* Marile personalitati au umor, asta este dincolo de orice dubiu, iar Simona Halep a dat dovada unei astfel calitati miercuri, cand i-a completat colectia de automobile, de peste 50 milioane de lire sterline, a lui Ion Tiriac, daruindu-i… Trabantul din imagine.

Cu autograf, ce-i drept, iar Tiri, singurul miliardar roman din acest moment (au mai fost, dar au mai saracit, la cateva sute de milioane acolo…), s-a bucurat sincer de gest. Stiti probabil ca in celebra colectie, aflata pentru al 5-lea an consecutiv in expozitie la Otopeni, are o “baterie” intreaga de Rolls Royce-uri, Ferrari-ul care i-a apartinut fostului protejat al colectionarului Boris Becker, cateva Porsche 911 si cate si mai cate!

In ce priveste viitorul apropiat al Simonei, ca jucatoare de tenis de data aceasta, inca nu a ajuns la numele noului antrenor (este si greu in aceste zile, e o vanzoleala teribila in circuit, nu e zi in care sa nu apara inca un nou antrenor, astazi a fost unul pentru Angelique Kerber).

Romanca asteapta sa intre pe teren, sa schimbe cateva mingi, pentru a vedea cum se simte fizic, iar ca obiectiv a declarat ca nu i-ar displacea un Wimbledon, turneul pe care il vede mai apropiat de noul ei stil…

* Liderul mondial Novak Djokovic, sigur de aceasta postura pana la sfarsitul anului, nu s-a relaxat deloc, obtinand o noua victorie in Turneul Campionilor de tenis de la Londra. Miercuri, sarbul l-a invins cu 6-4, 6-1 pe germanul Alexander Zverev si este practic calificat in semifinale.

* Retragere surprinzatoare din circuitul feminin de tenis: poloneza Agnieszka Radwanska a anuntat ca pune capat carierei de jucatoare profesionista de 13 ani, din cauza unor probleme de sanatate.

Fosta castigatoare a Turneului campioanelor, in 2015, locul 2 mondial in 2012, Radwanska are doar 29 de ani, dar coborase vertiginos, fiind in prezent pe locul 75 WTA.

* PROGRAMUL TV, joi, 15.11.2018:
16:00 Tenis, ATP • Digi 2 Turneul Campionilor
17,30 Handbal F – TVR HD – Bistrita-Baia Mare
19,00 Fotbal, Pro X – Romania-Belgia (amical U21)
19,15 Handbal M – TVR HD – Calarasi-CSM Bucuresti
19:15 Baschet M • Digi 4 Darussafaka Istanbul – Olimpia Milan
21:00 Handbal M • Digi 3 Wacker Thun – Orlen Wisla Plock
21:00 Baschet M • Digi 4 Olympiacos Piraeus – Fenerbahce Istanbul
22,00 Tenis, ATP – Digi 2 Turneul Campionilor
22,45 Baschet M, Digi 4 – Real Madrid-Himki