Obiectivul dupa care a alergat in tot acest an britanicul Lewis Hamilton in actualul sezon de Formula 1 – sa intre in istorie ca al treilea pilot de Formula 1 cu 5 titluri mondiale si mai mult, alaturi de Juan Manuel Fangio si Michael Schumacher – s-a implinit duminica, la Ciudad de Mexico.

Aici, Hamilton l-a egalat pe Fangio (Schumacher are 7 titluri), prin ocuparea locului 4 in Marele Premiu de pe circuitul “Hermanos Rodriguez”, adunand suficiente puncte avans (64) incat sa nu mai poate fi ajuns de urmatorul clasat, cu doar 2 curse inainte de finalul campionatului.

In acest moment, Hamilton (Mercedes) are 358 puncte, in timp ce secundul sau, germanul Sebastian Vettel, locul 2 in Mexic, “doar” 294, singurul punct de interes al urmatoarelor doua Mari Premii, al Braziliei (11 noiembrie) si Abu Dhabi (25 noiembrie), fiind locul 3 al CM al pilotilor, pe care si-l disputa doi finlandezi, Kimi Raikkonen (Ferrari), care acum are 236 puncte, fata de compatriotul sau Valtteri Bottas (Mercedes) – 227 puncte.

Insa nu trebuie, absolut deloc, ignorat cel mai tanar pilot din plutonul 2018, olandezul Max Verstappen, invingator merituos la Ciudad de Mexico, care, prin cele 25 de puncte cucerite aici, a ajuns la 216 si poate, fara discutie, sa urce pe podium final in acest sezon. Ar fi semnul cel mai clar, de fapt dovada asteptata, ca avem de-a face cu unul dintre cei mai talentati piloti de F1 din istorie.

Olandezul de nici 19 ani a aratat, cum se spune, culoarea inca din calificari, cand a pierdut la mustata un prim record absolut, de a fi cel mai tanar pilot in pole-position din istoria de aproape 70 de ani a competiei, luand startul de pe 2, dupa coechipierul lui de la Red Bull, Daniel Ricciardo, dar l-a atacat ca un pradator de clasa inca din primele viraje duminica, preluand conducerea cursei, pe care nu a cedat-o decat, nesemnificativ, in momentele de schimbarea pneurilor.

In schimb, Ricciardo a fortat prea mult, probabil a fost si dezamagit, neincheind cursa mexicana, dupa ce a abandonat cu 10 tururi inainte de final.

Cursa a fost frumoasa chiar daca previzibila, compensatia a venit de la ambianta mexicanilor care cred ca au batut recordul de asistenta, cu tribunele arhipline, vremea sarbatoreasca, iar pista a fost perfecta. Totul incununat de entuziasmul suporterilor, pasionati si priceputi.

La sfarsitul cursei, noul-vechi campion al lumii, Lewis Hamilton, exemplu de pilot crescut cu grija pentru marea performanta, a spus chiar acest lucru, meritul scolii Mercedes in crearea lui ca mare campion: “Este un sentiment foarte ciudat in acest moment. Am fost la Mercedes de cand aveam 13 ani, parca totul este ireal…”

Clasamentul Marelui Premiu al Mexicului (ultima coloana, punctele acordate):
1 Max Verstappen Red Bull 1:38:28.851 25
2 Sebastian Vettel Ferrari +17.316s 18
3 Kimi Räikkönen Ferrari +49.914s 15
4 Lewis Hamilton Mercedes +78.738s 12
5 Valtteri Bottas Mercedes +1 tur 10
6 Nico Hulkenberg Renault +2 tururi 8
7 Charles Leclerc Sauber Ferrari +2 tururi 6
8 Stoffel Vandoorne McLaren Renault +2 tururi 4
9 Marcus Ericsson Sauber Ferrari +2 tururi 2
10 Pierre Gasly Scuderia Toro Rosso Honda +2 tururi 1
11 Esteban Ocon Force India Mercedes +2 tururi 0
12 Lance Stroll Williams Mercedes +2 tururi 0
13 Serghei Sirotkin Williams Mercedes +2 tururi 0
14 Brendon Hartley Scuderia Toro Rosso Honda +2 tururi 0
15 Kevin Magnussen Haas Ferrari +2 tururi 0
16 Romain Grosjean Haas Ferrari +3 tururi 0

Clasamentul CM al pilotilor, cu 2 GP inainte de final:
1 Lewis Hamilton Mercedes 358 puncte
2 Sebastian Vettel Ferrari 294
3 Kimi Räikkönen Ferrari 236
4 Valtteri Bottas Mercedes 227
5 Max Verstappen Red Bull Racing 216
6 Daniel Ricciardo Red Bull Racing 146
7 Nico Hulkenberg Renault 69
8 Sergio Perez Force India 57
9 Kevin Magnussen Haas 53
10 Fernando Alonso McLaren 50
11 Esteban Ocon Force India 49
12 Carlos Sainz Renault 45
13 Romain Grosjean Haas 31
14 Pierre Gasly Scuderia Toro Rosso Honda 29
15 Charles Leclerc Sauber Ferrari 27
16 Stoffel Vandoorne McLaren Renault 12
17 Marcus Ericsson Sauber Ferrari 9
18 Lance Stroll Williams Mercedes 6
19 Brendon Hartley Scuderia Toro Rosso Honda 4
20 Serghei Sirotkin Williams Mercedes 1