* Ploaia a dat peste cap programul la Internationalele de tenis ale Frantei, cum se numeste, oficial, traditional si, la urma-urmei, simpatic, Turneul de la Roland Garros, asa ca programul de joi a suferit mari modificari, semifinala Simona Halep-Garbine Muguruza urmand sa se joace pe Philippe Chatrier, de la ora 16,00.

Cealalta semifinala feminina, intre americancele Sloane Stephens si Madison Keys, urmeaza la 20 de minute dupa incheierea celei anuntate in primul alineat, tot pe arena principala, dar reuniunea va fi deschisa de la ora 13,00, de surprinzatoarea confruntare dintre favoritul 1, Rafael Nadal si argentinianul Diego Schwartzman.

Nu stiu daca stiti cum stau cei doi, ca s-a mai intrerupt o data inainte de a fi amanata partida, dar Schwartzman are un set, castigat cu 6-4, inaintea amanarii Nadal conducand cu 5-3, mai avea doar 2 puncte pana la a egala la seturi.

Si cealalta semifinala masculina, dintre Marin Cilic si un alt argentinian, Juan Martin Del Potro, s-a amanat, aici scorul fiind perfect egal: 6-6 si 5-5 in tiebreak! Insa acest meci se va disputa pe a doua arena, Suzanne Lenglen, tot de la ora 13,00.

Zi grea pentru bietii de noi, iubitorii de tenis, dar si extrem de interesanta.

* Cursa ciclista Criterium du Dauphine a avut programata miercuri etapa a 3-a, un contratimp pe echipe, dominat clar de echipa Sky (foto, in plin efort), cronometrata pe 35 km, intre localitatile Pont-de-Vaux si Louhans-Châteaurenaud in 36’33”, la distanta apreciabila de BMC – 37’11”, pe 3 clasandu-se Lotto Soudal – 37’26”.

Evident, aflat inainte de aceasta zi la doar 2 secunde de tricoul galben, liderul Sky, fostul campion mondial, polonezul Michal Kwiatkowski, a preluat sefia clasamentului, fiind urmat de coechipierii lui, italianul Gianni Moscon, la 3 secunde, spaniolul Jonathan Castroviejo, la 9 secunde si britanicul Garaint Thomas, la 21″.

* PROGRAMUL TV, joi, 07.06.2018:
04,00 NBA, Telekom 1 – Cleveland Cavaliers-Golden State Warriors
13,00 Tenis, Eurosport 1, Eurosport 2 – Turneul de la Roland Garros
(nu inainte de 16,00, Simona Halep-Garbine Muguruza, vezi mai sus)
16,15 Ciclism, Eurosport 2 – Criterium du Dauphine
21.00 Atletism, Eurosport – Liga de diamant, la Oslo
22,00 Fotbal, Digi 1, Telekom 1 – Anglia-Costa Rica