Agentia Mondiala antidoping (WADA) “are placerea de a confirma ca acreditarea Laboratorului de control doping de la Bucuresti a fost restabilita”, a declarat directorul general al forului de la Montreal, Olivier Niggli, care a subliniat “dorim sa multumim laboratorului pentru cooperarea pe parcursul acestui proces”, scrie AIPS.

Directorul general al agentiei mondiale a precizat ca “Suntem increzatori ca Laboratorul si-a corectat deficientele si Grupul de experti de laborator va continua sa monitorizeze performanta laboratorului pentru a se asigura ca acesta functioneaza la standardele inalte cerute de WADA”.

Vestea este foarte buna (ne reamintim ca, in pofida pesimismului, inclusiv din partea subsemnatului, recunosc, la numirea drept sef a fostului arbitru de fotbal Cristian Balaj) din mai multe puncte de vedere.

In primul rand, va putea ajuta chiar sportivii romani sa nu cada in pacat, avand posibilitatea sa faca periodic controale aici, acasa, apoi aceasta unitate stiintifica, pusa pe picioare si dotata la standarde competitive de regretatul Nicolae Marasescu, va putea realiza si venituri, pentru ca prin zona nu sunt multe astfel de laboratoare, iar cele care sunt (la Moscova, de pilda) sunt pe linie moarta, din cauza greselilor, ca sa nu spun altfel.

Laboratorul de la Bucuresti, dupa cum arata WADA va putea relua toate activitatile sale antidoping, inclusiv analiza probelor de urina si sange, cu efect imediat.

* In turneul WTA International de la Lugano (250.000 dolari), jucatoarea romanca Sorana Cirstea, care a invins-o inca de luni pe germana Mona Barthel in primul tur, cu 6-7 (6), 6-2, 6-4, si-a aflat adversara din optimi, marti slovena Polona Hercog reusind o surpriza, dupa ce a eliminat-o, cu 3-6, 6-3, 6-4, pe favorita nr. 2, Carla Suarez Navarro.

Sorana Cirstea evolueaza pe zgura din Elvetia si la dublu, alaturi de Andreea Mitu, urmand sa joace in primul tur contra cuplului Leonie Kung (Elvetia)/Clara Tauson (Danemarca).

* La Batumi, in Georgia, in ziua a 3-a a Campionatelor europene de haltere, romanca Sorina Hulpan a castigat o medalie de bronz, la stilul smuls, in cadrul intrecerilor categoriei 59 kg, cu 95 kg. Hulpan a avut si un total olimpic competitiv – 212 kg, la numai un kilogram de o alta medalie, situandu-se pe locul 4, intr-un concurs dominat de letona Rebeka Koha, de 3 ori medaliata cu aur.

* Pana in prezent, Romania a adunat in oraselul de pe litoralul estic al Marii Negre 6 medalii, trei de aur, cucerite de Elena Andries, la cat. 49 kg, si trei de bronz, prin Cosmina Pana (cat. 45 kg, la stilul aruncat), prin Cristian Marian Luca (55 kg, la smuls) si Sorina Hulpan (cat. 59 kg, la aruncat).

* PROGRAMUL TV, miercuri, 10.04.2019:
12:00 Tenis, WTA, Digi 2 Turneul din Lugano
14,30 Haltere, Eurosport – CE de la Batumi
16,30 Ciclism, Eurosport – Turul Tarii Bascilor
17:30 Fotbal, Liga 2, Digi 1 Ripensia Timișoara – Chindia Târgoviște
18:00 Volei M, Digi 4 Dinamo – Volei Municipal Zalău
19:00 Tenis, WTA, Digi 4 Turneul din Bogota
22:00 Fotbal, Premier League, Digi , Telekom 1, Look Manchester United – Barcelona
22:00 Fotbal, Liga Campionilor, Digi 2 Ajax Amsterdam – Juventus

Advertisements