Iata cum o tara cu o populatie totala de 2.066.880 locuitori (in 2018), dar membra a UE din 2004 si aflata in zona euro, din 2007, poate da campioni de cea mai inalta clasa intr-un sport atat de costisitor si special cum este ciclismul, iar Turul Spaniei 2019 a fost aproape in totalitate dominat de sloveni – Primoz Roglic a castigat trofeul, iar cel mai tanar concurent din pluton, Tadej Pogacar s-a situat pe locul 3 la general, a cucerit tricoul alb si pleaca de la prima lui participare la un mare tur cu 3 victorii de etapa, cele mai multe castigate in aceasta editie.

Sportul de performanta, la varf, este dominat de talente iesite din comun, de oameni cu totul speciali, dar daca nu exista ani si ani de sprijin din partea economiei (nu a statului, asa cum il intelegem noi acum, un impartitor de sinecuri si ajutoare, nici macar de un reimpartitor al resurselor adunate pentru functionare), dintr-o politica generala la nivelul societatii.

Fara discutie, Primoz Roglic si Tadej Pogacar sunt sportivi cu calitati aparte, dar ele au putut fi puse in valoare ca urmare a unui mod sanatos de a gandi, sunt, la urma-urmei, si produsul unui context social-economic bine structurat, sanatos.

Poate fac prea multa teorie, dar sportul actual este una dintre marile afaceri ale lumii, nu poti trai doar din exceptii umane, din initiative pur personale, decat intamplator. Or, in ultimii ani s-au petrecut in ciclism mutatii deloc intamplatoare, pentru ca au aparut valori in tari care au fost nevoite mai intai sa recupereze un imens handicap de valoare sportiva, apoi sa aseze lucrurile pe o temelie sanatoasa, de perspectiva.

A, stiati ca Turul Romaniei a aparut cu un an inaintea Vuelta? Uitati ce se intampla acolo si priviti la noi, ca saracul in traista. Apropo, in clasamentul Bancii Mondiale dupa PIB pe locuitor, Slovenia este de peste 3 ori mai bogata decat noi, 23.726 dolari-7.500 dolari. Ca sa stim pe ce lume traim…

Pur sportiv, trebuie spus ca asistam la nasterea unor valori certe, o confirmare si intr-o cursa imensa, de 3 saptamani, Primoz Roglic, rutier complet, castigator de contratimp, sa nu uitam, dar si excelent pe munte, precum si acest Pogacar, locul 3 la contratimp, dar si castigator de etape pe munte, din evadari care nu au putut fi, pur si simplu, contracarate!

Cam asta a fost in ultima mare cursa a sezonului, nu-mi ramane sa va dau decat clasamentul ultimei etape, Fuenlabrada › Madrid (106,6 km), castigata din nou de un component al Quick Step, de data aceasta olandezul Fabio Jakobsen, precum si celelalte ierarhii.

Clasamentul etapei a 21-a:1
1 Fabio Jakobsen (Ned) Deceuninck-QuickStep 2:48:20
2 Sam Bennett (Irl) Bora-Hansgrohe
3 Szymon Sajnok (Pol) CCC Team
4 Jon Aberasturi Izaga (Spa) Caja Rural-Seguros RGA
5 Edvald Boasson Hagen (Nor) Dimension Data
6 Edward Theuns (Bel) Trek-Segafredo
7 Tosh Van Der Sande (Bel) Lotto Soudal
8 Clement Venturini (Fra) AG2R La Mondiale
9 Marc Sarreau (Fra) Groupama-FDJ
10 Dion Smith (NZl) Mitchelton-Scott

Clasamentul general final:
1 Primoz Roglic (Slovenia) Team Jumbo-Visma 83:07:31
2 Alejandro Valverde (Spania) Movistar Team 0:02:16
3 Tadej Pogacar (Slovenia) UAE Team Emirates 0:02:38
4 Nairo Quintana (Columbia) Movistar Team 0:03:29
5 Miguel Angel Lopez (Columbia) Astana Pro Team 0:04:31
6 Rafal Majka (Polonia) Bora-Hansgrohe 0:07:16
7 Wilco Kelderman (Olanda) Team Sunweb 0:09:47
8 Carl Fredrik Hagen (Norvegia) Lotto Soudal 0:12:54
9 Marc Soler Marc (Spania) Movistar Team 22:10
10 Mikel Nieve (Spania) Mitchelton-Scott 22:17

Clasamentul tricoului alb (cei mai buni tineri):
1 Tadej Pogačar
2 Miguel Angel Lopez 1:53
3 James Knox (Marea Britanie) Deceuninck – Quick Step 20:00
4 Sergio Higuita (Columbia EF Education First 29:22
5 Ruben Guerreiro (Portugalia) Team Katusha Alpecin 39:10
6 Tao Geoghegan Hart (Marea Britanie Team INEOS 1:00:48

Clasamentul tricoului verde (pe puncte):
1 Primoz Roglič Primož 155
2 Tadej Pogačar 136
3. Sam Bennett (Irlanda) BORA – hansgrohe 114
4 Alejandro Valverde Alejandro 132
5 Nairo Quintana 100
6 Miguel Angel López 76

Clasament cataratori (tricoul alb cu buline albastre)
1 Geoffrey Bouchard (Franta) AG2R La Mondiale 76
2 Angel Madrazo (Spania) Burgos-BH 44
3 Sergio Samitier (Spania) Euskadi Basque Country – Murias 42
4 Tadej Pogačar Tadej 38
5 Tao Geoghegan Hart 35
6 Wout Poels (Olanda) Team INEOS 31

Clasamentul pe echipe:
1 MOVISTAR TEAM
2 ASTANA PRO TEAM + 00h 04′ 38”
3 TEAM SUNWEB + 00h 10′ 21”
4 BAHRAIN – MERIDA + 00h 11′ 18”
5 MITCHELTON – SCOTT + 00h 13′ 53”
6 BORA – HANSGROHE + 00h 14′ 28”

* S-a incheiat si a 52-a editie a Turului ciclist al Romaniei, victoria finala fiind obtinuta de olandezul Alex Molenaar, de la echipa Monckey Town (cum ar veni, Orasul Maimutei), tricoul galben fiindu-i inmanat de presedintele FRC, Eduard Novak, ajuns dupa 3 zile, din 5 ale competitiei, de absenta, pentru ca s-a frasunit prin Olanda.

Festivitatea de premiere s-a incheiat cu indemnul mereu inspiratului organizator de curse Alex Ciocan: “Alcoolul este viata si viata e alcool, e un cantec, hai sa-l cantam impreuna!”. Macar sa glumim, “sa ne radem”, si un cantec vesel sa cantam…