Prima etapa din cele 21 ale Turului ciclist al Frantei 106 s-a incheiat cu o surpriza de ultima secunda, Mike Teunissen reusind sa treaca linia de sosire la Bruxelles, dupa 192 km in bucla, cu doar 5 cm inaintea slovacului Peter Sagan! Teunissen este primul tricou galben pentru Olanda dupa 1989!

Asadar, Marea Bucla incepe in forta, intr-o atmosfera de mare sarbatoare, cu zeci, poate sute de mii de oameni pe marginea drumului, iar deznodamantul a fost demn de marile momente. Mai intai, cu circa 20 km inainte de sosire, unul din marii favoriti, danezul Jakob Fuglsand a cazut rau, spargandu-si arcada, prinzand plutonul cu greu, cu sangele siroindu-i pe fata.

Ajutat de echipa Astana, danezul a ajuns totusi cu bine, ajutandu-se si de caravana, lucru obisnuit, mai ales ca plutonul se pusese rau pe fuga (oricum, media a fost una ridicata, 44,41 km/h), ca sa-l prinda pe francezul Rossetto, carat vreo 60-70 km. Apoi, din nou, imediat dupa intrarea in ultimii 3 km, cand se neutralizeaza timpul in cazul unor incidente, o cazatura masiva a rupt plutonul, in fata ramanand doar vreo 30-40 de rutieri, care si-au disputat sprintul final.

Ca de fiecare data in ultima vreme, nu asa-zisele trenulete au facut legea, s-a cam dus vremea lor, cat mai ales abilitatea unor ciclisti de “a lua roti”, de a se plasa in spatele unor rutieri specializati in “scos la sprint”. Era cat pe ce sa profite vicleanul Sagan, de 5 ori tricou verde in TdF, dar, vorba aia, nu s-a potrivit socoteala de acasa.

Si pentru ca am vorbit de tricouri distinctive, in afara celui galben, de care va spuneam, a mai fost acordat unul, chiar in prima etapa, lucru putin obisnuit, cel al cataratorilor, alb cu buline rosii, preluat de campionul mondial belgian Greg Van Avermaet (CCC), primul pe urcusul de categoria a 3-a, celebru, de altfel, din Turul Flandrei, Mur du Grammont.

Actuala editie va avea, asadar, 7 etape de plat, 5 etape cu teren valurit, 7 de munte inalt, cu 5 sosiri in varf (La Planche des Belles Filles, Tourmalet, Foix Prat d’Albis, Tignes, Val Thorens), o etapa contratimp pe echipe (duminica, 7 iulie, a doua zi, tot la Bruxelles, capitala europeana meritand, cred organizatorii, acest omagiu), o etapa contratimp individual, precum si cele 2 obisnuite zile de odihna.

Ca noutati vom avea 3 locuri sau orase-cap de etapa inedite, din totalul de 34 – Binche (startul etapei a 3-a), Saint-Dié-des-Vosges (plecarea in etapa a 5-a) si Pont du Gard (start etapa a 17-a), tot ca o premiera fiind si faptul ca in etapa a 15-a sosirea de la Foix se va face in catarare, in varful Prat d’Albis (1 205 m).

De asemenea, ca si anul trecut vor fi acordate puncte bonus la anumite catarari, adica in etapa a 3-a, pe côte de Mutigny, a 6-a, varful Chevreres, a 8-a, la Saint-Just, a 12-a, Hourquette d’Ancizan, a 15-a, Mur de Peguere, a 18-a, varful Galibier si a 19-a, varful Iseran, dar aceste bonusuri nu vor conta in clasamentul pe puncte.

In fine, vor fi strabatute 2 tari, Belgia, evident si Franta. In Belgia, 3 regiuni, cea a capitalei, Valonia si Flandra, iar in Franta – 37 de departamente. Numarul de spectatori de pe marginea soselelor si a strazilor, estimat la 12 milioane, cam ca in fiecare an, cred ca va fi depasit, daca ne luam dupa prima zi, in care sarbatoarea populara a fost incredibila!

Iata clasamentul primilor 10 in etapa, dupa 192 km, acelasi si la general:
1 Mike Teunissen (Olanda) Team Jumbo-Visma 4:22:47
2 Peter Sagan (Slovacia) Bora-Hansgrohe
3 Caleb Ewan (Australia) Lotto Soudal
4 Giacomo Nizzolo (Italia) Dimension Data
5 Sonny Colbrelli (Italia) Bahrain-Merida
6 Michael Matthews (Australia) Team Sunweb
7 Matteo Trentin (Italia) Mitchelton-Scott
8 Oliver Naesen (Belgia) AG2R La Mondiale
9 Elia Viviani (Italia) Deceuninck-QuickStep
10 Jasper Stuyven (Belgia) Trek-Segafredo