Parca toate s-au desfasurat dupa un scenariu bine scris in etapa a 3-a a Turului ciclist al Italiei: a castigat un localnic, Elia Viviani, dar a fost declasat, victoria fiind acordata columbianului Francesco Gaviria, in ziua in care startul s-a dat din patria lui Leonardo Da Vinci (500 de ani de la moarte), cel despre care s-a speculat ca ar fi inventat SI bicicleta, iar cel mai combatant om al zilei a fost niponul Sho Hatsuyama, de la Nippo-Vini Fantini, carat 144 km din cei 219,8 ai traseului.

Asadar, startul s-a dat din Vinci, centrul unei adunari de orasele din Toscana, in total putin peste 14.000 de locuitori, razletiti pe dealurile care produc unul dintre cele mai bune vinuri din lume, unde s-a nascut pe 15 aprilie 1452 geniul absolut al omenirii, dupa multi, Leonardo Da Vinci, decedat pe 2 mai 1519 la Amboise, in Franta, comemorat la 500 de ani de intreaga omenire.

Pictor (Gioconda a fost pictata la Amboise, de aceea e la Luvru, unde fusese oaspetele regelui Francisc I al Frantei inaintea mortii sale), pictor, inginer, astronom, filozof, anatomist, matematician, sculptor, polimat, arhitect, inginer constructor, diplomat, inventator, compozitor, poet, muzician, fizician, fiziologist, Leonardo di Ser Piero da Vinci, numele intreg, a fost omul total al Renasterii, cu 5 mari inventii general recunoscute – parasuta, ornitopeterul (precursorul helicopterului si al avionului), costumul de scafandru, cavalerul-robot si… mitraliera.

Printre creatiile acestui geniu fara limite unii au adaugat si bicleta, dar schitele care ar putea fi considerate o idee de velociped au fost prea mult “imbunatatite”, de fapt falsificate, astfel ca majoritatea exegetilor bicicletei nu sunt de acord cu aceasta premiera davinciana.

De altfel, in curand veti putea afla amanunte dintr-o carte consacrata unei alte figuri italiene de exceptie, de data aceasta chiar un ciclist, volumul “Il Campionissimo, Fausto Coppi; Istoria adevarata a bicicletei” fiind sub tipar.

In fine, sa revenim la Il Giro-2019. Putini si-au dat seama, dar chiar in prima etapa a fost descalificat, din cauza sosirii intarziate, un rutier, anume japonezul Hiroki Nishimura, de la Nippo-Vini Fantini, echipa invitata dupa mari eforturi dupa ani de proteste. Va imaginati ce va fi fost pe sponsorul Nippo, tocmai un compatriot sa compromita numele producatorului din Tara Soarelui Rasare.

Recunosc, nici eu nu observasem, dar mi-a atras atentia un prieten italian de pe FB, ciclist si el, din Abruzzo, Pietro Buontempo. Asa ca in etapa a 3-a, celalalt japonez de la Nippo-Vini Fantini, catarator atestat, locul 1 in Turul Japoniei din 2016, a plecat de unul singur din pluton, dupa numai un kilometru de la start, si, profitand de profilul valurit din prima parte a traseului, a tinut caratura 144 km! A mai spalat imaginea echipei…

Finalul a fost unul pe cat de furtunos, pe atat de controversat. Primul a trecut linia de sosire italianul Elia Viviani, cronometrat in 5h23’19”, urmat de columbianul Fernando Gaviria si de francezul Arnaud Demarre, dar la putin timp dupa sosire, juriul de concurs a anuntat declasarea lui Viviani (pe 73, ultimul din plutonul fruntas), pentru ca i-a jenat, dupa iesirea di trena coechiperului sau Sabatini, pe Gaviria, Ackerman si, in ultimii metri, pe Matteo Moschetti.

Va spun cu mana pe inima, nu mi s-a parut o infractiune, pur si simplu Viviani si-a urmat trasa, cautand sa iasa printre ceilalti in fata, fara vreo atingere, cum se intampla de atatea ori la peste 70 km/h. Asa ca exista posibilitatea ca pana maine dimineata sa avem un alt verdict, dar eu nu am ce face si dau rezultatele oficiale comunicate in acest moment, la aproape 2 ore dupa sosirea la Ortebello (localitate in premiera in Giro).

Pentru ca suntem in Italia, chiar ca merge, cu referire la directorul de cursa, “mai catolic decat Papa”. Sa declasezi cam aiurea campionul Italiei, in Turul Italiei, acordand victoria unui columbian, mai mult de atat nu cred ca se poate!

Deci, primul Gaviria, al doilea Demarre, iar al treilea Ackerman, tricoul roz fiind purtat, inaintea etapei a 4-a (asta e sigur!), Ortebello-Frascati (235 km) ca si in prima zi de slovenul Primoz Roglic (Jumbo).

FOTO: Erou zilei (pentru ca nu-mi plac invingatorii dubiosi la masa verde), niponul Sho Hatsuyama (sursa Twitter)

Advertisements