* FCSB a reusit, cu un antrenor venit de la Viitorul Domnesti, pe numele lui Vergil Andronache, sa-si pastreze sansele pentru grupele Europa League, invingand joi seara, in Cehia, pe Mlada Boleslav, cu 1-0, cu un gol marcat in minutul 90+1,  de Pantiru, gazdele fiind in inferioritate numerica, din minutul 75.

Oricum, viitorul adversar este unul mai tare, dar nu din cale-afara de periculos, o echipa portugheza de langa Porto, Vitoria Guimaraes (prima mansa, 22 august, returul, in Portugalia, pe 29 august), care a trecut cu un scor record pentru acest tur 3 preliminar, 9-0 la general (6-0 in retur) de modesta formatie letona Ventspils.

Guimaraes nu este FC Porto, nici Benfica, dar este o echipa prezenta constant in cupele europene, anul trecut a ajuns, insa, destul de dificil, dupa ce s-a situat abia pe 5 in campionat, astfel ca a trebuit sa o ia din turul 2.

Asta inseamna, orice s-ar spune, ca intrecerea portugheza este mai tare decat campionatul nostru, toate reprezentantele noastre, cu locuri mult mai bune in competitia interna, trebuind sa o ia din turul 3. In palmares, Vitoria are o Cupa a Portugaliei, in 2013.

O echipa de pluton, dar de un pluton ceva mai bine instruit, daca ne gandim ca Universitatea Craiova s-a oprit joi seara in turul 3, incheind doar la egalitate, 1-1 cu AEK, la Atena, dupa ce a fost condusa la pauza, prin golul lui Mantalos, egaland in minutul 63, prin Ivanov, o formatie care isi asigurase, practic, calificarea inca de saptamana trecuta, de la Craiova, unde castigase cu 2-0.

* Desi nu stim, la ora cand postez asta, daca Simona Halep s-a calificat in sferturile de finala de la Cincinnati, ea urmand sa joace, spre dimineata, cu americanca Madison Keys, cum stiti, am aflat posibila adversara, veterana americana de 40 de ani, Venus Williams.

Inepuizabila Venus a eliminat-o pe croata Dona Vekic, cu 2-6, 6-3, 6-3, iar scorul demonstreaza inca si inca o data formidabilul caracter al celei mai varstnice dintre surorile Williams.

In rest, rezultatele au fost absolut normale (ca si cel de mai sus, de altfel, la drept vorbind, Vekic avand mult de munca sa fie sigura pe ea la acest nivel extrem de ridicat): Sofia Kenin (SUA)-Zarina Diyas (Kazahstan) 6-4, 6-1; Sloane Stephens (SUA)-Iulia Putinteva (Rusia) 2-6, 6-4, 6-4; Ashleigh Barty (Australia)-Anett Kontaveit (Estonia) 4-6, 6-4, 6-3; Maria Sakkari (Grecia)-Arina Sabalenka (Belarus) 6-7 (4), 6-4, 6-4; Karolina Pliskova (Cehia)-Rebecca Peterson (Suedia) 7-5, 6-4.

* In schimb, in Turneul masculin, Masters 1000, de 6 milioane de dolari, joi, in optimi, s-a produs o surpriza de proportii, rusul cu nume celebru, de pictor, Andrei Rubliov (nr. 70 mondial) l-a eliminat pe elvetianul Roger Federer, in doar 63 de minute, cu 6-3, 6-4.

E clar ca Federer a digerat extrem de greu infrangerea din finala de la Wimbledon, pierduta in 5 seturi, la tie-break in decisiv, in fata lui Novak Djokovic, meci in care a trecut de multe, prea multe ori, pe langa o victorie.

El insusi, Roger, a recunoscut aceasta stare de inconfort, ba chiar a declarat ca a locuit o vreme cu numeroasa-i familie intr-o rulota, sa fie departe cu gandurile lui. Poate nu si le-a adunat inca, poate spera sa mai aiba ragaz sa si le adune la Flushing Meadow, unde, cum suna un titlu inspirat al unui roman scris de Truman Capote, sunt “alte glasuri, alte incaperi”…

* PROGRAMUL TV, sambata, 17.08.2019:
14:30 Fotbal, Bundesliga 2 Digi 3 Stuttgart – St. Pauli
14:30 Fotbal, Premier League Eurosport Arsenal – Burnley
15:30 Fotbal, Liga 2 Digi 1, Telekom 1, Look FC Argeș – U Cluj
16:30 Fotbal, Bundesliga Digi 3 Borussia Dortmund – Augsburg
18:00 Fotbal, La Liga Digi 1, Telekom 1 Celta Vigo – Real Madrid
18:00 Tenis, WTA/ATP Digi 2 Turneul din Cincinnati
18:00 Baschet M Digi 4 România – Cipru
18:30 Fotbal, Ligue 1 Digi 3 Nantes – Marseille
20:00 Fotbal, La Liga Digi 4 Valencia – Real Sociedad
21:00 Fotbal, Liga 1 Digi 1, Telekom 1, Look Sepsi – CFR Cluj
21:00 Fotbal, Ligue 1 Digi 3 Metz – AS Monaco
22:00 Fotbal, La Liga Digi 4 Villarreal – Granada