta pana la pamant in fata lui Marian Dragulescu, la a “enspea” medalie dintr-o cariera care, din pacate, nu vad cum ar mai putea fi imaginata ca s-ar mai putea repeta.

Si cand te gandesti ca Larisa Iordache, de care s-a tras la concursuri fara sens (cum ar fi Universiada) era marea favorita a concursului individual compus, dupa cum scrie si presa internationala, in absenta americancei Simone Biles.

Asta a fost, mie unul gimnastica mi-a adus multe bucurii, din 1974, cand am vazut-o pentru prima oara pe Nadia, la Internationale, in Sala Floreasca, regret doar ca s-a ales praful de munca si sacrificiile atator mari oameni ai acestui sport…