Intr-o zi in care ochii multor romani se uitau mai mult pe stirile juridice, la fel de multi exultand dupa anuntul unei condamnari, la Mondialele de fotbal din Rusia s-au intamplat lucruri importante: Croatia a redus la tacere Argentina, batand-o cu 3-0, Franta a mai bifat o victorie la mustata (galica, vezi bine), cu 1-0 in fata bravei echipe din Peru, iar Danemarca si Australia si-au luat, prin egalul 1-1, de un ban speranta.

Incep cu sfarsitul zilei, pentru ca in ultimul meci de joi am avut si cea mai tare informatie: Croatia a invins cu 3-0 Argentina, o echipa, se cam uita asta, iesita cu forcepsul din calificarile sud-americane, si, cu 6 puncte balcanicii (2-0 au facut cu Nigeria) sunt sigur in optimi.

In schimb, Argentina, o improvizatie a unui antrenor de 58 de ani, cu gesturi si tatuaje de mascarici, Jorge Sampaoli, este de pe acum marea dezamagire a competitiei, chiar daca, printr-o minune, s-ar califica mai departe, dupa meciul cu Nigeria, in timp ce Croatia va juca in ultima runda a grupei D, cu Islanda.

Totul a pornit de la o greseala de incepator a portarului de 37 de ani (da, da, practic incepator la nationala, fiind doar la a 4-a selectie in pragul pensionarii) Caballero, care a barbierit o minge in loc sa o degajeze, pasandu-i ideal, in minutul 53, lui Rebici, care i-a aratat ca stie sa dea si din vole, ca la fotbal-tenis, de la 8 m de poarta.

La 1-0, cu Higuain tot rezerva bagata de piticot Sampaoli in repriza a doua, Argentina si-a aratat din plin lipsa de valoare, incasand alte doua boabe de la meseriasii Modric (80), in poza, anulandu-l din nou pe Messi si Rakitic (90+1). S-a vazut clar diferenta dintre selectioneri. In timp de argentinianul a improvizat echipa, agitandu-se ca o maimuta curentata cand trebuia sa fie calm, Zlatko Dalic a luat o decizie barbateasca, trimitandu-l acasa dupa primul meci pe Kalinici, mofturos.

Mai devreme, si Franta si-a asigurat calificarea in optimi, dupa a doua victorie cu 1-0 de la acest turneu final, de data aceasta in fata Peru.

Cu 6 puncte in Grupa C, adunate dupa meciul disputat la Ekaterinburg, francezii nu au fost, nici de data aceasta, convingatori, dar si-au facut treaba, golul fiind marcat de Mbappe, in minutul 34, reusita de record: la 19 ani si 183 de zile devine cel mai tanar fotbalist francez care marcheaza pentru nationala.

In schimb, Danemarca si Australia nu s-au putut departaja, terminand egal 1-1 (1-0 europenii prin Eriksen, in mintul 7, egalare Jedinak, din penalty in minutul 38).

Ambele pastreaza sanse de calificare din aceasta grupa C, cu o sansa in plus pentru danezi, care au victorie la Peru in primul meci si, deci pot trage la un egal in confruntarea cu Franta, care pare pusa pe economie de efort. Ultimele meciuri din aceasta sunt programate marti, 26 iunie, Danemarca-Franta, la Moscova (pe Lujniki), Australia-Peru, la Soci.

Vineri, alte 3 meciuri, intr-o programare in crescendo, inca un semn ca fotbalul a devenit o afacere dictata de televiziuni. Astfel, la ora 15,00, la Sankt Petersburg este programat Brazilia-Costa Rica, in grupa E, iar ora inseamna micul dejun in tarile direct implicate, adica total nepotrivita.

E greu sa te uiti la fotbal oparindu-te cu cafeaua de dimineata, nu? Dar nu conteaza, pentru ca interesul pentru ceilalti privitori, europeni in special, nu este din cale-afara de ridicat.

Apoi, la ore normale pentru Europa de Vest si Africa, aflate cam pe acelasi fus orar, de la 18,00 avem Nigeria-Islanda, la Volgograd, in grupa D, iar la 21,00, in cadrul grupei E, avem Serbia-Elvetia, la Kaliningrad, capul de afis al zilei.

Si pentru ca am avut o zi mai lejera din alte sporturi, bag tot aici si programul tv de vineri, cu precizarea ca Mihaela Buzarnescu este programata sa joace in ultimul meci al programului sferturilor de finala la Birmingham, cu Elina Svitolina, pe Ann Jones Centre Arena.

Asta inseamna al 4-lea meci de aici, reuniunea incepand, cum vedeti si din program, la ora 13,30. Deci, jucatoarea romanca de tenis ar putea intra cam dupa 18,00, 19,00 chiar.

ULTIMA ORA: Joi seara, surpriza turneului: Barbora Strykova a eliminat-o scurt, cu 6-2, 6-4 pe principala favorita de la Birmingham, Garbine Muguruza. Asadar, iata ca Simona Halep a facut bine ca a renuntat la turneele dinainte de Wimbledon, fara sa riste inutil. Romanca joaca de acum doar la mize mari!

* PROGRAMUL TV, vineri, 22.06.2018:

13,00 Tenis, Telekom 3 – Turneul ATP de la Halle

13,00 Tenis, Digi 4 – Turneul WTA de la Mallorca

13,30 Tenis, Digi 2 – Turneul WTA Premier de la Birmingham

14,00 Tenis, Telekom 2 – Turneul ATP de la Londra

15:00 Fotbal, CM 2018 • TVR 1 Brazilia – Costa Rica

18:00 Fotbal, CM 2018 • TVR 1 Nigeria – Islanda

21:00 Fotbal, CM 2018 • TVR 1 Serbia – Elvetia

 

Advertisements