Performanta, prima, speram sa vina si cea mare, adica macar finala, hai si trofeul CE de fotbal U21, calificarea la Jocurile Olimpice 2020, de la Tokio, a readus in memorie precedenta prezenta romaneasca la intrecerea olimpica, cea din urma cu 56 de ani, asa ca am cautat prin arhive si biblioteca personala pataniile de atunci, prin amintirile si ceea ce mi-au impartasit fosti colegi.

In primul rand, a fost, atunci, in 1964, a 2-a participare a Romaniei la turneul olimpic, dupa 1924, Paris, la prima prezenta a sportului romanesc in general si prima medalie (bronz la rugby, locul 3… din 3 participante). Cu precizarea ca am trecut de calificari, ceea ce nu am reusit pentru Helsinki ’52.

In primul tur preliminar, prima mansa, cu Danemarca in deplasare, am invins cu 3-2, insa returul a fost unul de vise rele, dar si momentul unei exclamatii care a facut istorie in anecdotica a presei romane.

Asadar, pe fostul “23 August”, toata suflarea fotbalistica romaneasca se astepta la un galop de sanatate, numai ca in minutul 20 danezii ne conduceau cu 3-0! Ceea ce l-a facut pe scriitorul Dan Desliu (fost poet prolecultist de-a dreptul scarbos, apoi, spre batranete, cum sta bine intelepciunii venite cu varsta, dizident al regimului comunist…) sa exclame: “DA’ NE MARCA, ASTIA, DOMNULE!”

Dan Desliu a fost un bun cronicar sportiv, in special in ciclism, dar priceput si la alte discipline, fotbalul fiind, evident, cap de lista. Iar exclamatia de mai sus, inspirata, era povestita cu invidie colegiala, cu simpatie adica, de mai toti cronicarii. Eu cred ca am auzit-o de la Vanea Chirila.

In fine, in acel meci de pomina, Petru Emil a marcat o dubla, asa ca am ajuns la baraj, la Torino. Unde alte faze cu nabadai: am deschis scorul prin extrema stanga Crainiceanu, dar am fost egalati in minutul 87 de Kjeld Thorst, au urmat prelungiri, golul victoriei fiind inscris in minutul 117 de Mircea Sasu, un jucator din liga a doua, de la Baia Mare!

A urmat inca o dubla, cu Bulgaria, 2-1 in prima mansa, la Bucuresti (dubla Gica Constantin, respectiv Kotkov, iar returul la Sofia, in ultima zi a lunii mai 1964, tot in fata a 50.000 de spectatori, ca si in prima mansa, victoria revenindu-ne cu 1-0, prin golul inscris de Koszka.

In Japonia am terminat pe locul 2 in Grupa A, dupa victorii cu Mexic, 3-1, si Iran, 1-0, si 1-1 cu RDG (care, doar la fotbal, reprezenta Germania), dar am pierdut in sferturile de finala, la Yokohama, in fata Ungariei, cu 0-2, capitanul echipei, Constantin, ratand un 11 m, necaz care avea sa-l urmareasca tot restul carierei. Nu era stadion cu CCA (Steaua) sa nu i se aminteasca lui “Cracanel” ratarile de JO. Ca au fost doua, veti vedea.

Iata cum descriu I.Goga si R. Vilara, in cartea lor de referinta “Tokio, Olimpiada recordurilor”, acest moment dramatic, in capitolul “Penalti… la Yokohama”:

“In minutul 80, cand maghiarii erau masati in careul lor, Petru Emil este faultat chiar la 11 m si arbitrul Ashkenazi acorda penalti. Minutul 80 a fost momentul psihologic al meciului. Aveam posibilitatea sa egalam intr-o perioada cand dominam si echipa isi mai articulase jocul, in timp ce maghiarii pareau mai obositi. Nu intuim ce s-a intamplat. L-am vazut pe Constantin discutand cu cativa jucatori. Apoi, Constantin si-a potrivit balonul. Clar: el va executa lovitura. Dar nu mai ratase una in meciul cu Mexicul? Arbitrul a fluierat. L-am vazut pe Gelei respingand mingea care parea trasa timid (…)”.

Din aceeasi lucrare am aflat ca turneul olimpic de fotbal din Japonia a avut si, premiera, doua boicoturi: unul al Italiei, pentru ca jucatori precum Mazzola, Facchetti, Sarti, Pascutti nu au fost lasati de sefii cluburilor, Inter si Milan, sa riste o accidentare (motivul CIO a fost ca erau profesionisti, ca si cum nu se stia…), celalalt din nenorocitele motive politice, retragerea fiind a reprezentativei RPD Coreeana. Alte creaturi, de ce au mai fost la preliminarii, nu stiau unde se deplaseaza? Asa ca a fost un turneu cu 14 echipe!

Pentru ca trebuiau alcatuite, ca la JO, ierarhii, punctele acordate primelor 6 contand intr-un clasament neoficial pe natiuni, am mai disputat, dupa eliminarea din sferturi, 2 meciuri de clasament, 4-1 cu Ghana si 3-0 cu Iugoslavia, incheind turneul pe un onorabil loc 5, cu regretatul Cornel Pavlovici, care a inceput din postura de rezerva competitia nipona, golgheter, cu 6 reusite.

Invingatoarea noastra din sferturi, in conditiile amintite, Ungaria, a devenit campioana olimpica, dupa 2-1 in finala cu Cehoslovacia.

Imi face placere sa amintesc, pentru istorie, lotul Romaniei la acel turneu, in paranteza fiind numerele de pe tricourile purtate in Japonia, in 1964: Ilie Datcu (1), Stere Adamache (20), Ilie Greavu (2), Ion Nunweiller (3), Bujor Halmageanu (4), Dan Coe (6), Emerich Jenei (5), Gheorghe Constantin (8), Ion Ionescu (9), Constantin Koszka (10), Sorin Avram (7), Marin Andrei (12), Mircea Petescu (13), Carol Creiniceanu (11), Dumitru Ivan (14), Nicolae Georgescu (16), Emil Dumitriu (18), Cornel Pavlovici (19), Emil Petru (15), Ion Parcalab (17).

PS. Comitetului olimpic si sportiv roman are de ce sa se bucure cu acest succes, care completeaza masiv, exceptional, lotul olimpic al Romaniei la JO-2020, unde pana acum aveam doar… 3 calificati!