Primul meci incheiat la US Open anul acesta pe tablourile principale ale ultimului turneu de Mare Slem la tenis al anului a fost cel ce a consimtit victoria romancei Ana Bogdan, care in putin peste o ora, a invins-o cu 6-3, 6-1 pe britanica Harriet Dart!

Lucrurile au stat chiar astfel: prima reuniune a turneului propriu-zis a inceput la ora 11,00, locala, iar primul meci incheiat a fost cel de pe terenul 14, cel dintre Bogdan si Dart, la ora 12,21, adica o 1h14′, plus incalzirea…

Cu acest succes, al 4-lea, de fapt, obtinut pe terenurile din Queens, din complexul Billie Jean King de la Flushing Meadows, pentru ca a mai castigat de 3 ori, in calificari, Ana Bogdan si-a adaugat in clasamentul WTA 110 puncte (40 in preliminarii, 70 pentru calificarea in turul 2), plus 100.000 dolari, iar calificarea in turul 2 la US Open reprezinta egalarea celor mai bune performante ale sinaiencei la acest turneu, dupa ce a mai ajuns in aceasta faza in 2016, 2017 si 2018.

Are, iata, ocazia sa-si imbunatateasca palmaresul, dar deja poate spune ca galopul de sanatate de pana acum i-a adus beneficii importante, 13 locuri in clasament de pe acum.

M-am grabit sa dau aceasta veste buna, astfel incat nu stiu in acest moment care va fi adversara Anei Bogdan in turul secund, dar am lasat deoparte inclusiv meciul din prima zi al Monicai Niculescu, a doua romanca programata luni, care, insa, joaca mai spre noapte, in timp ce celelalti romani sunt in reuniunile de marti: Simona Halep-Nicole Gibbs (SUA), Sorana Cirstea-Katerina Siniakova (Cehia), Mihaela Buzarnescu-Andrea Petkovic (Germania), precum si Marius Copil-Ugo Humbert (Franta).

Iata si alte doua rezultate de pe tabloul feminin (unde in momentul in care postam acest text se profilau surprize de proportii): Anastaija Sevastova (Letonia)-Eugenie Bouchard (Canada) 6-3, 6-3; Rebecca Peterson (Suedia)-Monica Puig (Porto Rico) 6-3, 6-3.

Dar, iata, in timp ce scriam asta, a aparut si prima bomba: Ons Jabeur (Tunisia)-Caroline Garcia (nr. 27, Franta) 7-6 (8), 6-2! Ca sa nu va mai spun ca favorita nr. 2, australianca Ashleigh Barty, era condusa cu 6-1 (sic!) de kazaha Zarina Dyias (nr. 80 mondial!).

PS. Ca sa nu raman dator cu un rezultat din alta disciplina, mult asteptat: marea speranta a judo-ului nostru, Andreea Chitu (categoria 52 kg) a pierdut inca din primul tur la Mondialele de la Tokio, prin ippon, in fata unguroaicei Reka Pupp. Asta dupa ce ieri Monica Ungureanu a pierdut in turul 3 la 48 kg, astfel ca nu ne-au mai ramas decat 3 concurenti, in extrem de putin numeroasa noastra echipa! Imi pare rau, dar se duce si acest sport la vale in tara.