Unul dintre sprinterii cu mari pretentii prezenti in plutonul 2019 al Turului ciclist al Italiei, australianul Caleb Ewan (Lotto Soudal) si-a adjudecat, in sfarsit o etapa, dupa mai multe infrangeri la mustata, dar intreaga etapa a 8-a, intre Tortoreto Lido si Pesaro, cea mai lunga a editiei (239 km) a stat sub semnul unei pregatiri minutioase.

In primul rand, era de asteptat sa se produca o caratura din partea unor rutieri de la echipe avide de etalare pe comunicatele oficiale, pe retelele de socializare si mai ales pe canalele de televiziune, astfel ca in primii kilometri au tasnit din pluton Marco Frapporti (Androni) si Damiano Cima (Nippo), iar temeritatea lor a fost rasplatita cu varf si indesat, reusind sa tina fruntea cursei 200 km, fiind prinsi abia cu 31 km inainte de sosire.

Apoi, ultima parte a traseului, valurit si, mai ales, pe ultimii kilometri, prin orasul gazda al sosirii, extrem de tehnic, cu 3 viraje aproape in ac de par, parca atragea atentia ca acum echipele, asa-zisele “trenulete” nu vor avea castig de cauza, ci picioarele odihnite ale sprinterului atestat al formatiei pretendente la victorie.

Asa a si fost, punct cu punct. In majoritatea timpului, controlul plutonului principal a fost condus de Lotto-Soudal, care a impus un ritm alert, dar convenabil, tinandu-l “la caldurica” pe sprinterul Caleb Ewan.

Spre sosire, cei mai buni lansatori de la Bora (Selig pentru Ackermann) si de la Quick Step (Sabatini, pentru Viviani) au incercat din rasputeri sa-si plaseze bine “ultima treapta a rachetei”, finisseurii, dar pe langa ei s-a strecurat Ewan, proaspat ca o floare, care i-a coafat pe ultimii 5 metri, in ordine, pe Viviani si Ackermann.

Victorie meritata, asadar, datorata inteligentei tactice, dar si fortei de invidiat al acestui ciclist de la Antipozi, cu fizic mai degraba de catarator (doar 1,65 m si 67 kg, un pachet de muschi intr-o carcasa miniona).

Evident, Valerio Conti (UAE Emirates) si-a pastrat fara probleme tricoul roz, clasamentul general fiind neschimbat in prima sa parte, rasturnari fiind asteptate duminica, dupa a 2-a etapa contratimp individual, de data aceasta o proba de foc, lunga 34,8 km, de la Riccione la San Marino, cu un fals plat pe primii 25 km, si cocoase de deal abrupte spre final, cu sosirea in catarare! O placere…

Clasamentul etape a 8-a:
1 Caleb Ewan (Australia) Lotto Soudal 5:43:32
2 Elia Viviani (Italia) Deceuninck-QuickStep
3 Pascal Ackermann (Germania) Bora-Hansgrohe
4 Fabio Sabatini (Italia) Deceuninck-QuickStep
5 Manuel Belletti (Italia) Androni Giocattoli-Sidermec
6 Arnaud Demare (Franta) Groupama-FDJ
7 Davide Cimolai (Italia) Israel Cycling Academy
8 Marco Canola (Italia) Nippo-Vini Fantini-Faizane
9 Giacomo Nizzolo (Italia) Dimension Data
10 Rüdiger Selig (Germania) Bora-Hansgrohe

Clasamentul general inaintea etapei a 9-a:
1 Valerio Conti (Italia) UAE Team Emirates 35:13:06
2 José Rojas (Spania) Movistar Team 0:01:32
3 Giovanni Carboni (Italia) Bardiani CSF 0:01:41
4 Nans Peters (Franta) AG2R La Mondiale 0:02:09
5 Valentin Madouas (Franta) Groupama-FDJ 0:02:17
6 Amaro Antunes (Portugalia) CCC Team 0:02:45
7 Fausto Masnada (Italia) Androni Giocattoli-Sidermec 0:03:14
8 Pieter Serry (Belgia) Deceuninck-QuickStep 0:03:25
9 Andrey Amador (Costa Rica) Movistar Team 0:03:27
10 Sam Oomen (Olanda) Team Sunweb 0:04:57