Ma uit de peste un sfert de veac la Turul Frantei, citesc de aproape 50 presa internationala, l’Equipe, normal, in primul rand, dar nu am auzit niciodata corul de huiduieli, fluieraturile nervoase, impotriva lui Chris Froome, evident, ca acum.

Iar cand acest lucru se petrece pe legendarul Alpe d’Huez, in care un Coppi a deschis istoria, in 1952, cu o poveste pentru care fratii Grimm si-ar fi dat o mana sa o imagineze, chiar ca nu pricep sfidarea la care s-a dedat Sky aducandu-l pe britanicul nascut in Kenya in aceasta editie.

Mai mult, ma intreb ce s-ar fi intamplat daca ar fi trecut chiar Froome primul linia de sosire, ma ia cu frig pe caldurile astea. Asa, a castigat un alt britanic, tricoul galben Geraint Thomas, care a parcurs 175,5 km inre Bourg-Saint-Maurice Les Arcs si Alpe d’Huez in 5h18’37”, urmat de olandezul Tom Dumoulin (Sunweb), olandezul care este invingatorul moral al zilei, la 2 secunde si de francezul Romain Bardet, de la AG2R La Mondiale, la 3 secunde.

Froome, la cutie, a terminat pe 4, dar isi pastreaza locul pe podium, chiar pozitia a doua, la 1’38”, in timp ce Tom Dumoulin se afla pe 3, la 1’50”, eu zic ca excelent plasat pentru etapa de contratimp, unde este specialistul numarul 1 al plutonului.

Altfel, etapa a fost o splendoare si nu pot decat sa regret ca ma vad nevoit sa ma refer la astfel de mizerii. Singura consolare este ca nu m-am sonat eu, de vreme ce mii de oameni aflati pe serpentinele spre sosirea in varf au avut aceeasi reactie, dupa cum v-am spus.

Protagonistul primilor… 165 km a fost un olandez, cum altfel, pentru ca muntele insusi se are supranumele Muntele Olandezilor, gratie celor 8 victorii de la inceputuri, Steve Kruijswijk (Lotto-Jumbo), care avea la poalele ultimei catarari aproape 5 minute avans. Cei 13 km cu inclinatie medie de 8,1 la suta l-au topit ca pe ceara la soare, fiind depasit pe rand de urmatori.

Cu un contingent de 6 ciclisti (din 8 ai intregii echipei) la munca grea pe final, Sky s-a insirat la trena, ducandu-l in caleasca, asa cum se intampla de obicei, pe Froome, ca lider, dar si pe purtatorul tricoului galben, Thomas, mergand la doua capete. Mai ales ca galezul aminteste de prima vedeta a acestui conglomerat media, Bradley Wiggins, ambii fiind pistarzi de rasa.

Cel mai bine au tinut ritmul Bardet, intr-o tresarire de orgoliu galica, doua atacuri superbe, Nibali, afectat de ghinionul unei cazaturi, probabil din cauza spectatorilor, isterizati de asteptare, de caldura si… de Froome, dar mai ales Dumoulin, pentru mine principalul favorit la victoria finala in acest moment.

In ultimii 2 km, cel putin, a fost un veritabil spectacol, o incantare, cu 4-5 ciclisti (plus Landa, si el bine joi) mergand in linie, pe latul soselei, parca erau la startul tehnic, pandindu-se pentru sprintul final. Pana la urma a contat numarul superior al grupetto din fata, iar deznodamantul l-ati vazut.

Joi am mai inregistrat evenimente notabile: dupa 9 etape de huzur, sprinterii au dat de greu, dar in asemenea hal incat doi au fost exclusi, venind cu intarziere in etapa precedenta, Kittel si Cavendish, iar alti doi, Gaviria si Greipel, s-au urcat in masina pe traseul de astazi, ramoliti complet!

Vineri avem o etapa de tranzitie, intre Alpi si Pirinei, a 13-a, Bourg d’Oisans- Valence (169,5 km), aproape plata, cu primii kilometri chiar intr-o usoara coborare. Isi mai trag sufletul rutierii, iar spectatorii isi muta rulotele si vuvuzelele!

Advertisements