Site-ul oficial al Turneului de Mare Slem de la Paris i-a consacrat Virginiei Ruzici un amplu spatiu, sarbatorita din aceste zile pentru cei 40 de ani de la cucerirea trofeului impartasindu-si opiniile despre Simona Halep, al carei manager este, dar dezvaluie si conexiunea deosebita cu Venus Williams.

Iata cateva fragmente din articolul semnat de Sarah Edworthy, inceput cu momentul aniversat acum, victoria din 1978, prima, pana… sambata, a unei jucatoare romance de tenis la Paris.

“In 1978, romanca – acum in postura de manager al numarului 1 in lume, Simona Halep – a invins-o pe partenera sa de dublu, campioana defensivei Mima Jausovec, cu 6-2 6-2, pentru a ridica “Coupe Suzanne-Lenglen.

Anterior, ea si Jausovec castigasera o finala la dublu epica, incheiata cu victoria impotriva cuplului Lesley Turner Bowrey/Gail Sheriff Lovera – 5-7, 6-4, 8-6. Virginia Ruzici a disputat, de asemenea, in finala de dublu mixt, alaturi de Patrice Dominguez, castigata, de asemenea. Trei finale intr-un weekend!

“Era visul meu. Am crescut pe zgura in România, a fost cu siguranta suprafata mea preferata”, isi aminteste ea, in loja jucatorilor din tribuna nord a arenei Philippe-Chatrier .

“Am fost un pic norocoasa in acel an, deoarece Chris Evert nu juca, iar Chris era jucatoarea pe care nu am putut-o bate niciodata; era atat de buna pe zgura. Am avut noroc sa joc cel mai bun tenis impotriva Mimei Jausovec, pe care nu reusisem niciodata sa o inving. A fost cel mai mare moment al carierei mele, iar publicul a fost fabulos, atat de pasionat si entuziasmat de jocul meu”.

In 1980 Ruzici a ajuns din nou la finala, pierzand la Evert. “Aceasta este cea mai proasta amintire si cel mai mare regret din cariera mea, nu pentru ca am pierdut, ci pentru ca am pierdut asa de rau”, a spus ea. “Imi doream atat de mult, dar eram blocata jucand cu Chris. Am respectat-o mai mult decat pe orice alta jucatoare din circuit. Imi intorcea toate mingile, distrugandu-mi pur si simplu jocul.

“Pentru mine era o legenda, probabil si pentru ca nu puteam participa la turneele de juniori, nu le cunoscusem pe celelalte la aceasta varsta. Poate daca as fi putut acest lucru, nu as mai fi fost atat de marcata de respect”.

Roland-Garros 2018, de asemenea, marchează 10 ani de cand Ruzici a început sa lucreze cu Simona Halep, pe care ea a vaziut-o castigand titlul la simplu la junioare in 2008.

Sunt numerele care se aliniaza pentru Halep să devină primul jucător român de la Ruzici să triumfe la Roland-Garros?

“Simona a avut trei finale in care a fost foarte aproape sa le castige, dar nu cred ca se gandeste la altceva decat la meciul in sine”, declara Ruzici.

“Celelalte jucatoare ramase in cursa (discutia a avut loc miercuri, n.m. LO) sunt foarte ambitioase, se joaca foarte bine, se poate intampla orice, dar sper ca aceasta este momentul, ar fi fantastic pentru noi in Romania, dar mai ales pentru Simona. Isi doreste atat de mult, da totul tenisului si i-a fost foarte greu sa-si digere infrangerea de anul trecut. ”

“Asteptarile din Romania sunt imense”, a recunoscut Ruzici. Nu va puteti imagina presiunea pe care a avut-o din 2014, cu oameni care doresc sa castige absolut fiecare meci. Este imposibil. Nici macar Serena Williams nu a castigat fiecare meci.

“Simona a avut urcusuri si coborasuri, dar a reușit sa ramana in topul 4 din 2014, este foarte consistenta si foarte puternica din punct de vedere mental, Dar sa ne amintim semifinalele, cu Svitolina anul trecut la Roland Garros, cu Kerber, anul acesta. Trebuie sa fii puternicapentru a reusi astfel de reveniri in meciuri dificile”. (…)

Un capitol aparte in materialul reprodus aici, in parte, este consacrat unei alte colaborari de suflet pentru Virginia Ruzici, cea cu Venus Williams, romanca fiind de decenii manager sportiv, profesie inceputa la cel mai inalt nivel in SUA, unde s-a inventat, practic, aceasta meserie. De altfel, in finalul discutiei, Virginia conchide:

“Desigur, Simona este jucatoarea mea preferata, dar de ani de zile si Venus a fost intr-un fel favorita mea. Avem o legatura speciala.”