Cea mai incarcata zi a Mondialelor de fotbal din Rusia s-au incheiat aproape de miezul noptii, la noi, dupa doua rezultate, una peste alta, firesti: Danemarca-Peru 1-0 (0-0), in grupa C, golul fiind marcat de Poulsen (foto), si Croatia-Nigeria 2-0 (1-0), printr-un autogol al lui Etebo (32′) si un penalty, transformat in min. 71 de Modric.

* Ce incantare acest meci Danemarca-Peru, m-a intinerit. Poate sunt subiectiv, poate am avut o stare mai buna, dar iata si argumentele. In primul rand, m-am simtit, la penalty-ul ratat de peruani, acordat absolut aiurea, la interventia operatorului de la arbitrajul video, cu “s-a aratat pricina”.

Tot dreptate am simtit si cand peruanii nu au fructificat un ofsaid, nevazut, probabil pentru ca arbitrul ghanez Bakary Gassama si liniorii lui (unul din Burundi, altul din Algeria…) erau timorati de insistenta operatorilor VAR de la penalty-ul incorect.

Hai sa fac o paranteza si sa va spun si pe cei care au dat-o prima oara, rau, in bara, uitandu-se, fara sa interpreteze corect, doar la imagini: Felix Zwayer; asistenţi video: Mark Borsch, Bastian Dankert (ambii din Germania), Danny Makkelie (Curacao). O fi decis ala din Curacao, nici nu stiam ca regiunea asta sau ce-o fi este membra FIFA. Si, evident, voteaza…

Merg mai departe cu nostalgiile mele si spun ca am ajuns la adolescenta vazand echipa Peru-lui, imbracata fix ca pe timpuri, cu tricourile albe si dunga rosie, lata, in diagonala, de pe timpul lui Teofilo Cubillas, cel mai bun fotbalist al lor din istorie.

Apoi s-a jucat ca pe timpurile romantice, pe contre, cu nenumarate ocazii de gol, cel mai bun fiind portarul cu nume care mi-a amintit de tinerete, Kasper Smeikal, fiul lui Peter Smeikal, tot portar, cu care fotbalistii romani s-au tot confruntat in anii 80-90 si care, in 1992 si 1993, a fost desemnat cel mai bun din lume.

In fine, ca sa fie toate rotunde poate ar fi fost frumos sa se termine egal, pentru ca si sud-americanii, reveniti la Mondiale dupa 36 de ani, au luptat pana la epuizare, totul datorandu-se unui moment de inspiratie un contraatac perfect al danezilor, in urma caruia a marcat Yusuf Yuray Poulsen, in minutul 59.

Ehei, o grupa care parea plimbare pentru Franta se anunta dura. Ne vom limpezi in mare parte la urmatoarea etapa din grupa C, cand sunt programate partidele Danemarca-Australia, la Samara, si Franta-Peru, la Ekaterinburg, joi, 21 iunie.

* Fara sa aiba incarcatura de spectacol si sarbatoare a partidei descrise, cat de cat, mai sus, Croatia-Nigeria are un element interesant, dincolo de faptul ca africanii pot face si mai bine, de vreme ce au pierdut printr-o neglijenta si o lovitura de la 11 m, acordata, corect, dar pentru exces de zel, in luptele libere care se petrec mereu in careu la centrari din faze fixe.

Chestia interesanta este cea legata de varstele africanilor, pentru ca aici, vorba glumetului “egzista o iesplicatie”. De pilda, portarul nigerian, Uzobo, este in scripte de 19 ani, desi cred ca se barbiereste de vreo 10 ani, iar autorul autogolului, acum la 22 de ani, a debutat in nationala la 17!

Imi explica chestiile astea un coleg francez, de origine magrebiana. In multe locuri din Africa, mai ales in Africa neagra, copiii nu sunt inregistrati instantaneu (oricum nu erau cand aflam eu asta), ci doar cand aveau nevoie de acte. Asa ca, atunci cand ala micu’ era deja maricel se ducea al batran sa-i oficializeze existenta.

Numai ca nu prea stia date precise, nu-si nota nimeni ziua, luna, anul. Asa ca indicatiile date oficialului de la actele de stare civila erau de genul: “Pai a fost in anul ala cand au fost ploile de s-a revarsat fluviul, raul etc” sau “Era luna plina, calduri rele, cand s-a cutremurat pamantul”.

Asa ca, dupa ce arunca un ochi si pustiului, cam cat arata, i se punea o data de nastere! Nu e gluma, zau ca este asa. Bine, cateodata, pentru campionatele de juniori, se mai si falsificau actele, cum se facea si prin alte parti, pe la gimnastica, parca, nu?

PS. O parte din CM din Rusia a fost concurata la o televiziune de un meci adevarat: barajul pentru liga a 3-a dintre AS Singureni si Rapid, incheiat cu victoria la scor a giulestenilor.

Caterinca maxima, la 6-0 pe teren a intrat la gazda, ditamai campioana judetului Giurgiu (s-a jucat in oras, ca la Singureni au navalit vacile si au papat gazonul), a intrat un tip rotofei, pe tricoul caruia scria fix asa: “Maryo Primaru”. Ce va spuneam, chestie serioasa. Poate va intrebati de ce am scris, ca toata lumea, Rapid si nu Academia Rapid.

Pai primaria sectorului 1, sponsorul sau ce o fi, a preluat denumirea, trofeele, palmaresul si toate angarajele de la fostul proprietar, Valeri Moraru.

Daca nu va mai amintiti de personaj, el este fostul patron al Giulestinei. Alte semnalmente: vindea apa minerala Azuga. Da, da, aia care s-a impartit la mitingul PSD de saptamana trecuta. Mi-am amintit si eu, asa…

* PROGRAMUL TV, luni, 18.06.2018:
12,00 Tenis, Digi 2 – Turneul WTA de la Mallorca
13,30 Tenis, Digi 2 – Turneul WTA de la Birmingham
15:00 Fotbal, CM 2018 • TVR 1 Suedia – Coreea de Sud
18:00 Fotbal, CM 2018 • TVR 1 Belgia – Panama
21:00 Fotbal, CM 2018 • TVR 1 Tunisia – Anglia

Advertisements