In mod traditional, inclusiv anul acesta, al treilea mare club sportiv din Romania, dupa “clasicele” Dinamo si Steaua (sau invers), CS Olimpia Bucuresti si-a facut bilantul pe 2018, ajungand la alegerea halterofilei Loredana Toma drept cea mai buna campioana a gruparii, intr-un an in care performantele au fost meritorii.

Tripla campioana europeana si vicecampioana mondiala de seniori, tripla campioana nationala, cu recorduri nationale la activ, Loredana Toma este una dintre cele mai bune sportive din tara noastra a momentului, dovada ca a fost nominalizata si de confratii bulgari de la BTA in traditionala lor ancheta pentru cel mai bun sportiv din Balcani.

Ancheta in care, trebuie spus, cele mai mari sanse de a ocupa primul loc le are tot o romanca, Simona Halep, locul secund in 2017, dar aflata acum la capatul unui sezon senzational.

Asadar, companie relevanta pentru Loredana Toma, dar in sport mai e un criteriu prin care poate fi apreciata mai bine o performanta. Si anume, cunoscuta butada a lui Montherlant: “Bine, bine, ai fost pe primul loc, dar spunem cine a fost pe 2”.

Ei bine, pe locul secund la Olimpia a fost aleasa canotoarea Daniela Druncea, campioana europeana de seniioare, carmacita puternicului echipaj de 8+1 al Romaniei.

In ce priveste antrenorii, evident acestia urmeaza sportivii, cel mai bun fiind Constantin Urdas, de la haltere, urmat de Carmen Cutas, de la canotaj. In fine, iata ierarhiile pe care mi le-a pus la dispozitie directorul clubului, cunoscutul om de sport Gheorghe Iordache:

SPORTIVI
1.Loredana Toma – haltere
2. Daniela Druncea – canotaj;
3. Irina Lepșa – haltere;
4. Andreea Aanei – haltere
5. Florin Coman – bob;
6. Iancu Ionadi – haltere;
7. Irina Lauric – kaiac-canoe;
8. Aurelian Dragomir – sărituri în apă;
9. George Udrescu – karate;
10. Valentin Bucur – canotaj și George Florea – haltere.

ANTRENORI
1. Constantin Urdaș – haltere;
2. Carmen Cutaș – canotaj;
3. Doru Agache – haltere;
4. Dan Scurtu – bob;
5. Ana Popescu – sărituri în apă;
6. Adrian Nedeloiu – karate.

* Rugby-ul a intrat in epoca vacilor slabe, a economilor masive (evident, imbracate in “nerespectarea unor clauze contractuale”), Biroul Federatiei romane de specialitate decizand in unanimitate “denuntarea unilaterala a contractelor antrenorului principal al nationalei de seniori a Romaniei, Thomas Lievremont, si a antrenorului responsabil cu pregatirea fizica, compatriotul sau Olivier Rieg”.

De fapt, este vorba de nivelul la care vom juca, dupa excluderea de la Cupa Mondiala si mentinerea, cu chiu cu vai, in a doua competitie valorica a rugby-ului continental, dupa barajul cu modesta, in acest moment, echipei a Portugaliei. Pentru ca in meciurile-test mai de Doamne-ajuta, actualul staff tehnic, scump, evident, a pierdut, cu Statele Unite (5-31) si Uruguay (20-27), ambele pe teren propriu.

* Duminica, la Tillburg, in Olanda, se desfasoara ultima competitie a atletismului, Campionatul european de cros, o intrecere care permite, de obicei, o dregere a busuiocului.

Adica am luat mai mereu medalii, iar anul acesta contam pentru acest lucru pe 12 sportivi, care au plecat deja in Tara Lalelelor: Angela Veronica Olenici, Adrian Garcea, Alina Dumitrița Butnariu, Dorin Andrei Rusu, Nicolae Coman, Laviniu Chiș, Ionuț Drăgușin, Ancuța Bobocel, Roxana Elisabeta Bîrcă, Cristina Simion, Claudia Prisecaru și Paula Claudia Todoran.

Loturile sunt insotite de antrenorii Cristian Orza, Cristian Prăsneac, Margareta Barbu, Ion Bura, Marin Istrate.

* PROGRAMUL TV, sambata, 08.12.2018:
11:30 Fotbal, Liga 2, Digi 1 Farul Constanța – UTA Arad
14:00 Fotbal, Ligue 1, Digi 1, Telekom 1 Atletico Madrid – Alaves
14:30 Volei M, Digi 2 Steaua – SCMU Craiova
14,30 Fotbal, Eurosport – Barnemouth-Liverpool
16,00 Handbal F-CE, TVR HD – Suedia-Franta
16:30 Fotbal, Bundesliga, alternativ, Digi 2, Telekom 3 Bayern Munchen-Nurenberg/Schalke 04-Borussia Dortmund
17:00 Fotbal, Liga 1, Hermannstadt – Dinamo
17:00 Fotbal, Ligue 1, Digi 3 PSG – Montpellier
17:15 Fotbal, La Liga, Digi 4 Valencia – Sevilla
17,30 Handbal M, TVR HD, Cupa Romaniei – Turda-CSM Bucuresti
19,00 Handbal F-CE, TVR HD Serbia-Rusia
19:00 Fotbal, Serie A, Digi 2 Cagliari – AS Roma
19:30 Fotbal, Bundesliga, Digi 4 Hertha Berlin – Frankfurt
20:00 Fotbal, Liga 1, Digi 1, Telekom 1, Look CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș
21:30 Fotbal, Serie A, Digi 4, Telekom 2 Lazio – Sampdoria
21:45 Fotbal, La Liga, Digi 2, Telekom 2 Espanyol – Barcelona
21,45 Fotbal, Eurosport Leicester-Tottenham