* Performera zilei la BRD Bucharest Open, poate chiar a turneului de tenis WTA International, incepand de joi este romanca Patricia Tig, care a eliminat-o pe detinatoarea trofeului, nr. 11 mondial, letona Anastasija Sevastova, cu scorul de 6-2, 7-5, in 1h39′.

Nu atat rezultatul iese din tipare, la urma-urmei galateanca este o jucatoare de real talent, destul de matura (pe 27 luna aceasta implineste 24 de ani), ci faptul ca Patricia abia a nascut, fiind prezenta la Bucuresti gratie unui wild-card, pentru ca in dreptul punctajului ei cifra este “0”.

Acum, o data cu intrarea in sferturi, deja s-au adunat 78 de puncte WTA (18 in calificari, 60 pe tabloul principal), la care se adauga 5.900 dolari. In sferturi, Patricia o va avea drept adversara pe Krystina Pliskova, stangacea dintre gemenele din Cehia, favorita nr. 8.

* In schimb, la Lausanne, Mihaela Buzarnescu a mai facut o nefacuta: dupa ce primul set l-a luat fluierand, a condus cu break rapid in al doilea, si cu 5-2, a fost eliminata de frantuzoaica Fiona Ferro, cu 1-6, 7-6 (2), 7-5. Nu se mai poate opri din coborarea pe tobogan, de ce s-o mai fi dus in Elvetia, putea sa faca o pauza pana la sezonul american, sa-si vina in fire. Ma rog, treaba ei…

* Tristete maxima la fotbal, nu atat prin rezultate, U Craiova si FCSB din turul 3 preliminar al Europa League alaturandu-se Viitorului in faza urmatoare, cat prin imaginea clara a subsolului in care ne aflam.

Mai intai, rezultatele: U Craiova a invins, in prelungiri, cu 3-2 (1-0), ca si in prima mansa pe azerii de la Sabail (cine or fi astia, oameni buni?), acum prin golurile marcate de Cicâldău 28, Vătăjelu 53, Fortes 90, respectiv Ramazanov 67 si Duventru 69, iar FCSB s-a impus la Orhei, pe un tapsan de toata jena, invingand pe Milsani, cu 2-1 (2-0), si dupa 2-0 in tur.

In Moldova, stelistii au marcat prin C. Dumitru (4) si Oaida (42), iar Bolohan a redus din handicap, adica gazdele, unele cu un teren la care spectatorii se uitau de pe strada, peste gard (ma umfla rasu’-plansu’), au castigat repriza secunda.

* In turul 2 preliminar FCSB trage inca foloasele pentru postura de cap de serie, urmand sa joace cu armenii de la Alashkert (sper ca am scris bine…), U Craiova cu Honved, iar pentru Viitorul, calificata direct aici, datorita Cupei, i s-a desemnat echipa belgiana Gent. Ca sa vezi… Iar termenul “desemnat” se explica prin faptul ca trebuia sa fie Mekelen, dar aceasta a fost prinsa cu fofarlica si scoasa din competitii, federatia belgiana facand alegerea inlocuitoarei, una de calbru, Gent jucand, cu putini ani in urma, chiar in grupele Ligii campionilor!

* PROGRAMUL TV, vineri, 19.07.2019:
11,00 Ciclism, Eurosport – Turul Frantei
13:30 Tenis Digi 2 BRD Bucharest Open
15,00 Scrima, Eurosport 2 – CM de la Budapesta
18:00 Fotbal, Liga 1 Digi 1, Telekom 1, Look Hermannstadt – Gaz Metan
21:00 Fotbal, Liga 1 Digi 1, Telekom 1, Look Chindia – Viitorul
22:00 Fotbal, Cupa Africii Eurosport Senegal – Algeria