* Nu prea iti mai vine sa scrii intr-o zi ca asta, si nu pentru ca in Turneul WTA de la Madrid lucrurile nu au mers prea bine, desi era previzibil, Maria Sarapova invingand-o din nou pe Irina Begu, cu 7-5, 6-1, iar Halep/Begu si Buzarnescu/Cornet au fost eliminate, cu 2-6, 6-3, 11-9 in fata cuplului Nicole Melichar/Kveta Peschke, respectiv cu 6-2, 6-4 in fata perechii Andreja Klepac/Maria Jose Martinez Sanchez.

* De fapt, ziua mi-a fost stricata inca din primul moment, de la intrarea pe teren a Irinei Begu si Mariei Sarapova, si anume fix la vederea arbitrului francez Kader Nouni. Instantaneu mi-a venit in minte finala de la Roland Garros din 2014, dintre Maria Sarapova si Simona Halep, cand respectivul a dat peste cap meciul in decisiv, chiar pe final. Una ca te duce gandul, chiar daca nu esti chitit pe arbitri, dar este obligatoriu ca omul cu voce cavernoasa sa fie in scaun la meciurile Sarapovei?

Prea se potrivesc toate, pentru ca o scena asemanatoare s-a petrecut in meciul Irinei, cand romanca i-a cerut Mariei Sale Kader sa vada o urma, iar baiatul de origine araba din Perpignan abia s-a lasat urnit, pufnind, dupa ce a bombanit ceva in genul “asta e ultima oara”, cu vocea aia care a speriat multi bebelusi, de vom ajunge sa punem cerculete cu AP (acordul parintilor) cand e omul in functiune, a aratat in mare scarba nu mai el stie ce.

In fine, mergand agale spre scaunul unde dicteaza el ce trebuie sa faca exact cine il plateste, adica jucatoarele (chiar, cum ajung astia sa se simta stapani pe cei care ii platesc, fara de care nu ar exista?), a ridicat un deget in sus, adica “out”, ca pe o mare favoare.

Daca nu va mai amintiti de personajul sinistru (pe cuvant ca nu am nimic cu arbitrii in general, am multi prieteni, din toate sporturile, unii mi-au dat lectii care mi-au folosit mult in meserie, iata, nesimtirea aceluiasi din 2014, pe care o gasiti usor, ca a lasat multe urme pe net. Am ales la intamplare, dintre primele pe o cautare pe net::

“La scorul de 4-4, in setul trei, figura s-a repetat. Un arbitru de tusa a strigat “aut”, Simona s-a oprit. Kader Nouni a coborat iar si a aratat din nou locul unde cazuse mingea in teren. De data aceasta, avantajul incorect nesportiv ar fi fost în favoarea Sarapovei. Kader Nouni a dat minge castigata pentru Sarapova. Ar fi trebuit sa dea si aici repetarea mingiei.

Simona i-a amintit arbitrului de scaun faza precedenta, dar inutil. Poza pe care o dam este exact de la momentul acelei discutii dintre Halep si Nouni. Din acel moment, Simonei i s-a taiat complet maioneza. Pâna atunci era în joc. Se putea întâmpla orice. Din acel moment psihologic, repetam, a pierdut urmatoarele doua ghemuri net, fara drept de apel. 6-4 – si gata”.

Asta este tot, dar nu are cum sa treaca usor o asemenea magarie, ca s-o spunem. Si tot cu Sarapova!

* Asta da semn ciudat: in ziua in care Steaua aniversa 32 de ani de la cucerirea “Cupei Campionilor Europeni”, una dintre echipele care se revendica de la marea trupa de la Sevilla, inclusiv Helmi, a carui iesire de astazi nu am priceput-o…, FCSB a luat bataie de la CSM Poli Iasi cu 1-0, taman in antepenultima etapa a play-off-ului Ligii I.

Golul a fost marcat de un fost… stelist, Andrei Cristea, in minutul 89, adica exact cat sa prabuseasca tot cerul in capul oaspetilor, care atacau la greu, iesenii fiind si in 10 oameni, dupa eliminarea albanezului Qaka in minutul 74.

Acum, sa vezi comentarii (“pai vedeti ca FCSB nu e Steaua”, de-astea), dar mai ales sa vezi tunete si fulgere dinspre Pipera. A, au si inceput, vad. In fine, mai vorbim, deocamdata sa spunem ca lidera CFR Cluj mai are de jucat in deplasare cu Astra si pe teren propriu cu Viitorul, avand nevoie, practic, de o victorie in cele doua partide, iar FCSB la Craiova si cu Astra Giurgiu, pe stadionul inchiriat la Bucuresti, Arena Nationala…

DE ULTIMA ORA: Meciurile candidatelor la titlu din ultima etapa, de duminica, 20 mai, se vor disputa la aceeasi ora, 20.45 –  FCSB – Astra Giurgiu;  CFR – FC Viitorul.

* Intr-o zi fara ciclism, Giro fiind, cum v-am anuntat in transbordari din Israel si zi de odihna din cauza aceasta, nu puteam totusi sa nu spun ca de marti avem o cursa, importanta, aflata la a 64-a editie, Cele 4 zile de la Dunkerque/Grand Prix des Hauts de France, cu participarea unui roman, singurul de altfel, din plutonul profesionist, Eduard Grosu.

Echipa Nippo Fantini-Europa Ovni il are ca al doilea lider pe roman, dupa inscriere (nr. 92), primul fiind, cu 91, spaniolul Juan Jose Lobato. Etapa inaugurala este marti de la Dunkerque la La Bassee, pe 163,5 km.

* PROGRAMUL TV, marti, 08.05.2018:
13:00 Tenis, ATP/WTA • Digi 3, Telekom 2, Digi 2 Turneul din Madrid
14:15 Ciclism • Eurosport Turul Italiei
18:00 Baschet M • Digi 4 SCMU Craiova – CSU Sibiu
19:30 Fotbal, Liga 2 • Digi 1 Mioveni – Chindia
21:45 Fotbal, Premier League • Eurosport Swansea – Southampton
21:45 Fotbal, Scotia • Digi 4 Aberdeen – Rangers

Advertisements