De ceva vreme, in special dupa gala de aniversare a celor 90 de ani ai APSR, presa sportiva din tarisoara este cainata, pe refrenul “ce-ai fost si ce-ai ajuns, unde te-ai dus si ne-ai lasat?”, dar va spun din capul locului, reflectarea domeniului e mai rosie in obrajori de zeci de ori decat domeniul principal pe care il reflecta.

S-a spus si la amintita gala cu staif cam incliftat, “in primii ani de dupa crearea APSR (2 decembrie 1927) in Romania erau peste 50 de ziare de sport, peste 30 numai in Bucuresti. Dupa Revolutie erau 3 cotidiane de sport (ba 4, aici semnatul Lucian Oprea, impreuna cu George Boieru, de la Timisoara, au creat “Curierul sportiv banatean”, il gasiti in Biblioteca Academiei, fiind consemnat in Istoria presei sportive din Romania, a regretatului Nicolae Postolache), acum doar un cotidian pe print.

Nu are rost sa ma vait si eu, doar constat: avem, unic in lume, 8 posturi de televiziune nationale exclusiv dedicate sportului, care ruleaza fara intrerupere 24/7, cum zic americanii, 24 de ore, 7 zile pe saptamana.

Avem post de radio cu acoperire nationala exclusiv dedicat sportului, rubrici in toate agentiile de presa, cotidiane, saptamanale, ziare de sport, bune, online, site-uri specializate, inclusiv unele doar pe o disciplina, bloguri generaliste pe sport, cum este acesta, dar si de opinie pur personala, altele induiosetor de locale, am aflat de echipe de fotbal din ligile a 4-a si a 5-a cu nume de-a dreptul amuzante, din localitati de care nu ai auzit.

Avem o presa sportiva diversa, multa, bogata chiar, dar altfel, in pas cu vremurile, cum nu suntem in majoritatea celorlalte domenii. Cu “obiectul muncii” stam mai rau, ca sa nu spun mai prost de-a dreptul. Ca unul care a prins Jocuri Olimpice cu 47 de medalii romanesti sau, hai, 25, cu 6 calificari majore la fotbal, nu am cum sa ma consolez impuscand cate un rezultat mai de Doamne-ajuta. Noroc cu exceptiile, ca ne mai hranim orgoliul de iubitor roman de sport.

Si inca un lucru, care mi se pare foarte important: o situatie mai putin fericita m-a facut ca in ultimele zile sa cumpar ziare, ca sa am ce citi asteptand zile intregi aleatoria unitate de sange pentru transfuzii.

Ei bine, din 3-4 ziare tiparite de calitate, dar si ca om interesat de tot ce misca, politica, dar si cultura, externe, mai putin can-can de taiat de mot, o spun cu mana pe inima: cel mai bine facut, cel mai divers si chiar bine scris este Gazeta sporturilor.

Puteti sa ma credeti, am lucrat in toate formele de gazetarie, de la agentie nationala, la cotidiane, de sport, cam toate, politice, reviste, rubrici de radio si tv, ziare online, iata-ma, acum, si blogger. Nu stam rau de loc, noi, presa sportiva, dimpotriva altii ar putea sa invete (de pilda, site-urile federatiilor si ale cluburilor ar trebui sa angajeze ziaristi sportivi profesionisti pentru a le asigura textele, ca multe sunt de plans din cauza amatorismului…).

Iar pentru a incheia cu o perceptie personala, proaspata: zilele astea m-am simtit facand parte dintr-o profesie de soi: printr-un gest de aleasa si decisiva prietenie, confratele Dorin Chiotea m-a ajutat sa cunosc o persoana luminoasa, din esalonul de varf in medicina noastra cea de toate chinurile: dr. Mihaela Andreescu, sefa de sectie hematologie de la Colentina.

Ei bine, ne-am ocupat cele 10-15 minute de discutii povestind despre cunostinte comune, domnia sa fiind incantata de prietenia cu familiile Topescu sau Lucescu, cu aceasta din urma propria familie fiind chiar incuscrita. M-am simtit facand parte dintr-o lume a performantei, a profesionalismului si a caldurii umane cladita pe afinitate, pe pretuire reciproca.

Cam aici ar fi si salvarea noastra, a tuturor…