* Daca e luni, e clasamentul WTA cu Simona Halep pe primul loc, acum romanca intrand in saptamana 59 a dominatiei sale. Ca mai mereu in ultimul an, repetam, de asemenea, si faptul ca Romania are 6 jucatoare in prima suta: Mihaela Buzarnescu (24), Irina Begu (67), Ana Bogdan (76), Sorana Cirstea (84) si Monica Niculescu (99).

* Castigatorul Turului ciclist al Frantei 2018, britanicul Geraint Thomas, declarat Personalitatea sportiva britanica a anului, a fost recompensat, cu prilejul decernarii titlului acordat de BBC, si o replica a trofeului pentru cucerirea La Grande Boucle (foto, de pe contul Twitter al proprietarului), pentru ca originalul ii disparuse, furat probabil.

Aflat la prima sa victorie finala intr-un Mare Tur, galezul a avut neplacuta surpriza sa constate ca, din cele 3 trofee expuse in octombrie de actuala sa echipa, Sky, cucerite de Bradley Wiggins, Chris Froome si Geraint Thomas sa dispara fix ultimul, al lui!

In octombrie, respectiva expozitie fusese, se pare, organizata de Sky ca un fel de semn de adio fata de echipa de ciclism, intrucat la scurta vreme a anuntat ca va inceta colaborarea cu echipa care i-a adus atatea satisfactii!

* La sediul UEFA de la Nyon a fost efectuata tragerea la sorti a meciurilor eliminatorii din optimile de finala ale Ligii campionilor si “16”-imilor Europa League, dincolo de orice comentarii privind sansele uneia si alteia dintre echipe ceea ce sare in ochi fiind concentrarea valorilor fotbalistice in cateva tari.

Iata, in prima competitie europeana intercluburi, Anglia are 4 echipe (toate!) Spania si Germania cate 3, Franta si Italia – 2 fiecare, lipindu-se si FC Porto si Ajax Amsterdam, din Portugalia si Olanda, formatii de mare traditie, totusi.

Partidele-tur se disputa pe 12-13, respectiv 19-20 februarie, iar cele din mansa secundă pe 5-6, respectiv 12-13 martie. Finala competitiei se va juca pe 1 iunie, pe Estadio Metropolitano din Madrid.

Programul meciurilor din optimi:
Schalke 04 (Germania) – Manchester City (Anglia)
Atletico Madrid (Spania) – Juventus Torino (Italia)
Manchester United (Anglia) – Paris Saint-Germain (Franta)
Tottenham Hotspur (Anglia) – Borussia Dortmund (Germania)
Olympique Lyon (Franta) – FC Barcelona (Spania)
AS Roma (Italia) – FC Porto (Portugalia)
Ajax Amsterdam (Olanda) – Real Madrid (Spania)
Liverpool (Anglia) – Bayern Munchen (Germania)

* In Europa League, raspandirea este mai mare (dat fiind si faptul ca sunt si 32 de echipe in faza eliminatorie), ceea ce nu inseamna ca Romania a avut macar sansa sa ajunga pana aici, necalificand nicio echipa in grupe…

Iata programul, cu cuvenita precizare ca turul va avea loc in 12-14 februarie, returul – 20-21 februarie, finala fiind programata pe 29 mai, la Baku.

Viktoria Plzen (Cehia) – Dinamo Zagreb (Croatia)
FC Bruges (Belgia) – RB Salzburg (Austria)
Rapid Viena (Austria) – Internazionale Milano (Italia)
Slavia Praga (Cehia) – KRC Genk (Belgia)
FC Krasnodar (Rusia) – Bayer Leverkusen (Germania)
FC Zurich (Elvetia) – SSC Napoli (Italia)
Malmo FF (Suedia) – Chelsea Londra (Anglia)
Şahtior Doneţk (Ucraina) – Eintracht Frankfurt (Germania)
Celtic Glasgow (Scotia) – Valencia CF (Spania)
Rennes (Franta) – Betis Sevilla (Spania)
Olympiakos Pireu (Grecia) – Dinamo Kiev (Ucraina)
Lazio Roma (Italia) – Sevilla FC (Spania)
Fenerbahce Istanbul (Turcia) – Zenit Sankt Petersburg (Rusia)
Sporting Lisabona (Portugalia) – Villarreal (Spania)
BATE Borisov (Belarus) – Arsenal Londra (Anglia)
Galatasaray Istanbul (Turcia) – Benfica Lisabona (Portugalia)

* PROGRAMUL TV, luni, 17.12.2018:
18:00 Baschet M, Digi 4 SCM Timisoara – BCMU Pitesti
18:15 Handbal M, Digi 1 Steaua – Vardar
20:00 Fotbal, Liga 1, Digi 1, Telekom 1, LookViitorul – CFR Cluj
21:30 Fotbal, Serie A, Digi 2, Telekom 2 Atalanta – Lazio
22:00 Fotbal, La Liga, Digi 4, Alaves – Athletic Bilbao