Veteranul Formulei 1, finlandezul Kimi Raikkonen (Ferrari), 39 de ani, a obtinut o splendida victorie in Marele Premiu al SUA de Formula 1, a 21-a din palmares, dar prima dupa 113 GP si la 10 ani dupa precedenta pentru Ferrari, prelungind, astfel, deznodamantul in ce priveste titlul mondial, intrucat liderul Hamilton a sosit abia al treilea, iar principalul sau urmaritor in CM, Sebastian Vettel, imediat dupa el, pe 4!

Astfel, numarul de puncte cedate de germanul de la Ferrari a fost minim, desi suferise  o retrogradare nedreapta, cred eu, pe grila de start, de 3 locuri (de pe 2 pe 5), pentru o eroare la un antrenament, vineri: nu a incetinit la steagul rosu, pe care nici nu prea avea cum sa-l vada, din cauza ploii in rafale.

Pe de alta parte, seara s-a incheiat cum nu se poate mai frumos pentru iubitorii fotbalului, chiar daca fiind suporter ros-albastru nu prea iti cade bine: Universitatea Craiova si-a omagiat cum se cuvine eroul, pe Ilie Balaci, disparut dintre noi chiar duminica, oltenii invingand dupa un meci tare, de mare lupta, pe FCSB.

Sa o luam insa pe rand. Plecat din pole-position, britanicul Lewis Hamilton a fost depasit chiar dupa primele 2 viraje de finlandezul Kimi Raikkonen, care a luptat atat pentru el insusi, cat si pentru coechipierul lui, Vettel. De altfel, cei doi se inteleg de minune, colaborand excelent, spre deosebire de ceea ce se intampla la Mercedes, unde Bottas este mereu la dispozitia liderului.

Spun aceasta pentru ca, spre finalul cursei, cand era clar ca singura sansa pentru victoria in Marele Premiu al SUA nu putea fi obtinuta decat de Raikkonen, iesit pe pista pe locul 5, in urma schimbarii pneurilor, Vettel l-a lasat sa treaca in fata, in urmarirea lui Hamilton, care nu avea cum sa termine cu gumele cu care era “incaltat” monopostul lui.

Exact asa s-a intamplat, Raikkonen preluat fruntea plutonului cu 10 tururi inainte de final, iar Hamilton a iesit de la schimb pe 4, dupa Bottas, acesta s-a dat imediat deoparte, astfel ca britanicul mai avea in fata doar cel mai mare si mai promitator tanar pilot al plutonului actual, olandezul Max Verstappen, 19 ani (al doilea in cursa si la final dupa un adversar cu mai mult decat dublul varstei sale!).

Hamilton a incercat in ultimul tur sa-l depaseasca pe batav, acesta insa s-a aparat admirabil, asa incat in acest moment britanicul a adaugat doar 3 puncte, din cele 8 cate ii trebuiau sa puna capat disputei pentru titlu.

Iar cum Vettel a reusit sa invinga cerbicia de caine de paza a lui Bottas in ultimii 3 km, urcand pe 4, lucrurile au iesit bine pentru Scuderia Calutului, care are toate sansele sa incheie sezonul asa cum l-a inceput, in forta!

Clasamentul primilor 6 in Marele Premiu al SUA de pe circuitul Americilor, din Austin:

1 Kimi Räikkönen Ferrari 1:34:18.643 25
2 Max Verstappen Red Bull Racing +1.281s 18
3 Lewis Hamilton Mercedes +2.342s 15
4 Sebastian Vettel Ferrari 56 +18.222s 12
5 Valtteri Bottas Mercedes 56 +24.744s 10
6 27 Nico Hulkenberg Renault 56 +87.210s 8

Clasamentul CM al pilotilor, cu 3 curse inainte de final, urmatorul GP fiind al Mexicului, duminica viitoare:

1 Lewis Hamilton Mercedes 346
2 Sebastian Vettel Ferrari 276
3 Kimi Räikkönen Ferrari 221
4 Valtteri Bottas Mercedes 217
5 Max Verstappen Red Bull 191
6 Daniel Ricciardo Red Bull 146

* Cum scriam mai sus, fotbalistii Universitatii Craiova si-au omagiat asa cum se cuvine idolul, pe mult prea devreme disparutul Ilie Balaci, obtinand o victorie, meritata si muncita din greu, in fata FCSB, cu scorul de 2-1 (0-1).

Ca sa ne dam seama de ambitia extraordinara, demna de cel pentru care toata lumea a purtat doliu, acesta a fost prima victorie dupa 16 ani obtinuta de olteni in fata ros-albastrilor.

Iar ca scenariul sa fie chiar unul de neuitat, scorul a fost deschis de oaspeti, ca un blestem, in minutul 8 (cel in care s-a pastrat un moment de reculegere, in amintirea numarului de pe tricoul lui Balaci), printr-un autogol al lui Kelic, iar in minutul 86 au ratat un penalty, prin Koljic.

Intre timp, insa, Craiova marcase de doua ori, prin Kaljic (50) si Matteo Fedele (72), un succes datorat lui Ilie de tinerii care poarta tricourile alb-albastre celui disparut. Iar tribunele au fost arhipline, cu peste 30.000 de spectatori demni si entuziasti.

Advertisements