Romania-Franta 0-0, rezultat logic, nici macar cinic, ci normal, astfel ca din grupa C a Campionatului european de fotbal U21 merg in semifinale, dar si la JO-2020, ambele formatii.

Lucru cat se poate de logic, daca tinem seama de faptul ca in aceasta grupa au figurat jucatorii din tarile campioanei si vicecampioanei mondiale, Franta si Croatia, precum si oricand redutabila formatie a Angliei!

Acestea fiind spuse, adica faptul ca fotbalistii romani au dominat clar cea mai dificila grupa a turneului, cu un golaveraj fabulos, 8-3, facut din primele doua meciuri, cu o portie de 4 goluri pe meci de mare lupta, in timp ce gazdele, Italia, de 5 ori campioana europeana, nu s-a calificat.

Aici, in ce priveste Italia, as avea ceva de subliniat. Gazdele si fratii nostri (10.000 de spectatori romani, din 12.861 cati au fost la Cesena, aproape toti lucratori in Cizma) nu au fost victimele acestui egal, ci faptului ca arbitrul bulgar, Kabanov, un tip cu fata de zarzavagiu fruntas, a ajutat clar Franta, iar in minutul 18 ne-a refuzat un 11 m clar, la un fault al lui Amian asupra lui Cicaldau (foto). Ba fundasul dreapta francez a facut, in aceeasi faza si hent, dar kabanos asta nu a cerut macar VAR.

In fine, ca sa va dati seama ca am meritat cu asupra de masura aceasta dubla calificare (in semifinale jucam joi, la Bologna, cu Germania, detinatoarea, dar cu alta generatie, evident, a titlului, de la ora 19,00) ar mai fi ca francezii nu au tras absolut niciun sut pe poarta noastra, iar spre final au facut schimbari pur de pastrare a rezultatului, scotandu-i pe singurii atacanti mai de soi ai lor, Thuram si Ikone!

Ca sa nu mai spun ca mai tot timpul au cersit faulturi aiurea (au luat si un cartonas galben pentru simulare de neam prost), uitandu-se rugator la arbitru, parca ar fi spus: “Un coup-franc, s’l vous plait!”

Vom avea multe de vorbit zilele urmatoare despre aceste lucruri, deocamdata sa mai adaugam ceva. Anume ca baietii lui Mirel Radoi (care, dovada de valoarea lotului, dar si de curaj, a schimbat 5 titulari dinaintea acestui joc cu Franta) egaleaza cele mai inalte doua performante la nivel de reprezentative, JO, dupa 56 de ani (de la Tokio-1964) si semifinala la CM de U20 de acum 38 de ani, din 1981, din Australia!

Iata echipa noastra, pentru letopisetul fotbalului romanesc: România: I. Radu – Cr.Manea, Nedelcearu, Ad. Rus, Boboc – Nedelcu, Cicâldău (59 Baluta) – Olaru (Dragomir, 72), I. Hagi, Fl. Coman – Puşcaş (82, Petre).

In meciul necajitelor grupei, Croatia si Anglia, scorul de la San Marino a fost frumos, 3-3 (1-1), golurile fiind marcate de Brekalo (39, 82), Vlasic (62), respectiv Nelson (11, penalty), Maddison (48), Kenny (70).

Cealalta semifinala, Spania-Franta, se disputa tot joi, la Reggio Emilia, dar sa nu uitam ca finala de duminica se va juca, la Udine, pe un stadion care se numeste DACIA! Na, ca am devenit si eu adeptul lui Decebal…. Avem echipa care poate reusi un nou moment de referinta, greu de depasit chiar!