* Drumul lung al calificarilor pentru Jocurile Olimpice de la Tokio-2020 au inceput, pentru canotajul romanesc in vecini, la Plovdiv, aceasta prima Cupa Mondiala aducand rezultate imbucuratoare – 2 medalii de argint si 2 de bronz, cu precizarea ca, in programul oficial, probele de 8+1 (argint la masculin pentru Romania, bronz la feminin) figureaza drept curse-test.

* La 8+1 masculin, echipajul Romaniei, alcatuit din George Catruna, Iulian Chelaru, Florin Ceobanu, Marian Cireasa, Bogdan Baitoc, Andrei Cornea, Alexandru Tanasa, Cristi Hirgau si Stefan Florin s-a clasat pe locul 2 in Finala A, cu timpul de 05:57:350, fiind devansat de Polonia – 5:54:380.

Tot cu argint se intorc in tara si baietii din barca de 4 rame fara carmaci (Dumitru-Alexandru Ciobica, Alexandru-Laurentiu Danciu, Alexandru Chioseaua, Mugurel-Vasile Semciuc, in 06:10.700, dupa Polonia, din nou, 06:08.400, dar inaintea Austriei – 06:14.110, Croatiei – 06:16.600, Spaniei – 06:24.560 si Chinei – 06:28.980.

Bronzul a revenit, cum spuneam, echipajului feminin de 8+1 (Lorena Adriana Constantin, Iuliana Timoc, Amalia Bucu, Raluca-Georgiana Dinulescu, Ioana-Irina Acsinte, Vasilica-Alexandra Rusu, Andreea Popa, Simona-Georgiana Tataru, Emanuel Maftei), precum si la 4 vasle masculin (Florin Horodisteanu, Dumitru Stoica, David Halmagian, Cristian Cojocaru).

La regata de Cupa Mondiala de pe canalul pe care au avut loc, anul trecut, Mondialele, au participat peste 300 de sportivi, din 24 de tari. Este abia incalzirea, primele teste oficiale, dar si primele puncte pentru Tokio-2020.

* O extrem de interesanta stire vine de la Tribunalul Arbitral pentru Sport de la Lausanne: Campionatele mondiale de gimnastica din 2023 au fost atribuite Belgiei, dupa ce instanta suprema in sport a constatat depasirea termenului de depunere pentru cealalta candidatura – a Japoniei.

Dar poate si mai interesant este faptul ca anuntul a fost facut de… japonezul Morinari Watanabe, presedintele Federatiei internationale de gimnastica, o personalitate de talie mondiala, fiind si membru al Comitetului International Olimpic. Niponii au depus cererea dupa 15 decembrie 2018, cand termenul expirase, iar Belgia si-a aparat la TAS “dreptul primului (dar mai ales onestului) venit”.

Competitia va avea loc la Anvers si este extrem de importanta, in perspectiva Jocurilor Olimpice din 2024, de la Paris!

* Razvan Lucescu a facut chiar minuni la PAOK Salonic, cucerind, dupa titlul venit in nordul Greciei dupa 36 de ani, dar, inedit, fara infrangere, si Cupa Greciei, in urma victoriei cu 1-0 in finala cu AEK Atena, de la… Atena.

Evident, Lucescu jr. (50 de ani) a si semnat prelungirea contractului cu PAOK pe urmatorii 2 ani, pana in 2021, cu o marire substantiala de salariu,care va ajunge, spun sursele, la 800.000 euro/sezon.

* PROGRAMUL TV, luni, 13.05.2019:
06,00 Ciclism, Eurosport 1 Turul Californiei
12:00 Tenis, WTA, Digi 2 Turneul din Roma
14,05 Ciclism, Eurosport 1 Turul Italiei
18:00 Baschet M, Digi 3 BC CSU Sibiu – SCMU Craiova
18,30 Ciclism, Eurosport 2 – 4 zile de la Dunquerque
20:00 Fotbal, Serie A, Digi 3 Bologna – Parma
20:30 Fotbal, Liga 1, Digi 1, Telekom 1, Look Viitorul – Astra
22:00 Fotbal, Serie A, Digi 3 Inter – Chievo