* Mihaela Buzarnescu merge inainte, ajungand acum in sferturile de finala ale Turneului WTA de 250.000 de la Nottingham, dupa ce a dispus, din postura de favorita 5, cu 6-3, 5-7, 6-3, de americanca venita din calificari Irina Falconi.

Este evident ca Mihaela a ajuns la o stare de oboseala, fiind al doilea meci dupa Roland Garros de mai bine de 2 ore, desi pe iarba, dar, dupa cum a tinut sa sublinieze intr-o postare pe twitter, acum joaca si pentru sponsori, avand asigurat sprijinul pentru 5 turnee.

Oricum, lucrurile merg inainte, vorba aia, bate fierul cat e cald, iar pentru ca a prins sferturile in patria lui Robin Hood Mihaela Buzarnescu si-a asigurat 6.175 dolari si 60 puncte WTA.

* Cum era de asteptat pentru un jucator care isi axeaza stilul pe forta serviciului, Marius Copil a trecut si el doua tururi la turneul olandez de la s’Hertogenbosch, ajungand, de asemenea, in sferturi in urma victoriei cu 7-5, 4-6, 6-4 impotriva japonezului Yuichi Sugita. Era si timpul, aradeanul fiind amenintat cu iesirea din prima suta, tocmai acum, inainte de Wimbledon.

* Simona Halep este peste tot, iar acum, deocamdata, poate spre sfarsitul acestui subiect voi extinde aria, domina cursele pentru premiile acordate de internautii care intra pe site-ul WTA.

Concret, in fiecare luna sunt incoronate cele mai bune jucatoare ale lunii respective, dar si cea mai frumoasa lovitura din aceeasi perioada de timp, iar propunerile WTA sunt votate de amintitii internauti, singurii care decid.

Asa ca puneti mana si votati Simona Halep la cea mai buna jucatoare a lunii mai, unde concureaza alaturi de invinsa sa din finala de la Roland Garros Sloane Stephens, devenita si nr. 1 in SUA, cehoaica Petra Kvitova, cu 13 victorii in mai, inclusiv un trofeu, mai maruntel, dar de suflet, la Praga, si ucraineanca Elina Svitolina.

Cand am votat eu Simona era, as spune firesc, pe primul loc… De altfel, ea a inceput anul cu acest trofeu simbolic, fiind cea mai buna in ianuarie (Kvitova, in februarie, nipona Naomi Osaka, in martie, si Karolina Pliskova, in aprilie).

De asemenea, cu o lovitura la turneul de la Roma Simona Halep concureaza si in aceasta ierarhie a lunii mai, in disputa cu Anastasia Pavliucenkova (s-a propus o lovitura din turneul de la Strasbourg), Angelique Kerber, tot de la Roma, Maria Sarapova, pentru o reusita deosebita de la Madrid, tot cu o lovitura de la Madrid fiind prezenta si Kvitova.

* Ca sa inchei, cum promiteam, cu tenisul tarat, jenant, in alte arii, stiti prea bine despre ce vorbesc, ca doar ma aflu la capitolul “Simona Halep”, nu as face decat sa amintesc o vorba de duh a unui regretat fost coleg de redactie, inainte de a o lua fiecare pe calea lui (acum mai bine de 30 de ani): “A amesteca sportul cu politica e ca si cum ai parli porcul cu flacara olimpica”.

* Ca sa nu ne vaitam cu vechea zicere “Ca la noi la nimeni”, iata ca si la altii apar lucruri inexplicabile, datorate naucelii, nesimtirii, interesului personal etc, oricum numai creierului curat nu!

Cu 2 zile inainte de debutul Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, Federatia spaniola de fotbal “s-a vazut nevoita sa renunte la selectionerul national”, dupa cum a declarat presedintele Luis Rubiales, la Krasnodar, unde Spania va juca sambata cel mai greu meci din grupa, cu Portugalia,

Cred ca amicii care sunt informati in fotbal stiu si de ce s-a intamplat asta, ba chiar asteptau: marti, Real Madrid nu a avut ceva mai bun de facut decat sa anunte ca l-a angajat pe antrenorul nationalei, Julen Lopetegui.

Te doare mintea, ce le-a venit? Eu cred ca este prostie pura sau ingamfare bolnava din partea lui Perez, magnatul care detine Real. Caruia nu-i pasa ca a aruncat vestiarul spaniol in aer, acum Lopetegui putand fi banuit ca urmeaza sa protezeje viitorii sai elevi. Ca si cum nu era de-ajuns ca avea sentimente “realiste”, ca fost portar la echipa blanco.

Acum, insa, a intrat in plin conflict de interese, iar precizarea federatiei este clara: “Negocierile cu Real au avut loc fara o comunicare cu federatia”. Eu am tras 3 cruci rapid si mi-am si scuipat de 3 ori in san!

* Cupa Mondiala de fotbal din 2026, a decis Congresul FIFA de la Moscova, se va disputa in 3 tari, SUA, Canada si Mexic, iar dincolo de orice trebuie consemnat esecul politicii forului mondial pe termen lung (Maroc, singura contracandidata, nu se pune, a devenit bascalie, e raspins a 5-a oara!).

Aceasta pentru ca, fiind vorba de primul turneu final cu 48 de echipe (lacomia distruge tot…), nu cred ca va mai exista candidatura, admisibila, a unei singure tari.

Stati sa vedem ce va fi in Rusia, unde cea mai mare distanta intre orase este de peste 6.000 km, adica de 3 ori cat de la Bucuresti la Paris. Transoceanic, ce mai! Sa vedem cum vor merge comunicatiile, transportul toata harabaia!

Iata, nu stiu cum, dar mi-a venit in minte si Raliul Dakar, care de anul viitor se va disputa intr-o singura tara, Peru, dupa ce se labartase pe 3 tari!

* PROGRAMUL TV, joi, 14.06.2018:
12,00 Tenis, Digi 2 – Turneul WTA de la s’Hertogenbosch
14,00 Tenis, Eurosport 2 – Turneul WTA de la Nottingham
14,30 Ciclism, Eurosport – Turul Sloveniei
18,00 FOTBAL, TVR, TVR HD – RUSIA-ARABIA SAUDITA (CM)

 

Advertisements