* Prins intre marile cluburi si grosul alegatorilor, adica tarile cu grupari mai saracute, presedintele UEFA, Aleksander Ceferin, trage din greu de timp, amanand la calendele grecesti o anuntata (de forma, tragere de timp?) reforma a cupelor europene la fotbal.

Inceputul discutiilor e amanat pentru anul viitor, iar “fereastra de oportunitate” ar fi 2024-2027… Adica, ramane ca in gara, desi presiunea Asociatiei cluburilor, care intre timp a ajuns la 246 membri, este mare pentru ca “impartirea tortului”, imens, din veniturile aduse de aceste competitii sa fie mai echitabila.

Adica un fel de “dati-ne si noua”, numai ca nu exista nicio sansa, de vreme ce asociatia respectiva, ECA, creata de excomunicatul Michel Platini pentru un fotbal mai echitabil (poate de la asta i s-a si tras…), este condusa de Big Five – Anglia, Franta, Germania, Italia si Spania -, iar concret sefii sunt Andrea Agnelli si Nasser Al-Khelaifi, aflati in cras conflict de interese, deoarece, in afara ECA, conduc doua dintre cele mai bogate cluburi din Europa, respectiv Juventus si Paris Saint-Germain. Ba sunt si membri ai Executivului UEFA.

In concluzie, cine imparte, parte-si face, ceea ce, pana la urma, este si corect, pentru ca nu poti prezenta reprezentante din campionate vai de mama lor la marele festin, jumulind toti banii, fara investitii pe termen lung, fara salarii macar decente. Asta-i situatia, Maricico…

* Inca 7 halterofili rusi au fost depistati dopati si suspendati provizoriu de Federatia internationala (IWF), de data aceasta analizele fiind comunicate chiar de Laboratorul de la Moscova.

Intre infractori se afla si doi medaliati cu bronz de la Beijing 2008, Nadejda Evtiuhina (totusi, campioana mondiala in 2011, 2013, 2014, si europeana, 2011, 2013), de la categoria 75 kg, precum si Dmitri Lapikov. Sunt, de asemenea, pe lista neagra, ultima (oare?) Adam Maligov, 26 de ani, campion european la 94 kg in 2017, şi Cinghiz Moguskov, 32 de ani, vicecampion european la categoria 105 kg 2015.

* Nu este imposibil, dar va fi foarte greu: vor putea participa ciclistii de elita la Turul Frantei-2020 si la cursa de sosea de la JO Tokio-2020, in conditiile in care intre incheierea Marii Bucle si programarea cursei olimpice sunt doar 6 zile?

Turul Frantei 2020 va incepe, e-adevarat, mai devreme, pe 27 iunie, ultima etapa, cea de la Paris, fiind programata pe 19 iulie, iar cursa olimpica se va disputa pe 25 iulie si va fi una dificila, cu catarare, simbolica, pe Muntele Fuji. Or, dupa cum spun toti specialistii, pentru acomodarea la diferenta de fus orar (7 ore intre Paris si Tokio) este nevoie de o zi pentru fiecare ora, plus inca una pentru siguranta. Asadar, de 8 zile la “locul faptei”.

Pentru ciclismul de mare performanta este o situatie cu totul speciala, pentru ca apropierea dintre cele 2 mari evenimente reprezinta o problema importanta. Chiar si de la Rio de Janeiro-2016 (unde a castigat Greg Van Avermaet), unii rutieri si-au facut probleme, renuntand la Tur (desi diferenta a fost de 2 saptamani, iar fusul orar – de doar 5 ore). Sa vedem, chiar este o alegere dificila!

* Din ce in ce mai des in ultima vreme simt nevoia sa reiau o rubrica de “polemici cordiale” (ma rog, unele erau mai intepate…), semnata, in Expres Magazin, Pif le Chien, mai ales ca acum o saptamana au fost confrati care mi-au urat la multi ani cu acest apelativ, semn ca dupa 25 de ani batuti pe muchie amintirea acelei coloane nu a disparut din mintea multora…

Bine, am mai avut ceva asemanator, Hercules le Chat, in Flacara, Acrisoare, intr-o revista care a tinut doar vreo 2 ani, iar un titlu de gazeta de perete de la o revista satirica unde lucrau cei mai tari ziaristi si scriitori satirici din ultimul secol Ilf si Petrov ma tenteaza rau de tot.

“Muci si suspine” era frontispiciul respectivei gazete, in care cei doi vestejeau greselile din propria ograda. Ar merge, mi-e teama insa sa nu fiu reclamat, pentru vulgaritate, ca a inceput o turnatorie pe retelele sociale mai ceva ca la securitate.

In fine, tentatia e mare, mai ales dupa ce am vazut pe un site al unei televiziuni de stiri sportive, altfel respectabila o duda de nedescris. Nu dau numele tv, ca am prieteni buni acolo, dar judecati si dvs hal de titlu: “Becali e de neoprit în Europa. Planul colosal pregătit de patronul de la FCSB. Nume uriaş pe banca tehnică şi transfer de ultimă oră aşteptat la vicecampioană”.

Era acum vreo 10 zile, iar intre timp FCSB a luat bataie acasa de la “fostul” Teja! Pai sa nu-ti vina sa dai cu caciula in caini? Fie si Pif le Chien

* PROGRAMUL TV, marti, 20.08.2019:
17,55 Tenis, Eurosport US Open (calificari)
19:00 Fotbal, Liga 2 Digi 1, Telekom 1, Look Turris Turnu Măgurele – Rapid
20,00 Fotbal, Eurosport Meci in Premier League
22:00 Fotbal, Liga Campionilor play-off Digi 1, Telekom 1, Look+ CFR Cluj – Slavia Praga
22,00 Fotbal, Liga Campionilor, play-off, Digi 2, Telekom 2, Look Apoel-Ajax
22,00 Fotbal, Liga campionilor, play-off Digi 3, Telekom 3 Linz-Bruges

Advertisements