* Fotbalistii antrenati de Mirel Radoi la U21 s-au dezlantuit din nou, obtinand din nou, la 3 zile, o victorie cu 3-0 (0-0) in preliminariile Euro-2021, in fata Irlandei de Nord, prin golurile marcate de Baluta (48), Mihaila (59) si Ciobanu, astfel ca sansele de a ajunge la turneul final, primul cu 16 echipe, din Ungaria si Slovenia, cresc considerabil.

La acel turneu final, care ar fi a doua oara consecutiv pentru echipa noastra de tineret, se califica castigatoarele celor 9 grupe (pentru noi, principalii contraconcurenti sunt Finlanda si Danemarca), precum si cea mai buna de pe locul 2, celelalte formatii situate pe locul secund urmand sa dispute baraje. Asadar, va dati seama ce mult cantaresc aceste victorii la scor.

* La juniori, U19, Romania a fost invinsa, pierzand orice sansa de a se califica la turneul de Elita, iar infrangerea este cu atat mai dureroasa cu cat a fost in fata Lituaniei, o trupa care a luat niste batai in Turneul de Elita de vise rele, de pilda 0-8 cu Serbia.

Balticii au castigat in fata selectionatei antrenate de Laurentiu Rosu cu 1-0, prin golul marcat de Zingertas, in minutul 54.

Asta inseamna mai mult decat inca o ratare, anume ca daca nu avem grija nu vine nimeni din urma, asa ca ar trebui ca FRF se se ocupe de asta, nu de absurditati cum este cea de a dobori “un record mondial”.

Este vorba, ca asta se spune peste tot, ca si presa le canta in struna, de cel al numarului de spectatori-copii la partida Romania-Norvegia, anuntandu-se marea performanta: cu terenul suspendat pentru spectatori, federatii si altii si-au propus sa aduca 30.000 de minori sub 14 ani pe Arena Nationala, la un meci care incepe la ora 21,45, urmand sa se incheie la miezul noptii.

Iar cum totul este in timpul saptamanii, fiind si “mobilizari” din provincie, basca tot ce se intampla pe strazi, chiar si in plina zi, va dati seama ce tampenie vor sa faca acesti oameni, care parca sunt rupti de realitate…

* Reincep sa apara stirile din tenis, prima, ca importanta, pentru ca este vorba de un tablou final la un turneu de buna valoare in WTA, Kremlin Cup de la Moscova, de 850.000 euro: perechea romano-ucraineana Raluca Olaru/Nadia Kicenok s-a calificat in turul secund al probei de dublu, dupa ce a invins cu 6-2, 7-5, cuplul ucraineano-rus, alcatuit din sora geamana a partenerei Ralucai, Liudmila Kicenok si Vitalia Diatcenko.

* Marius Copil a urcat pe tabloul principal al turneului ATP de la Antwerp (Belgia), competitie de bun nivel, 635.750 dolari, dupa ce a dispus in ultimul tur al calificarilor de Antoine Hoang, cu scorul de 6-1, 6-3, in timp ce la Luxemburg, in turneul feminin, intr-un duel romanesc din ultimul tur preliminar, deci avand miza prezenta pe tablou, Monica Niculescu a invins-o cu 6-1, 6-1 pe Gabriela Ruse.

Pe tabloul de la turneul luxemburghez, de 250.000 euro, se afla deja Sorana Cirstea, care o va avea drept adversara in primul tur pe Pauline Parmentier.

* PROGRAMUL TV, marti, 15.10.2019:
11:00 Tenis, WTA Turneul din Moscova Digi 2
13:00 Tenis, WTA Turneul din Luxemburg Digi 4
16,00 Handbal F, Rm. Valcea-Rapid TVR HD
16,00 Fotbal, Liga 2, Farul-U Cluj, Digi 1, Telekom 1, Look
18,00 Handbal F, CSM Bucuresti-Braila, TVR HD
21,45 Fotbal, preliminarii Euro-2020 ROMANIA-NORVEGIA, ProTV