Nu puteam ca tocmai la turneul de tenis al unui compatriot al nostru, Mutua Madrid Open, sa nu avem un titlu, mai ales ca avem aici antecedente: nu a fost sa fie la simplu, prin Simona Halep, iata ca a castigat Horia Tecau, alt constantean, titlul la dublu, alaturi de acum statornicul lui partener, Jean-Julien Rojer, cei doi invingand cuplul argentiniano-austriac Diego Schwartzman/Dominic Thiem, cu 6-2, 6-3, dupa 1h12′ de joc.

In prezent pe locurile 34 si, respectiv, 37 in aceasta proba, Horia si olandezul nascut in Curacao vor urca mult in ierarhia probei in ATP, indreptandu-se din nou spre Turneul campionilor, datorita purcoiului de 1.000 puncte (plus un cec de 356.540 euro) pe care si l-au adjudecat acum.

Pentru Horia Tecau este al 37-lea titlu, din 57 de finale la dublu, probabil un veritabil record al unui jucator aflat in activitate, daca nu-i punem pe fratii Bryan, eliminati, de altfel de Horia si coechipierului lui, al doilea, la Madrid dupa cel din 2016. Cei doi au ajuns si la 20 de titluri impreuna, inclusiv la US Open si Wimbledon, basca Turneul campionilor din 2016.

 

* Si inca o veste buna din tenis: Irina Begu s-a calificat pe tabloul principal in turneul Premier 5 de la Roma,dispunand in turul secund al preliminariilor, duminica, de campioana olimpica de la Rio de Janeiro, portoricanca Monica Puig, cu 6-2, 6-4, dupa o ora si jumatate de joc.

Irina, care in primul tur al calificarilor a trecut tot de o jucatoare de bun nivel, australianca Daria Gavrilova, semn clar de crestere de forma, se alatura, astfel, celorlalte doua romance inscrise direct pe tablou la Foro Italico, Simona Halep, care, fiind cap de serie, nr. 3, este scutita de turul inaugural, si Mihaela Buzarnescu, care va debuta in primul tur la Roma impotriva letonei Jelena Ostapenko.

Advertisements