Donald Tusk, presedintele Consiliului Uniunii Europene, a demonstrat ca intelege Romania, sportul romanesc in speta, mai bine decat guvernul Romaniei, iar discursul memorabil al oficialului polonez, intr-o limba romana perfecta gramatical, a facut trimitere la valorile perene, care te fac cunoscut in lume, cultura, inteligenta tehnica, precum si, intr-o abordare aparte, sportul!

In fata unei audiente din care au lipsit tocmai aceste valori (cu exceptia fericita a Gabrielei Szabo), cu omenii de veritabila cultura, Dan Grigore si Mihai Sora, surprinsi intr-o poza virala in ninsoarea de afara, din fata Palatului Regal, presedintele Consiliului Uniunii Europene a facut trimitere la personalitatile care au marcat istoria acestei tari si imaginatia lumii.

Ma voi referi in special la sport, domeniul la care ma pricep cat de cat. Donald Tusk i-a amintit pe Nadia Comaneci si Simona Halep, vorbind apoi apasat despre exemplul de tenacitate al lui Helmuth Duckadam, care a aparat 4 penalty-uri in finala CCE cu Barcelona, cand Steaua a cucerit trofeul.

Isprava de urmat acum, in prelungirile teribile ale situatiei in care ne aflam. Adica, avem de facut inca o minune!

Evident, Duckadam nu a fost invitat (cum nu a fost invitat un alt inalt personaj citat de Tusk, Andrei Plesu, fost ministru al culturii si de externe, presedintele Colegiului Noua Europa), dar ne-a murdarit retina un puscarias abia iesit de la mititica, Adrian Severin, desi capitolele importante pentru intrarea noastra in UE au fost inchise de Cristian Diaconescu, cum altfel, neinvitat).

Dar, pentru mine, ceea ce a sarit in ochi in ce priveste sportul este faptul ca un polonez intelege cu adevarat ce inseamna acest domeniu pentru prezenta vie a unei tari in lume, ceea ce exact guvernul Romaniei nu vede.

Iar dovezile in acest trist sens sunt cu sutele, de la situatia catastrofala a arenelor pentru Euro-2020 la fotbal (si a inexistentei linii de metrou legatura cu Otopeniul), situatie care ne va face definitiv de ras, pana la prabusirea rezultatelor. Cu notabilele exceptii ale canotajului, scrimei si, intr-o masura, halterelor, aceasta pentru ca au fost date pe mana unor profesionisti.

Asta pentru ca, de la ministru pana la ultimul sef de federatie si club sunt alesi aproape exclusiv oameni cu carnet de partid, ca bugetul sportului in fiecare an este un numar care incepe cu 0,0… din cel al statului, ca implicarea corecta, reciproc avantajoasa a resurselor firmelor particulare este barata, ajungand ca in cvasimajoritatea cluburilor (handbal, baschet, atletism, rugby, de pilda) sa avem participant doar statul (e plin de CSM si SCM in toate campionatele…).

Dar si acolo unde scoatem capul, tenisul feminin de exemplu, absolut totul se datoreaza eforturilor personale si familiale, fara nici un deget din partea federatiei, a statului la urma-urmelor.

Iata, ne laudam cu cele 6 jucatoare din prima suta mondiala, cu lidera lumii, dar uitam ca toate, cam de aceeasi varsta fiind, au avut un sprijin esential, o puzderie de turnee ITF, challenger, WTA, disparute in corpore sau pe cale de disparitie. Sa nu ne miram ca, dupa aceasta generatie exceptionala, vom avea si aici o seceta totala. De altfel, semnele sunt clare: in clasamentul ITF al junioarelor nu mai exista nici o romanca!

Baietii, ascunsi in negurile clasamentelor, nu mai au nici ei turneul ATP de la Bucuresti, s-a dus la Budapesta, pentru ca o capitala de aproape 3 milioane de locuitori nu are un complex sportiv demn de acest nume, cum nu are un patinoar (iar cel din apropiere, de la Otopeni, intreprindere privata, e pe cale de a fi demolat pentru o cale ferata provizorie, improvizatie penibila…).

In fine, ar fi multe de spus, poate le voi lua metodic la mana. Nu as vrea sa inchei insa in aceasta nota de un pesimism negru. Mai ales ca am pornit de la afirmatiile unui om de stat, european, optimist incurabil.

Eu imi aduc bine aminte ca acelasi Donald Tusk si-a incheiat tristul discursul la aflarea votului din referendumul britanic pentru Brexit sperand la o rezolvare inteeligenta, cu cuvintele lui John Lennon din Imagine: “You may say that I’m a dreamer/But I’m not the only one”.

Asa si eu, daca imi permiteti alaturarea timida de excelentul orator, voi incheia cu un citat optimist, din Nichita Stanescu (scriitor citat joi si de presedintele Consiului UE), anume din poemul Nu mor caii cand vor cainii: “Si de altfel, Mihai Viteazul a intrat in Alba Iulia de-a-ncalare pe un cal si nu de-a-ncalare pe un caine”