Cursa Paris-Roubaix a ajuns, iata, la a 116-a editie (prima a fost castigata de un neamt, culmea sfidarii, in 1896, pe nume Josef Fischer), fiind al treilea Monument al sezonului, care marcheaza, asadar, jumatatea sezonului de mari clasice.

Anul acesta, specialistii au cules din plutonul ceva mai rarefiat (in urma deciziei de a reduce numarul rutierilor din fiecare echipa) 6 favoriti, dintre care 3 deja invingatori, Van Avermaet, in 2017, John Degenkolb, in 2015, si Niki Terprstra, in 2014).

In schimb, campionul Frantei, Arnaud Demare, de pilda, crede ca din cauza conditiilor de concurs, putin schimbate, cu pavatele cam alunecoase, nu exista favorit. Apropo, nici Demare, un tip solid, cu aderenta, in principiu, pe pavate, nu ar trebui neglijat. Probabil de aia a si lasat loc…

Despre conditiile acestor sectoare care particularizeaza intr-atat Infernul Nordului, incat il face unic (mai sunt locuri cu drum asemanator, dar aceea este piatra cubica, macadam, sa nu mai confundam, aici avem de-a face cu “capete de miel”, pietre brute) ,ceva mai jos, acum despre favoriti.

Primul dintre ei ar fi dublul campion mondial en-titre (ce este o cursa de fond la Mondiale decat o clasica mai speciala?), slovacul Peter Sagan, caruia i-a scapat printre degete victoria pe velodromul din orasul aflat in Vestul Frantei. Si asta desi este unul dintre cei mai bine dotati si tehnici pe asemenea traseu, cu practica indelungata in VTT si ciclocros, care se simte bine pe orice vreme. Anul acesta ar putea fi al lui, mai ales ca are o echipa Bora mai bine garnisita.

Niki Terpstra, olandezul de la echipa momentului, Quick Step, castigator, cum spuneam, in 2014, dar abandonat anul trecut, vine cu coroana cucerita in Turul Flandrei. Poate faptul ca acum este ceva mai usor, pentru a se catara mai bine, nu-l ajuta pe pavate, dar ramane redutabil, mai ales ca poate fi ajutat de coechipieri.

Belgianul Greg Van Avermaet, de la BMC, detinatorul trofeului cel mai ravnit din lume, un cataroi, cum am scris chiar din titlu, o piatra de pavaj, simbolul importantei victoriei sportive, care poate trece in planul doi valoarea materiala a acesteia, este cel mai optimist dintre toti. “Ma simt capabil sa castig din nou”, a declarat ferm campionul olimpic, aflat, totusi, pe o panta descendenta in 2018, dupa 2 ani formidabili!

Philippe Gilbert, alt coechipier de la Quick Step, formidabil ruleur, caruia, insa, nu i-a iesit mai deloc Paris-Roubaix, clasandu-se acum 11 ani, in 2007, pe 52, in timp ce anul trecut a sarit peste aceasta teribila incercare.

Deci, desi are 35 de ani, ii lipseste experienta in Monumentul francez, pe care l-a alergat o singura data. Mizeaza insa pe forta si pe luciditate in cursa, dar si pe forma din acest moment. Si poate si pe faptul ca la Quick Step pare sa fie un fel de cuvant de ordine: sa castige toti cate ceva. Cu mult succes pana acum, ajungand astfel la 23 de victorii in 3 luni!

Germanul Tom Degenkolb, masiv, cu antecendente la varf, victorios in 2015, locul 10 anul trecut, nu avea cum lipsi din aceasta prezentare, desi accidentarea din ianuarie 2016 l-a dat cumva in spate. Dar un rutier masiv ca el, cu colegi la Trek de talia unor Jasper Stuyven si revelatia inceputului de sezon Mads Pedersen, are sanse mari sa lupte pentru succes, mai ales ca cel mai tanar component, danezul, 22 de ani, a declarat ca lasa locul unui lider, “mai am de invatat”.

Am inceput cu un slovac, musai sa inchei cu un ceh, nu numai ca exista un lider de echipa din aceasta tara, ci pentru ca Zdenek Stybar, de la Quick Step, are toata indreptatirea sa isi depuna candidatura pentru trofeu, de vreme ce a fost de doua ori, in 2015 si 2017 secund la Roubaix. “De fiecare data am pierdut la sprint, asa ca am princeput ca este mai bine sa fiu singur in ultimele sute de metri”, a anuntat cehul culoarea, cum spun gazdele franceze. Oricum, de urmarit…

In ce priveste conditiile de cursa, acum, din cauza vremii umede, pavatele sunt un pic glisante, dar pentru duminica (de la ora 12,00 pe Eurosport) se anunta o imbunatatire, astfel ca “Regina clasicelor” va avea un teren uscat de-a lungul celor 257 km, cu cele 29 de sectoare pavate, in lungime totala de 54,500 km, cu 500 m mai putin decat anul trecut.

Sectoarele de pavate, 29 la numar, cum spuneam, cu deschiderea de la Arenberg, Mons-en-Pevele si intersectia de la Arbre, aflate la cea mai inalta portiune si considerate cele mai dificile, sunt numerotate in ordine descrescatoare in raport cu sosirea de pe velodromul din Nord.

Ele sunt cotate, cum probabil stiti, de la 1 la 5, de la cea mai putin dificila, urmand noul cod de culori – verde, albastru, portocaliu, rosu si negru, totul in functie de starea pavajelor, lungimea sectorului si pozitionarea sa in cursa.

Iata cele 29 de sectoare pavate:

N.29 (Troisvilles, km 93,5): 2200 m de pavates (cotatie 3)

N.28 (Briastre, km 100): 3000 m (3)

N.27 (Saint-Python, km 109): 1500 m (3)

N.26 (Quiévy, km 111,5): 3700 m (4)

N.25 (Saint-Vaast, km 119): 1500 m (3)

N.24 (Verchain-Maugré, km 130): 1200 m (2)

N.23 (Quérénaing, km 134,5): 1600 m (3)

N.22 (Maing, km 137,5): 2500 m (3)

N.21 (Monchaux-sur-Ecaillon, km 140,5): 1600 m (3)

N.20 (Haveluy, km 153,5): 2500 m (4)

N.19 (Arenberg, km 162): 2400 m (5)

N.18 (Hellesmes, dit Pont-Gibus, km 168): 1600 m (3)

N.17 (Wandignies, km 174,5): 3700 m (4)

N.16 (Brillon, km 182): 2400 m (3)

N.15 (Sars-et-Rosičres, km 185,5): 2400 m (4)

N.14 (Beuvry-la-Foręt, km 192): 1400 m (3)

N.13 (Orchies, km 197): 1700 m (3)

N.12 (Bersée, km 203): 2700 m (4)

N.11 (Mons-en-Pévčle, km 208,5): 3000 m (5)

N.10 (Mérignies – Avelin, km 214,5): 700 m (2)

N.9 (Pont-Thibaut, km 218): 1400 m (3)

N.8 (Templeuve – L’Epinette, km 223,5): 200 m (1)

(Templeuve, Moulin de Vertain, km 224): 500 m (2)

N.7 (Cysoing – Bourghelles, km 230,5): 1300 m (3)

N.6 (Bourghelles – Wannehain, km 233): 1100 m (3)

N.5 (Camphin-en-Pevele, km 237,5): 1800 m (4)

N.4 (Intersectia de l’Arbre, km 240): 2100 m (5)

N.3 (Gruson, km 242,5): 1100 m (2)

N.2 (Hem, km 249): 1400 m (3)

N.1 (Roubaix, Charles-Crupelandt, km 256): 300 m (1)