* Rugby-ul romanesc reia drumul pe Golgota, disputand sambata, la Baia Mare, barajul de ramanere in Rugby Europe Championship, primul pas fiind decis si, ca optimisti incurabili ce ne aflam, de bun augur: 36-6 (22-3) cu Portugalia, cu 6 eseuri si o alta fata a jocului.

Daca va enumar marcatorii eseurilor noastre va dati seama ce am vrut sa spun cu alta fata a jocului, 6 incercari fiind inscrise dupa sarje pe treisferturi, prin Ionut Dumitru – 2, Melinte, Fercu, Zaharia, al 6-lea fiind al inchizatorului Andrei Gorac (fost Gorcioaia, si-a schimbat numele, greu de pronuntat de noii sai compatrioti, Andrei luandu-si si cetatenia franceza).

Inclinatia spre jocul la mana, impusa, dupa cat se vede, de Thomas Lièvremont, Daniel de Villiers si Danut Dumbrava, pachetul de inaintare, mai usor, dar mai vioi, renuntand la vesnicele fixari si patrunderi pe metru patrat, in forta. Totusi, in gramezile ordonate au fost dominatori, iar la moluri, scurte, percutante, au rulat in dulcele stil clasic. Si eficient.

S-ar putea spune ca si adversarul ne-a permis o asemenea abordare, dar sa nu uitam ca Portugalia, care trece si ea printr-un moment mai greu, nu este o natiune de lepadat in rugby, ba chiar ne-a invins de 3 ori si a fost prezenta la Cupa Mondiala.

Ei, iata, am ajuns la tristetea maxima numita CM, de la care am fost indepartati in urma unor greseli de neiertat ale conducerii federatiei. Care, am vazut o secventa din tribune (unde Alin Petrache trona alaturi de alta napasta a sportului romanesc, ministresa Ioana Bran). De neiertat, de neiertat, dar daca partidul ne vrea…

In fine, sa dam deoparte aceste dureroase accidente, le-om duce toate, cu speranta ca au si o incheiere, sa salutam debuturile excelente ale lui Melinte, Vlad si uvertura Plai (2 transformari, a 3-a a fost trimisa de Melinte) si sa asteptam urmatoarele doua meciuri tari, testele cu SUA (17 noiembrie) si Uruguay (24 noiembrie), ambele in Bucuresti, pe Arcul de Triumf.

Cu ochii atintiti spre CM 2023 din Franta, ca Japonia-2019 am facut-o praf!

* De sambata, subiectul principal al buletinelor de stiri a fost despartirea Simonei Halep de antrenorul Darren Cahill, la dorinta, expresa, a australianului, care, dupa 30 de ani departe de ai lui, cum a spus, dintre care 4 alaturi de romanca, vrea sa aiba un an cu familia.

Un lucru firesc, chiar obisnuit, numai in acest final de sezon asistand la vreo 5 (Svitolina, Azarenka, Konta, Sakkari, Bouchard etc) schimbari de antrenori. Valoarea lui Cahill, care a ajutat-o mult pe Simona, cu 7 turnee WTA castigate din cele 18 ale carierei, intre care si Roland Garros, precum si locul 1 mondial detinut mai bine de un an!

In lumea sportului, antrenorii care stau atat de mult, adica mai mult de perioada aceasta, care suna o Olimpiada (adica, folosit bine, intervalul dintre doua editii ale Jocurilor) sunt nu rare, ci de-a dreptul stranii. Nu stiu daca in istoria sportului, la toate disciplinele, gasim 10 astfel de tehnicieni.

Deci, dinspre partea asta, nimic nu justifica lamentarile lesinate ale multora care au preluat informatia, data in premiera de site-ul Doar tenis (felicitari Andrei Constantinescu, recunoscandu-ti prioritatea am dat aseara doar un share, pentru a marca premiera). Ilie Nastase chiar a plusat, declarand ca la valoarea ei, imensa, Simona Halep nu are nevoie de antrenor.

Oricum, la nivelul la care a ajuns lidera mondiala, inclusiv din punct de vedere psihic, al increderii si sigurantei, cred ca acum problema ei, ca si a tuturor jucatoarelor de top, incepe sa devina aranjarea programului de jocuri, echilibrul in participari, treaba de manager. Si aici, Simona Halep sta bine, iar la oferta pe care o are in lumea tenisului sunt convins ca va avea de unde alege un nou antrenor…

* PROGRAMUL TV, duminica, 11.11.2018:
11:30 Fotbal, Liga 2 • Telekom 3, Digi 1 Universitatea Cluj – Academica Clinceni
13:00 Fotbal, Serie A • Digi 4 Alaves – Huesca
13:00 Tenis, Cupa FED • Telekom 4, Digi 2 Cehia – SUA
13:30 Fotbal, Serie A • Telekom 3, Digi 1 Atalanta – Inter
14:00 Fotbal, Premier League • Telekom 2 Liverpool – Fulham
15:30 Handbal F, Liga Campionilor • Digi 1, Telekom 1 Ferencvaros – CSM București
16:00 Fotbal, Serie A • Telekom 3 Roma – Sampdoria
16:15 Fotbal, Premier League • Telekom 2 Chelsea – Everton
17:15 Fotbal, La Liga • Telekom 4, Digi 2 Barcelona – Betis
17:30 Fotbal, Liga 1 • Digi 1, Telekom 1, Look Hermannstadt – FC Botoșani
18:30 Fotbal, Premier League • Telekom 2 Man. City – Man. United
18:30 Fotbal, Premier League • Telekom 3 Arsenal – Wolves
19:10 Formula 1, Cursa • Telekom 4 Marele Premiu al Braziliei
19:15 Formula 1, Cursa • Digi 2, Telekom 2 Marele Premiu al Braziliei
19:30 Fotbal, La Liga • Digi 4 Sevilla – Espanyol
21:00 Fotbal, Liga 1 • Digi 1, Telekom 1, Look Dinamo – FCSB
21:30 Fotbal, Serie A • Telekom 2, Digi 2 AC Milan – Juventus
21:45 Fotbal, La Liga • Telekom 3, Digi 4 Celta Vigo – Real Madrid
22:30 Baschet, NBA • Telekom 4 Detroit – Charlotte