* Superba victoria Irinei Begu joi seara in turul 2 al Turneului de la Roland Garros, in 2 seturi si 2 ore, 6-3, 6-4, in fata chinezoaicei Shuai Zhang, succes care face ca Romania sa aiba de acum 3 jucatoare in aceasta faza a competitiei pe tabloul de simplu.

Un meci care a urcat-o pe Irina Begu pe locul 34 in ierarhia momentului (Mihaela Buzarnescu, si ea, ca si Simona Halep, in turul 3, se afla acum, provizoriu, pe 30), dar mai ales o proba de vointa exceptionala, o tenacitate care ne-a dat mari sperante ca in urmatoarea partida adversara romancei, Caroline Garcia, nu va avea o viata prea usoara, chiar daca joaca “acasa”.

Proba tenacitatii este data, in primul rand, de faptul ca ghemurile cele mai lungi, cu egalitati de le pierzi numarul, au revenit, fara exceptie, romancei, iar cel mai lung, probabil veritabil record, ultimul din setul 1, cel de 6-3, a avut 16 minute!

Iar in aceste conditii, Irinei nu i-a tremurat nici mana, nici inima, dar mai ales a ramas calma, avand chiar puterea sa zambeasca la ceva, cred ca la o remarca din tribuna! Buna treaba, jos palaria!

* Fotbalistii romani, buni sparing-partneri, au pus la munca din nou reprezentativa Chile, la Graz, in Austria, sud-americanii, care se pregatesc in perspectiva apropiatei Cupe Mondiale din Rusia, inclinand din nou steagul, a doua oara consecutiv, in fata noastra, si tot cu 3-2.

Si tot dupa ce am intors rezultatul defavorabil, acum un an aproape zi pe zi, pe 13 iunie 2017, fotbaliatorii au invins Chile cu 3-2, dupa ce oaspetii conduceau la Cluj cu 2-0, acum, practic tot acasa, spectatorii, putini din cauza tribunelor modeste, fiind majoritatea romani in exil, Romania a intors de la 2-1 pentru chilieni.

Si astfel, din 7 meciuri la conducerea echipei nationale, Cosmin Contra reuseste sa nu piarda in 5, performanta orice s-ar spune, pentru ca, daca vorbim de chilieni, chiar daca nu sunt ei suta la suta cu ambitia si pregatirea, sunt totusi nationala nr. 9 in lume.

Sa ne bucuram, asadar, amintind si marcatorii: Stanciu 13, Deac 66, Budescu 84 / Maripan 32, Reyes 52, incheind aceasta stiroanta cu informatia privind urmatorul meci al fotbalistilor tricolori, marti, la Ploiesti, cu Finlanda.

* Si totusi stirea zilei este demisia lui Zinedine Zidane de la Real Madrid, de aceea am ales si poza acestui grupaj. Carevasazica, avand 3 ani la echipa, cu 3 trofee ale Ligii campionilor cucerite consecutiv, performanta unica, Zizou a anuntat ca “nu voi continua si in sezonul viitor”.

Motivele prezentate in conferinta de presa in care l-a avut alaturi pe patronul Florentino Perez sunt de bun simt, dar si greu de inteles pentru multi. “Pentru ca iubesc mult acest club, pentru ca echipa si eu insumi avem nevoie de o schimbare”, a spus, in rezumatul facut de mine internationalul francez.

Poate el este cel care gandeste cel mai bine (oricum, stie, simte mai multe decat putem noi spera sa intrezarim, asa ca trebuie sa-l credem), aceasta fiind cea mai nimerita, mai frumoasa, la urma-urmei, iesire din scena.

De pe o scena in care Zidane a avut succese aproape incredibile pentru un asemenea nivel, dincolo de trofee: 104 victorii, 29 de egalitati si doar 16 infrangeri. Sa spun si trofeele, ca din ele se hranesc toti: 9 trofee, intre care acele, amintite deja, 3 Ligi ale campionilor.

In rest, prefer sa nu despic firul in patru, cu speculatii vulgare, de genul “a dat mai mult PSG” (ati observat ca cel putin 25 la suta din timpul unor comentarii este ocupat cu preturi, cote si milioarde?) si altele de acest gen.

Bine, nici nu pot crede scena mirarii jucata de Perez, s-a aratat surprins, naivul de el… Adica sa luam lucrurile ca atare si sa admiram un mare om de fotbal, in adevaratul sens al cuvantului.

ULTIMA ORA: Echipa de handbal masculin Dinamo Bucuresti a onorat cei 70 de ani ai clubului, sarbatoriti, cam in anonimat, cu o zi in urma, cucerind pentru a treia oara consecutiv titlul de campioana nationala, dupa ce a invins, la Chiajna, cu 22-19, pe Steaua.

Asadar, ce nu a facut in sala proprie, unde a luat bataie in meciul 2 al finalei, Dinamo a reusit in deplasare, si inca de 2 ori, in primul si in al treilea meci, decisiv, al ultimului act.

* PROGRAMUL TV, vineri, 01.06.2018:
12:00 Tenis • Eurosport 2, Eurosport Roland Garros
18:00 Fotbal, Liga 2 • Digi 1 FC Arges – UTA Arad
20:45 Fotbal, Liga 1 • Digi 1, Telekom 1, Look Dinamo – Sepsi Sf. Gheorghe
22:00 Fotbal, Amical • Digi 2 Franța – Italia