“Imediat dupa ce a condus Romania sa treaca de campioana Fed Cup Cehia, fostul nr. 1 mondial Simona Halep a sosit la Qatar Total Open, locul in care a cucerit primul ei mare titlu, acum insotita de un nou antrenor, relaxata si pregatita sa obtinua alte succese”, scrie in editorialul de astazi site-ul WTA, cu poza campioanei romance in deschiderea paginii.

Titlul editorialului este de fapt o declaratie a Simonei: “Pun Fed Cup pe acelasi plan ca importanta cu un Mare Slem”, iar in prima conferinta de presa constanteanca a pus: “Am simtit emotii imense, a fost ceva special, mai ales ca este prima semifinala. Inseamna foarte mult, desi este diferit, nu pot spune ca este mai mare (decat un titlu de Mare Slem), astfel ca imi pastrez drept scop cucerirea acestui trofeu, la fel de important ca un Mare Slem”.

* La putin timp dupa sosire, Simona Halep a aflat ca una din posibilele sale adversare in perspectiva semifinalei Fed Cup, adica racheta nr. 1 a Frantei, Caroline Garcia, a declarat forfait, ca si daneza Caroline Wozniacki. De asemenea, australianca Ashleigh Barty, care se afla pe partea de tablou a Simonei, a declinat participarea. Cupa Federatiei loveste dur!

Informatia are importanta ei, pentru ca Garcia ar fi putut deveni adversarea Simonei Halep chiar in turul secund, ea fiind programata sa joace, in primul tur, cu Lesia Turenko. Cu doar o ora inainte de inceperea meciului, ucraineanca a fost anuntata ca va juca cu o lucky loser, Lara Arruabarrena, trecand de spanioloaica fara probleme, cu 6-3, 6-0.

* Tot de statutul de lucky loser a beneficiat si Marius Copil la Rotterdam, turneu puternic, de 1,9 milioane de euro, dar nu a trecut de primul tur, fiind invins de letonul Ernests Gulbis cu 6-2, 6-4.

Acum pe locul 72 mondial, cu o cadere de 16 locuri in acest an, Copil s-a consolat cu 14.915 euro si 10 puncte ATP.

* Revenind la Doha, in primul tur a jucat si romanca Mihaela Buzarnescu, inca in cautarea unei victorii intr-un turneu WTA din 7 august 2018. Nici de data aceasta nu a reusit (e drept, a avut si o lunga perioada de accidentare si de recuperare), letona Jelena Ostapenko eliminand-o cu 6-1, 4-6, 6-2, dupa un meci cam bramburit, cu multe breakuri, poate si din cauza vantului in rafale.

Invinsele din primul tur aici, la Doha, unde, dupa cum vedeti din poza, trofeul este unul cu totul special, un soim de vanatoare din aur (cred ca nu doar aurit…, aici Simona Halep ridicand statueta in 2014), castiga 8.900 dolari, dar doar 1 punct WTA.

Iata premiile acestui turneu Premier de 916.131 dolari, pe tururi: II: 60 puncte/17.325 dolari; III (optimi): 105/33.750; IV (sferturi): 190/68.125; semifinale: 350/147.750; finalista: 585/295.900; castigatoarea: 900/591.750.

* Sa nu uit sa va spun ca, este oficial, semifinala cu Franta din Fed Cup se va disputa in Hexagon, pe 20-21 aprilie. Se zvoneste ca la Nisa, alegerea fiind pentru zgura, dar e buna si pentru noi, ca Italia si Spania diasporei sunt aproape…), iar informatia a dat-o, in stilul acesta ambiguu, intrebator, parca ne face cu ochiul (il si prinde!) primarul Clujului, Emil Boc, care isi pregateste probabil toba pentru Cote d’Azur!

Cealalta semifinala este intre Belarus si Australia, in aceeasi perioada, iar clasamentul la zi al Fed Cup, in care noi am urcat 3 pozitii dintr-un foc (dar ce foc!) este urmatorul:

1 (1). Cehia 31.362,5 puncte
2 (2). SUA 23.642,5
3 (3). Belarus 14.770
4 (4). Franţa 12.995
5 (8). România 8.912,5
6 (9). Australia 8.792,5
7 (5). Germania 5.785
8 (6). Belgia 5.395
9 (7). Elveţia 5.272,5
10 (14). Spania 4.477,5

* Am dat ierarhia asta si cu un schepsis: sa vedeti, inca si inca o data, pe cine am eliminat din ultimul careu de asi: chiar asul de trefla!

* PROGRAMUL TV, miercuri, 13.02.2019:
12:00 Tenis, ATP, Digi 2 Turneul din Rotterdam
14:30 Tenis, WTA, Digi 2 Turneul din Doha
17,30 Handbal M, TVR 1, TVR HD Steaua-Dobrogea Sud
19,15 Handbal M, TVR HD Dinamo-CSM Bucuresti
20:00 Handbal M, Digi 4, Flensburg – Celje
20:30 Fotbal, Ligue 1, Digi 3 Caen – Nantes
22:00 Fotbal, Liga Campionilor, Digi 1, Telekom 1, Look Ajax Amsterdam – Real Madrid
22:00 Fotbal, Liga Campionilor, Digi 2, Telekom 2, Look Tottenham – Borussia Dortmund

Advertisements