* Naomi Osaka este, oficial, de luni, nr. 1 mondial in tenisul feminin, dupa ce a cucerit trofeul la Australian Open, al doilea consecutiv intr-un turneu de Mare Slem, dupa US Open 2018, invingand-o sambata in finala de la Melbourne pe cehoaica Petra Kvitova, cu 7-6 (2), 5-7, 6-4, nr. 2 in lume tot de luni.

Intr-un fel, intentionat nu am dat si nationalitatea noii lidere mondiale, pentru ca, desi concureaza sub drapelul Japoniei, ea are, prin tata, si cetatenie haitiana, dar, de la 3 ani, este rezidenta in SUA, la Fort Lauderdale, in Florida, langa Miami.

* De fapt, Naomi Osaka este o jucatoare exponentiala a tenisului actual, globalizat pana in varful unghiilor, dar mai ales o inreprindere cvasi-privata, singura interventie statala, organizationala, ca sa spun asa, fiind doar un sprijin, un zvac, un impuls dat de federatiile din tarile respective in momentul in care incepi sa urci in valoare, demonstrand ca poti ajunge sus.

Asa s-a intamplat si in Romania, unde, in perioada in care actuala generatie de top 100 crestea a avut un ajutor consistent al Federatiei romane de tenis, condusa atunci de o alta mare jucatoare, Ruxandra Dragomir, prin punctele obtinute la turneele, sumedenie, ITF organizate in tara, unde si cheltuielile de participare erau mai mici, ca sa nu mai spun ca te mai putea lipi si de un wild-card, adica tot de posibilitatea de a aduna puncte.

Daca vorbim de primele 100, trebuie spus ca de luni vom mai avea doar 5, Monica Niculescu cazand pe 101, in timp ce Simona Halep este pe 3, Mihaela Buzarnescu pe 28, Irina Begu pe 70, Sorana Cirstea, pe 92, iar Ana Bogdan fix pe 100. O consolare, ca sa zic asa, este ca o romanca din diaspora, canadianca Bianca Andreescu a sarit pe 76, dupa ce a depasit-o clar la Newport, cu 6-2, 6-0 pe Eugenie Bouchard.

* Ma rog, despre perspectivele tenisului nostru poate vom vorbi cu alta ocazie (poate incepand cu faptul ca la fete nu avem nicio junioara in primele 150 ITF), dar acum ma intorc la finala de la Melbourne.

In primul rand, nu am avut niciun moment senzatia ca ar putea fi alta invingatoare decat Naomi Osaka, desi meciul a fost strans, iar nipono-haitiana-americana a avut un dur moment de cumpana in setul secund, cand la 5-3 a avut 3 mingi de meci pe serviciul Kvitovei (adica 0-40), ratandu-le. Naomi a dovedit o stapanire a nervilor exemplara, reusind sa treaca peste un astfel de moment, raritate la fete, si s-a impus in 2 ore si jumatate.

* Este un moment de referinta in tenisul mondial, cu una dintre cele mai tinere nr. 1 din istorie, dar sezonul este lung, iar Osaka are de aparat o caruta de puncte in continuare, astfel ca o revenire a Simonei Halep pe primul loc nu este doar un obiectiv probabil, ci foarte posibil.

Iata, intr-un sport atat de solicitant a inceput sa conteze parca mai mult cand prinzi o pauza competionala, pentru limpezire, vezi situatiile Serenei Williams si Petrei Kvitova, care au venit in Australia cu o pregatire in conditii de competitie mai lunga si au profitat din plin, aparand mai in forma si, de asemenea, mai putin uzate…

* O alta competitie care ne-a retinut atentia in aceste saptamani a fost Campionatul mondial de handbal masculin din Germania si Danemarca, ajuns la faza pe medalii.

Adica, s-au desemnat finalistele, detinatoarea titlului olimpic, Danemarca, invingatoare cu 38-30 in fata campioanei mondiale, inca, Franta, urmand sa intalneasca, duminica, Norvegia, care s-a impus cu 31-25 in semifinala cu Germania, ambele meciuri disputandu-se la Hamburg.

Ca reper, in confruntarea din grupe, Danemarca a invins Norvegia cu 30-26, iar finala mare este programata duminica de la ora 18,30, fiind precedata de la 15,30 de finala mica Franta-Germania, de data aceasta gazda fiind Danemarca, in orasul Herning, mai precis.

Campioana mondiala 2019 se califica direct la Jocurile Olimpice de la Tokio 2020.

* Dupa multi, mult prea multi ani de absenta, Romania a avut din nou o reprezentanta la Campionatul european de patinaj artistic, la Minsk concurand, cu un rezultat remarcabil, locul 14, si brasoveanca Julia Sauter, care a adunat 153,15 puncte.

Medalia de aur a revenit rusoaicei Sofia Samodurova, cu 213,84 puncte, urmata de compatrioata ei Alina Zaghitova – 198,34 puncte si de finlandeza Viveca Linfords – 194,40 puncte.

* Spaniolul Javier Fernandez si-a adjudecat sambata al saptelea titlu european consecutiv, al 9-lea in total, la patinaj artistic, la ultima sa competiţie internaţională. Lupta a fost stransa, ibericul adunand 271,59 puncte, talonat aproape de medaliatul cu argint, rusul Aleksandr Samarin – 269,84 puncte, bronzul revenind italianului Matteo Rizzo – 247,08 puncte.

* PROGRAMUL TV, duminica, 27.01.2019
06:00 Tenis, Eurosport Australian Open
13:00 Fotbal, La Liga, Digi 2, Telekom 2 Valladolid – Celta Vigo
13:30 Fotbal, Serie A, Digi 1, Telekom 1 Chievo – Fiorentina
15:00 Handbal F, Liga Campionilor, Telekom 4 Thuringer – Ferencvaros
16:00 Fotbal, Serie A, Digi 3, Telekom 2 Atalanta – AS Roma
16:00 Fotbal, Ligue 1, Digi 4 Montpellier – Caen
16:30 Fotbal, Bundesliga, Digi 1, Telekom 4 Bayern Munchen – Stuttgart
17:15 Fotbal, La Liga, Digi 2, Telekom 1 Girona – Barcelona
18:00 Fotbal, Ligue 1, Digi 4 Amiens – Lyon
19:00 Fotbal, Serie A, Digi 3, Telekom 3 Torino – Inter
19:00 Fotbal, Bundesliga, Telekom 4 Dusseldorf – Leipzig
19:30 Fotbal, La Liga, Digi 2 Athletic Bilbao – Betis
20:00 Baschet M, Digi 4 CSU Sibiu – BCMU Pitești
21:30 Fotbal, Serie A, Digi 2, Telekom 1 Lazio – Juventus
21:45 Fotbal, La Liga, Digi 1, Telekom 2 Espanyol – Real Madrid
21:45 Handbal F, Liga Campionilor, Digi 4 Buducnost – Kobenhavn
22:00 Fotbal, Serie A, Digi 3 PSG – Rennes
22:30 Baschet, NBA, Telekom 4 Clippers – Sacramento