Romancele Simona Halep si Patricia Tig sunt laureatele lunii iulie in anchetele World Tennis Association, in urma voturilor iubitorilor tenisului feminin care s-au manifestat pe site-ul oficial al circuitului.

Simona a fost desemnata (cred ca nu mai avea nimeni vreo indoiala dupa triumful de la Wimbledon?) cea mai buna jucatoare in iulie, fiind urmata in ancheta, la mare distanta, de invinsa din finala londoneza, americanca Serena Williams, in timp ce Patricia Tig a primit cele mai multe voturi pentru cea mai frumoasa lovitura din iulie.

* Acest premiu, care este oferit de Cambridge Global Payements a fost adjudecat de Patricia Tig pentru lungul de linie cu reverul, din alergare, lovitura reusita in semifinala de la Bucuresti cu germanca Laura Siegemund, la scorul de 6-2, 2-1 pentru adversara.

A fost o lovitura care a sapat moralul nemtoaicei si, totodata, a crescut nivelul jocului, egalarea ducand apoi la victoria romancei si calificarea in finala, intr-un turneu pentru care Tig a trebuit sa lupte in 2 randuri de calificari, fiind la zero cu clasamentul in acel moment.

Iata asadar ca votantii se dovedesc fini cunoscatori ai resorturilor unui succes intr-un meci de tenis, alegand in deplina cunostinta de cauza. Pe locul secund in aceasta ancheta s-a situat tot o romanca, Irina Bara, pentru o reusita din meciul cu Margarita Gasparian la Jurmala, iar anul acesta Simona Halep a fost de 2 ori laureata in “Cea mai frumoasa lovitura a lunii”, in februarie si mai.

* Si din nou ajungem la Simona Halep, aflata, cum stiti, la Toronto, pentru a-si apara Rogers Cup, doua fiind informatiile legate de ea din metropola canadiana. Prima este ca si-a aflat adversara din turul secund, pe americanca Jennifer Brady (76 WTA), care nu a avut nicio strabatere, desi venea din calificari, sa o invinga clar pe Kristina Mladenovic (Franta, locul 50 WTA), cu 6-1, 6-4. Brady pare in forma buna, de vreme ce si in calificari a avut victorii importante, cu 7-5, 7-5 la chinezoaia Shuai Peng si 6-3, 6-2 cu Monica Puig (Porto Rico).

* A doua stire la zi despre Simona este ca a facut un gest exceptional, aducandu-si tot publicul canadian de partea sa, fara rezerve, dupa ce a acceptat sa faca dublu la Toronto cu canadianca de 16 ani Leylah Fernandez (locul 260 WTA la simplu si 460 la dublu). Cele doua vor debuta chiar in cursul serii de marti in proba, urmand sa joace impotriva cuplului Nicole Melichar – Kveta Peschke.

* Pana la debutul la simplu de la Toronto al Simonei Halep, care se va produce miercuri, sa aruncam o privire asupra primului tur, de luni-marti noaptea, constatand ca deja au parasit competitia Angelique Kerber si Maria Sarapova.

Sa nu o mai lungim, asa ca iata rezultatele primului tur:
Sofia Kenin (SUA) – Su-Wei Hsieh (Taiwan) 6-4, 6-3
Daiana Iastremska (Ucraina) – Johanna Konta (Marae Britanie/N.13) 6-3, 6-2
Belinda Bencic (Elvetia/N.11) – Anastasia Potapova (Rusia) 6-2, 6-1
Julia Goerges (Germania) – Polona Hercog (Slovenia) 6-3, 1-6, 7-6 (7/5)
Anett Kontaveit (Estonia/N.16) – Maria Şarapova (Rusia) 4-6, 6-3, 6-4
Daria Kasatkina (Rusia) – Angelique Kerber (Germania/N.12) 0-6, 6-2, 6-4
Francesca Di Lorenzo (SUA) – Petra Martic (Croaţia) 6-4, 7-5
Marie Bouzkova (Cehia) – Leylah Fernandez (Canada) 6-0, 6-1
Jelena Ostapenko (Letonia) – Caroline Garcia (Franta) 6-3, 6-3
Svetlana Kuzneţova (Rusia) – Xiyu Wang (China) 6-2, 6-4
Jennifer Brady (SUA) – Kristina Mladenovic (Franta) 6-1, 6-2
Elise Mertens (Belgia) – Aliaksandra Sasnovici (Belarus) 3-6, 6-3, 6-1
Caroline Wozniacki (Danemarca/N.15) – Iulia Putinteva (Kazahstan) 6-4, 6-2

* Tragedie in etapa a 3-a a Turului ciclist al Poloniei (castigata de olandezul Fabio Jakobsen, la Zabrze): tanarul rutier belgian, 22 de ani, Bjorn Lambrecht, de la Lotto Soudal, a decedat la spital, dupa o cazatura teribila suferita dupa 50 km de cursa. Lambrecht, scrie site-ul ciclismo.it, s-a lovit grav la cap, a primit primul ajutor de la medicul din caravana, fiind transportat cu helicopterul la spital, dar prea tarziu…

* PROGRAMUL TV, miercuri, 07.08.2019:
09:25 Snooker Eurosport Campionatul din China
16:15 Ciclism Eurosport 2 Turul Poloniei
18:00 Tenis, WTA Digi 2 Turneul din Toronto
19:00 Baschet M Digi 3 Cipru – România (calificari Eurobasket)
19:00 Tenis, ATP Digi 4 Turneul din Montreal