* Pe o vreme cainoasa, cu o ploaie cand in rafale, cand razanta, cand mocaneasca, oricum fara ragaz, etapa a 5-a a Turului ciclist al Italiei, disputata miercuri pe 140 km intre Frascati si Forracina, s-a incheiat tot tern, cu a doua victorie a germanului Pascal Ackermann, dupa cea de duminica.

Spun ca finalul a fost tern nu numai din cauza vremii, ti se facea lehamite numai uitandu-te la televizor, ci si pentru ca multi dintre noi sperau la o reparatie morala pentru Elia Viviani, dupa patania de luni, cand a fost declasat dintr-un exces de zel al juriului pe care nici acum nu-l pricep.

Sentimentul ca exista o intelegere a fost starnit si de o lunga discutie intre columbianul Gaviria, beneficiarul sanctionarii lui Viviani, care a recunoscut, sportiv, ca italianul ar fi meritat laurii luni.

Dar cu nemtii nu te pui, se pornesc greu, dar daca si-au pus ceva in cap nu au ezitari, asa ca Ackermann si-a vazut de ale lui, Viviani nu a mai ripostat, cedand parca sastisit, astfel incat finisseur-ul de la Bora si-a consolidat tricoul ciclameno de lider al sprinterilor (foto), trecand primul linia de sosire, in fata lui lui Gaviria, neajutat de coechipieri, asa cum a fost ca germanul.

Arnaud Demare a mai prins un podium, dar oricum etapa a fost una in care nimeni nu s-a omorat cu firea, neriscand nimic pe soseaua plina de apa, ca sa nu pateasca precum  lui Tom Dumoulin, antrenat intr-o cazatura, lovit groaznic la genunchi si venit la 4 minute marti, care a abandonat inaintea startului de la Frascati, asa cum am “citat” ieri comentatorii Eurosport, care au prevazut aceasta renuntare.

Joi, insa, ne asteapta o etapa, a 6-a, pe cinste, lunga de 233 km, intre Cassino si San Giovanni Rotondo, cu catarari si in prima suta de km, dar cu un deal dur spre final, un urcus de vreo 20 km care parca invita la atacuri ale oamenilor de general. Poate Simon Yates, poate Nibali, desi nici slovenului cu tricoul roz Roglic nu-i displac astfel de trasee, dimpotriva, daca ne uitam la tara de unde vine…

Clasamentul etapei a 5-a:
1 Pascal Ackermann (Germania) Bora-Hansgrohe 3:27:05
2 Fernando Gaviria (Columbia) UAE Team Emirates
3 Arnaud Demare (Franta) Groupama-FDJ
4 Caleb Ewan (Australia) Lotto Soudal
5 Matteo Moschetti (Italia) Trek-Segafredo
6 Ryan Gibbons (RSA) Dimension Data

General:
1 Primoz Roglic (Slovenia) Team Jumbo-Visma 19:46:25
2 Simon Yates (Marea Britanie) Mitchelton-Scott 0:00:35
3 Vincenzo Nibali (Italia) Bahrain-Merida 0:00:39
4 Miguel Angel Lopez (Columbia) Astana Pro Team 0:00:44
5 Diego Ulissi (Italia) UAE Team Emirates
6 Rafal Majka (Polonia) Bora-Hansgrohe 0:00:49

* Daca va spun ca etapa a 5-a, descrisa pe scurt mai sus, s-a disputat in Lazio, adica in apropiere de Roma, va dati seama ca Turneul de tenis de la Foro Italico a avut o zi compromisa, ploaia impiedicand disputarea vreunui meci, cel putin pana la ora 19,00. Astfel incat asteptam sa vedem ce vor face Simona Halep cu Marketa Vondrousova si Mihaela Buzarnescu impotriva Juliei Goerges.

Totusi, v-am ramas dator cu o serie de rezultate de marti seara, cu meciuri de asemenea intrerupte de ploaie si incheiate tarziu, unele dupa miezul noptii. La masculin, la dublu, fratii Bob si Mike Bryan si-au luat revansa dupa eliminarea de la Madrid, invingand cuplul Horia Tecau/Jean-Julien Rojer, cu 4-6, 7-6 (2), 12-10. Perechea romano-olandeza are insa circumstanta atenuanta ca a cucerit titlul, duminica, în capitala Spaniei, asa ca a venit la Roma mai putin proaspata.

* Rezultatul zilei, insa, s-a inregistrat la simplu feminin, unde, dupa intreruperi care au trecut de o ora (a doua de 57 minute), Victoria Azarenka a eliminat dubla castigatoae a ultimelor 2 editii, Elina Svitolina, cu 4-6, 6-1, 7-5. Azarenka era prezenta pe tablou datorita unui wild-card acordat de organizatori, asta ca sa va dati seama de valoarea tabloului…

In fine, dupa ce va voi spune ca Serena Williams si-a anuntat abandonul, sora ei, Venus, calificandu-se in turul trei, iata alte rezultate din partidele programate marti:
Turul 1
Carla Suarez Navarro (Spania) – Daiana Iastremska (Ucraina) 6-4, 1-6, 6-3
Maria Sakkari (Grecia) – Anastasia Pavliucenkova (Rusia) 6-1, 7-5
Turul 2
Karolina Pliskova (Cehia/N.4) – Ajla Tomljanovic (Australia) 6-3, 6-3
Ashleigh Barty (Australia/N.8) – Viktoria Kuzmova (Slovacia) 4-6, 6-3, 6-4

* PROGRAMUL TV, joi, 16.05.2019:
00,00 Ciclism, Eurosport 1 Turul Californiei
12:00 Tenis, WTA/ATP Digi 2 Turneul din Roma
14,05 Ciclism Eurosport 1 – Turul Italiei
18:00 Fotbal, Liga 2, Digi 1 Academia Clinceni – U Cluj
18,30 Ciclism Eurosport 1 – 4 zile de la Dunkerque
20:00 Fotbal, Liga 2, Digi 1 Ripensia Timișoara – Petrolul