* In sfarsit, TVR isi indeplineste menirea de televiziune nationala PUBLICA, anuntand ca va transmite Campionatul european de fotbal pentru tineret, U21, din Italia si San Marino, in care va fi implicata si reprezentativa Romaniei.

Trec peste faptul ca posturile surori in ale sportului nu vor boicota practic competitia, doar pentru ca nu o transmit ele, asa cum se cam intampla, si va dau datele esentiale ale acestui subiect de interes.

Asadar, Romania-tineret, calificata pentru prima oara dupa 20 de ani la CE, dar, datorita programarii in an preolimpic, avand sanse si la o revenire dupa 56 de ani la JO (da, da, din 1964, tot de la Tokio, nu am mai fost cu fotbalul la Jocuri), a fost repartizata de sorti in grupa C, alaturi de Croatia, Anglia si Franta, tari cu fotbal mai puternic, fara indoiala (care nu ar fi dintre finaliste?), dar cu care baietii lui Mirel Radoi se pot bate la acest nivel cu sanse bune, zic, iar o prezenta in semifinale inseamna si prezenta de care aminteam la inceput.

La editia din acest an (16-30 iunie)a Campionatului European U21 participa 12 echipe, repartizate in trei grupe: GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia; GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria; GRUPA C: Anglia, Franta, România, Croatia, meciurile urmand sa se dispute in 5 orase din Italia si San Marino, adica Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine si Serravalle.

Din cele 3 grupe se vor califica in semifinale castigatoarele si cea mai buna ocupantă a locurilor secunde, dupa un clasament separat in care sunt luate in calcul doar formatiile de pe locul 2.

Iata programul complet al meciurilor din grupa C, inserat de site-ul TVR:
18 iunie: Anglia – Franta, ROMANIA – Croatia
21 iunie: Anglia – ROMANIA, Franta – Croatia
24 iunie: Croatia – Anglia, Franta – ROMANIA

* Criterium Dauphine, repetitie traditionala, “incalzire” si, intr-o masura recunoasterea unor trasee pentru Turul Frantei, a ajuns la etapa a 2-a, disputata pe 180 km, intre localitatile Mauriac si Craponne-sur-Arzon, in care vitoria a revenit belgianului Dylan Teuns, in 4h12’41”, care s-a impus la sprint in fata colegului de caratura, francezul Guillaume Martin.

Cu jocul bonificatiilor si avansul luat pe sosea,Teuns a preluat tricoul galben (cu o dunga orizontala neagra pe piept) de lider al clasamentului general, de la norvegianul Edvald Boasson Hagen, invingator in etapa inaugurala, dar la un sprint masiv.

Podiumul etapei a 2-a a Criterium Dauphine:
1 Dylan Teuns (Belgia) Bahrain-Merida 4:12:41
2 Guillaume Martin (Franta) Wanty-Gobert
3 Jakob Fuglsang (Danemarca) Astana Pro Team 0:00:13

Clasamentul general dupa 2 etape:
1 Dylan Teuns (Belgia) Bahrain-Merida 7:37:03
2 Guillaume Martin (Franta) Wanty-Gobert 0:00:03
3 Jakob Fuglsang (Danemarca) Astana Pro Team 0:00:20

Marti este programata etapa a 3-a, cu un deal pronuntat in primii 30-40 km, Le Puy-en-Velay – Riom (177 km).

LE. Adaug aici o veste excelenta: romanul Eduard Grosu a castigat la sprint Ronde van Limburg! O cursa de o zi, cotata 1.1., care acorda primului clasat 125 puncte UCI! Iar sprintul a fost fabulos, am vazut pe o mica inregistrare, sprinterul de la Delko Marseille Provence a dat urmatorului clasat, italianul Simone Consoni de la UAE (echipa de World Tour) trei biciclete avans. Felicitari.

* Dupa nedreapta decizie a comisarilor de cursa de a penaliza cu 5 secunde monoplasul lui Sebastian Vettel, cu care germanul a trecut primul linia de sosire la Montreal, dar a fost premiat pentru locul secund, primul fiind decretat, de comisari, deci, britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), Ferrari a comunicat presei ca va face apel.

Numai ca trimisul special al Gazzetta dello Sport, Andrea Cremonesi, un specialist recunoscut, crede ca sansele unei rezolvari pozitive pentru Scuderia sunt ca si inexistente. Aceasta pentru ca ordinea oficiala a sosirii a fost deja comunicata.

Avocatii de la Maranello contesta legitimitatea juriului de a lua o asemenea decizie (in unanimitate, asa s-a comunicat), iar termenul limita este marti, pentru ca prima contestatie nu mai poate fi facuta, intrucat aceasta nu putea fi introdusa decat pana duminica seara.

Sa nu se incalzeasca sampania, pesemne, sa nu ramana spectatorii fara imaginile bucuriei victoriei. Spectatori care s-ar fi lipsit bucurosi de aceasta prosteala, manifestandu-se cu huiduieli umanime in fata unei asemenea situatii: vad cu ochii lor ca trece primul linia de sosire un concurent, dupa care pe podium urca pe primul loc altul!

Ca o imagine a bramburelii totale (incidentul, dupa mine inexistent, o punere in pericol a lui Hamilton din partea lui Vettel dupa o revenire pe asfalt, dupa o usoara iesire in decor, a avut loc in turul 48) este nu numai ca anuntul comisarilor a fost facut cu doar 12 tururi inainte de final (70 in total), dar nici nu a apucat sa fie cunoscut de pluton.

De pilda, colegul lui Vettel de la Ferrari, tanarul Charles Leclerc, clasat pe 3, habar nu a avut pana la final, urcand pe scena podiumului cu incredintarea victoriei coechipierului. A ramas bouche-bee cand a vazut ca dupa el este anuntat Vettel ca al doilea, iar apoi, invingator, Hamilton.

Situatia, scrie cofratele italian, poate fi aceeasi ca aceea din 2016, de la Marele Premiu al Mexicului, cand contestarea unei penalizari cu 10 secunde a lui Vettel a fost respinsa.

Da, dar daca imi aduc bine aminte atunci se putea vorbi de o schimbare vizibila, cat de cat, de traiectorie, dar acum nu am vazut absolut nimic de felul acesta, mai ales ca traseul in locul respectiv pe circuitul canadian era si putin in curba si foarte stramt. Unde sa se fi dus, inapoi in decor? Direct in zidul de protectie? Pacat de aceasta competitie…

* PROGRAMUL TV, marti, 11.06.2019:
12:00 Tenis, WTA, Digi 4 Turneul din Hertogenbosch
13:00 Tenis, WTA, Digi 2 Turneul din Nottingham
16:05 Ciclism, Eurosport Criteriul Dauphine