Editia 2018 a Turului ciclist al Italiei ramane in continuare una a gazdelor, marti, in etapa a 5-a, inregistrandu-se a 4-a victorie a unui ciclist din aceasta tara, de data aceasta Enrico Battaglin, de la formatia olandeza Lotto Jumbo, sosind primul la Santa Ninfa, in Sicilia, invingator la sprint, intr-o zi dedicata memoriei.

Intreagul traseu a fost un remember, in primul rand al dezastrului natural din 1968, o serie de 16 cutremure, cel mai puternic fiind de 7,3 grade pe scara Richter, care a ras de pe fata pamantului localitati intregi, unele ajungand orase-fantoma, cum este Poggioreale Vecchia, o ingramadire de ruine hade, lasate spre neuitare urmasilor.

Dar a mai mai fost un gen de remember, unul neexprimat nici prin imagini terifiante, nici prin vorbe, dar evident pentru toata lumea. Saracia, dezastrul din acei ani, in unele locuri inapoierea Siciliei fata de alte regiuni italiene, vizibila si in poza pe care am ales-o spre ilustrare, sunt cauza directa a conducerii insulei de catre Mafia.

In special in acei ani, in care banii pentru reconstructie erau furati, pur si simplu, de “pezzo di cinquanta”, “piese de 50”, cum li se spunea capilor mafioti.

Stiu destule despre epoca, am si publicat printr-un almanah un fel de dictionar mafiot, asa ca privelistea extraordinara a acestei etape mi-a trezit amintiri, dar si frisoane pentru prezent. Am vazut clar ce inseamna o dominatie bezmetica, a unor ticalosi, totul ramane ca o cangrena in istorie.

In fine, m-am luat cu altele, probabil si pentru ca traim intr-un continuu provizorat noi insine. Sa revin, pe scurt, la cursa propriu-zisa. Plecata de la Agrigento, etapa lunga de doar 153 km, putin valurita, a avut doar clasica evadare de “publicitate” pentru echipele mai mici, fara mare interes din partea plutonului, care i-a tinut “in mira”, la 2-3 minute pe fugari.

La un moment dat era o medie orara de amatori, 33 km, de unde au aparut si cazaturile, dupa luari pe roata, altfel inexplicabile. Poate vedea si plutonul nenorocirile din jur… In fine, lucrurile s-au agitat spre final, destul de interesant, victoria revenind, cum spuneam, lui Battaglin, la a 3-a victorie in cariera in Giro, cronometrat in 4h06’33”, urmat de compatriotul lui Giovanni Visconti (Bahrain) si de portughezul Jose Golcalves (Katiusa), in acelasi timp.

Cu primul grup, de vreo 30 de rutieri (media a fost in cele din urma de 37 km/h) a sosit toata lumea buna, asa ca in continuare pe primul loc se afla australianul Rohan Dennis (BMC), urmat tot la o secunda de Tom Dumoulin, olandezul pandind la doar o secunda in spate.

De miercuri, insa, incepe spectacolul adevarat, cu etapa a 6-a, in care avem sosirea pe Etna, dar pe un versant inedit, de 15 km cu panta medie 6,5 la suta, pana la Observatorul astronomic, la o altitudine de 1.736 m. Startul se va da la Caltanisetta, sosirea fiind dupa 164 km.

* In etapa a 2-a a Celor 4 zile de la Dunkerque/Grand Prix des Hauts de France, Le Quesnoy – Soissons (173.3 km) victoria a fost obtinuta de germanul Andre Greipel (Lotto Soudal), la prima victorie dupa fractura de clavicula din Milan-San Remo, inregistrat in 4h18’15”.

Pe locurile urmatoare au venit belgianul Timothy Dupont si francezul Bryan Coquard, iar romanul Eduard Grosu a fost al 17-lea, in acelasi timp.

Lider este Coquard, iar miercuri, in etapa a 3-a, se va alerga intre Fort Mahon Plage si Ecques (171,5 km)